Una dintre cele mai moderne nave ale flotei SUA, distrugatorul USS McFaul, a ancorat ieri dimineata in Portul Constanta, intr-o discretie totala. In urma cu trei saptamani, nava americana ajungea in Portul georgian Batumi, unde descarca 55.000 tone de ajutoare umanitare pentru populatia incercata de recentul conflict cu armata rusa.

Presa de la Moscova a speculat atunci ca la bordul distrugatorului american s-ar afla arme nucleare si 50 de rachete Tomahawk. Asa s-a justificat, de altfel, trimiterea in patrulare in Marea Neagra, imediat dupa aceea, a navei-amiral a flotei ruse, Crucisatorul Moskva.

Oficialii americani au negat ieri categoric ideea ca pe McFaul s-ar afla arme nucleare; au admis insa ca nava este dotata cu ultimele tehnologii militare. „Nu avem conditii pentru depozitarea armelor nucleare, dar detinem arme ofensive, rachete Tomahawk si mai multe sisteme defensive care protejeaza nava in caz de atac“, ne-a declarat comandantul navei, comandor Timothy L. Schorr.

100 de rachete de croaziera

De la distanta, nava pare mica. Odata urcat la bord, realizezi ca te afli intr-un adevarat orasel militar lung de 154 metri si lat de 20 metri. Arsenalul este impresionant. Pe puntea din fata si pe cea din spate se gasesc aproape 100 de obloane care acopera cate o racheta Tomahawk sau Asroc, ne explica lt. Matt Adams, ofiterul care raspunde de lansatoarele de rachete. Puntile sunt flancate de uriase lansatoare de rachete Harpoon. Pe puntea superioara si pe cea inferioara se afla o multime de mitraliere. Din loc in loc, tunuri uriase acoperite de huse.

„Palariile“ radarelor se invartesc la doi pasi de catargele inalte pe care flutura steagurile american si roman. Lt. Matt Adams ne spune ca rachetele Tomahawk au fost folosite ultima data in anul 2003, in Irak. „Racheta poate atinge tinte aflate la 1.000 mile distanta (n.r. - aproximativ 1.600 de kilometri)“, precizeaza Matt Adams.

Ofiterul specialist in rachete de croaziera nu a avut pana acum ocazia sa le testeze in misiuni reale de razboi, este prea tanar, dar are in spate multe antrenamente. „Suntem chemati peste tot in lume, in punctele fierbinti, oriunde e nevoie de noi. Misiunile noastre se pot insa schimba in orice moment“, mai precizeaza lt. Matt Adams.

Evenimentul Zilei