Generaţia X, cei care preiau ştafeta de la baby boomers, devine cea mai puternică generaţie a planetei, spun cei de la Graffiti BBDO. Agenţia a încercat să vadă ce îi transformă în „generaţia alfa“ pe tinerii de 30-44 de ani din întreaga lume, realizând un studiu online pe 5.000 de respondenţi din 18 ţări, în care se mai regăsesc România, Polonia, Franţa, SUA, Austria, Canada, Coreea de Sud sau Africa de Sud.

Exemplare însetate de succes, crescute într-o lume în continuă schimbare, printre răbufniri ale Războiului Rece, rate halucinante de divorţuri, recesiuni şi primele conexiuni de Internet, cei din generaţia X se află de-a dreptul în miezul istoriei.

Printre aceştia, românii se diferenţiază de ceilalţi prin obsesia muncii şi tradiţionalism. Cariera, familia drept centru personal de gravitaţie şi simboluri tradiţionale precum Florin Piersic şi Phoenix caracterizează generaţia X din România, trecută de 30 de ani, dar care a ajuns la cel mult 45.

La pasiunea pentru carieră, românii au obţinut cel mai bun scor, urmaţi de colegii lor de generaţie din SUA, Anglia, Franţa şi Belgia. La ambiţie, tot cei din România punctează cel mai bine şi tot ei se clasează pe primul loc şi la cât de importantă este munca: 69% dintre români spun că munca îi defineşte, comparativ cu 39% dintre englezi, care sunt pe locul doi, 37% dintre francezi şi 36% dintre belgieni. Românii mai cred că succesul se măsoară în bani. Doar coreenii îi întrec în această privinţă, 68% dintre asiatici fiind de această părere, comparativ cu 49% dintre români. Românii X se simt nedreptăţiţi la muncă şi nu cred că sunt recompensaţi pe merit.

„Membrii generaţiei X au fost primii angajaţi ai corporaţiilor intrate în România după revoluţie. În vremea comunismului, tinerii ştiau că se pregătesc pentru o profesie, pe care urmau să o practice într-un loc, până la pensie. Corporaţiile le-au făcut însă cunoştinţă membrilor generaţiei X cu dinamica, cu majorările foarte mari de salarii“, explică pentru Cotidianul Anda Păcurar, psihoterapeut şi redactor „Psihologia Azi“. „Ei au prins revoluţia la o vârstă la care încă puteau să-şi schimbe mai uşor mentalitatea şi obiceiurile, la o vârstă la care abia atunci începeau un liceu sau o facultate, iar mulţi dintre ei au avut posibilitatea să meargă cu burse în străinătate“, adaugă aceasta.

„Sunt cei mai reprezentativi statistic, în jur de 23% din populaţia ţării, şi deţin cei mai mulţi bani. Generaţia X este una bogată, influentă şi prinsă între hedonism şi materialism“, arată Ştefan Chiriţescu, head of planning Graffiti BBDO. „Fiecare generaţie o surclasează pe cea anterioară. Ce o face să fie mai puternică este faptul că reprezentanţii ei au între 30 şi 44 de ani. Ei sunt cei activi, sunt cei care deţin posturile-cheie din structura socială. Ei sunt cei care îşi iau riscuri, la noi în România sunt probabil şi cei care sunt cei mai activi în lumea afacerilor pe cont propriu. În momentul în care ei vor îmbătrâni, generaţia Y va fi evident cea mai puternică“, spune şi antropologul Alec Bălăşescu.

Cotidianul