Subiectele Zilei: Paul Pacuraru implicat intr-un scandal sexual; Dosare de coruptie aproape de prescriere; 250.000 de români manaca zilnic la fast-food; Criză socială gravă în România; Cresc taxele de studiu la facultate; Romanii, decimati de tuberculoza si cancer

de Codrin Taut     HotNews.ro
Marţi, 26 mai 2009, 0:29 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Vanghelie da 250.000 de euro pentru monitorizarea video a unui economat falimentar din Ferentari. Economat Sector 5 SRL, firma care administreaza economatele din sectorul 5 si care este detinuta, in totalitate, de Consiliul Local al Primariei Sector 5, a scos la licitatie un contract de achizitie publica pentru “furnizarea si punerea in functiune a unui sistem audio, video, detectare incendiu si retea date voce” pentru magazinul de pe Calea Ferentari, nr. 140A. Potrivit anuntului de licitatie postat pe site-ul e-licitatie.ro pe 21 mai 2009, valoarea estimata a contractului, fara TVA, este de 250.000 de euro. In plus, la jumatatea anului trecut a publicat in suplimentul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene un anunt in care se preciza ca Primaria Sectorului 5 vrea sa investeasca alte 1,2 milioane de euro pentru dotarea economatului: mobilier, lazi frigorifice, rafturi. Toti banii investiti provin din bugetul Consiliului Local al Sectorului 5. Firma SC Economat Sector 5 SRL a avut pierderi si datorii, in fiecare an, conform datelor financiare raportate la Ministerul Finantelor. Astfel, in 2007, firma a avut pierderi nete de 8,1 milioane de lei, adica de 2,43 de milioane de euro, si datorii de 4,1 milioane de lei. Iar in 2006, pierderile nete au fost de 1,5 milioane de lei, adica de 0,42 de milioane de euro, in timp ce in dreptul datoriilor apare suma de 6,6 milioane de lei. Totalul pierderilor se ridica astfel, numai pentru anii 2006 si 2007, la 2,85 milioane de euro, scrie Cotidianul.

Un bucurestean a condus timp de 25 de ani fara permis. Duminica a fost prins, prilej pentru ca politistii sa afle ca individul are pe rol 10 dosare penale la Judecatoria Sectorului 3, toate pentru conducere fara permis. Florin Simion, de 42 de ani, din Bucuresti, a declarat politistilor de la Brigada de Politie Rutiera a Capitalei, cand a fost retinut, ca el conduce masini fara permis „de cand se stie”. Duminica dupa-amiaza, Florin Simion conducea o masina Volkswagen Passat, pe Soseaua Mihai Bravu din Capitala, cand a fost oprit de catre politisti pentru a i se verifica validitatea numerelor provizorii. Cand i-au controlat documentele, politistii au constatat ca Florin Simion nu are permis de conducere si ca este in proces cu Brigada de Politie Rutiera a Capitalei in 10 dosare penale, toate pentru conducerea unui autoturism fara permis si pentru conducerea unui autoturism neinmatriculat, scrie Cotidianul.

Marile dosare penale de coruptie, in prag de prescriere. Adrian Nastase nu ar putea beneficia de clementa noului proiect de Cod Penal, pentru ca faptele de coruptie raman legiferate de Legea speciala 78/2000, ne-au explicat specialistii. Totusi, aceasta ar putea fi usor atacata la Curtea Constitutionala, dupa intrarea in vigoare a noului Cod. Daca in prezent traficul de influenta pentru care este judecat Nastase se prescrie in 2016, dupa noul Cod Penal, varianta Predoiu, fapta se prescrie in 2011. Un alt exemplu este Dinu Patriciu. Omul de afaceri este judecat, printre altele, pentru inselaciune, fapta pentru care nu mai poate fi acuzat incepand cu 2016, conform actualei legi. Conform variantei lui Predoiu, inselaciunea lui Patriciu ar fi trebuit deja prescrisa anul trecut, relateaza Romania Libera.

Romanii, decimati de tuberculoza si cancer. Romanii, decimati de tuberculoza si cancer Durata de viata a romanilor a ajuns printre cele mai scazute: suntem pe primul loc la mortalitatea provocata de cancerul de col uterin si de san, iar tuberculoza, o boala care a devenit foarte rara in tarile vest-europene, inca mai face victime in Romania. Desi populatia Romaniei s-a redus numeric de la 23 de milioane la 21 de milioane, numarul de morti anual este tot mai mare, iar durata de viata a romanilor a ajuns printre cele mai scazute, comparativ cu alte tari europene. In anul 2006, data ultimei estimari, durata medie a vietii barbatilor romani era de 69,24 de ani, fata de 77,44 in Anglia, 76,81 in Austria, 79,55 in Islanda, 77,83 in Olanda, 78,86 in Elvetia, 76,02 in Franta. In ceea ce priveste durata de viata a femeilor, suntem pe primul loc, detasat, la mortalitatea cauzata de cancerul de col uterin si de cancerul de san, cele mai frecvente forme de cancer la femei. In cazurile de sifilis, Romania are o incidenta de 26,21 la suta de mii de locuitori (in anul 2006), in comparatie cu 1,36 Italia, 0,06 Franta, 1,34 Portugalia, 1,44 Slovenia, 0,72 Bosnia Hertegovina, 2,76 Belgia, 2,45 Polonia, 1,9 Suedia, scrie Romania Libera.

250.000 de romani pun gura pe fast-food zilnic. In fiecare zi 250.000 de romani mananca doar in restaurantele celor doua mari lanturi de fast-food, McDonalds si KFC. Ca sa va faceti o idee, peste 450.000 de bucati de aripioare picante au ajuns in stomacul clientilor in doar doua saptamani de la lansarea lor intr-o noua promotie. Daca-i adaugam si pe cei care prefera snaksurile, chipsurile ori diferitele tipuri de foetaje congelate, numarul consumatorilor de ceea ce nutritionistii denumesc “junk-food” creste simtitor. In Romania nu exista o estimare a valorii pietei de fast-food, dar principalii jucatori din domeniu raporteaza cifre de afaceri de milioane de euro. Astfel, liderul pietei ramane McDonalds cu o cifra de afaceri de 108 milioane de euro, in 2008, in timp ce KFC a inregistrat, anul trecut, 40,5 milioane de euro. Intr-o Romanie afectata de criza, in care consumul alimentar al romanilor tinde sa scada in volum, imperiul fast-food se extinde, marile lanturi de restaurante, prezente de peste 14, respectiv 11 ani in Romania, anuntand investitii de milioane de euro in deschiderea unor noi unitati sau in modernizarea celor existente si profituri pentru prima parte a lui 2009 mai mari cu 10% decat in 2008. In acelasi timp insa, statisticile arata ca unul din patru romani este obez si ca o cauza a acestei boli o reprezinta alimentatia nesanatoasa, chiar junk-food. Sefii lanturilor de restaurante, insa, se jura ca produsele vandute sunt “naturale” – sucul de portocale, “proaspete” – carnea de pui si “nu contin sare, apa sau aditivi” – carnea de vita din sandviciuri. Nutritionistii tin sa-i contrazica, afirmand ca acest tip de mancare fur­nizeaza organismului “calorii goale, care provoaca dezechilibru nutritiv”, relateaza Gandul.

Seful Bancii Mondiale prevesteste „criza sociala grava“ in Romania. „O grava criza umana si sociala, cu implicatii politice foarte importante” – aceasta ar putea fi urmatoarea etapa a actualei recesiuni economice globale, in viziunea lui Robert Zoellick, presedintele Bancii Mondiale (BM). Romania este statul pe care oficialul il numeste expres ca fiind „intr-o situatie delicata”. Intr-un inteviu, americanul atrage atentia asupra faptului ca, desi pietele de capital si-au revenit intr-o anumita masura, „utilizarea capacitatii de productie continua sa fie foarte, foarte scazuta”. Productia industriala este foarte redusa si ar putea sa se diminueze in continuare, chiar daca intr-un ritm mai lent decat in primele luni ale lui 2009, considera Zoellick. „Ceea ce a inceput ca o mare criza financiara si a devenit o profunda criza economica se transforma acum intr-o mare criza a somajului si, daca nu luam masuri, exista riscul ajungerii la o grava criza umana si sociala, cu implicatii politice foarte importante”, considera presedintele BM, afirma Gandul.

30% dintre copiii disparuti si gasiti de Politie nu mai vor inapoi acasa. Peste 30% dintre copiii disparuti refuza sa revina acasa, dupa ce sunt gasiti de Politie. Urmarea: chiar daca pana la urma se lasa convinsi sa se intoarca acasa, minorii risca sa recidiveze oricand. De altfel, anul trecut, 10% dintre minorii disparuti au fost inregistrati pentru disparitii repetate. Acestea sunt concluziile unui studiu al Institutului de Prevenire din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane citat de Mediafax si dat publicitatii ieri, de Ziua Internationala a Copiilor Disparuti. Au fost analizate circa 3.400 de cazuri din perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2008. Dintre acestea, aproape 99% au fost rezolvate, in sensul ca Politia a reusit sa gaseasca 3.365 de copii, scrie Gandul.

Paul Pacuraru recunoaste ca apare dezbracat intr-un film pe internet. Cotidianul „Libertatea“ a publicat, ieri, un articol in care anunta ca un fost ministru apare gol masturbandu-se in fata unui webcam intr-un filmulet postat pe internet. Publicatia nu a dat numele ministrului, dar a precizat ca va reveni astazi cu amanunte, inclusiv cu dezvaluirea identitatii acestuia. Fostul demnitar ne-a precizat ca este vorba despre o inregistrare facuta de doi tineri studenti romani in Germania, un baiat (cu numele Alexandru) si o fata. Acestia l-au santajat cu aceste imagini pe seama unei discutii privind oportunitatile de angajare ale celor doi in Romania. Discutiile au fost purtate pe Yahoo Messenger, prin intermediul webcamului. Paul Pacuraru sustine ca a depus o plangere penala autoritatilor din Germania, dar acestea i-au comunicat ca ancheta este extrem de anevoioasa din cauza dificultatii de a descoperi cine a folosit IP-ul de la care s-a folosit Yahoo Messenger-ul. Scandalul este vechi, fiind prezentat in presa centrala inca din vara anului trecut. “Banuiesc cine este persoana, dar, deocamdata, nu doresc sa dau mai multe detalii. Eram la mine acasa, unde stau cum vreau. Mai ales ca era foarte cald, iar eu nu am aer conditionat”, marturisea fostul ministru anul trecut reporterilor cotidianului „Click“. Pacuraru a dorit sa precizeze ca, in timpul in care a fost filmat, incerca sa rezolve niste probleme de serviciu, intrucat consilierii sai erau in concediu, scrie Gardianul.

Proiectul de lege privind salarizarea unica ar putea crea mari probleme societatii romanesti, mai ales in ce priveste activitatea in ansamblu a sistemului judiciar din Romania, unde se preconizeaza modificari salariale prin micsorarea acestora. Din ce in ce mai multi magistrati asteapta acest moment pentru a lua o hotarare: pensionarea sau plecarea in alte institutii decat cele ce apartin sistemului judiciar. Acest exod – spun specialistii in domeniu – poate duce la haos, la anarhie si la o perioada in care, fara acest instrument de actiune impotriva criminalitatii de orice gen, legile nu vor mai avea valabilitate, pentru ca nu vor mai exista persoanele responsabile de aplicarea lor. Pe de alta parte, magistratii (procurori si judecatori) se declara impotriva acestei legi unice a salarizarii din motive care tin chiar de statut, de separatia puterilor in stat, precum si de modelul de legislatie europeana, informeaza Gardianul.

Cresc taxele de studiu la facultate. Invatamantul public devine din ce in ce mai costisitor. Un studiu al Bancii Mondiale, realizat impreuna cu Ministerul Educatiei, arata ca taxele anuale platite de studentii din universitatile de stat acopera numai 65 % din costurile pentru pregatirea lor academica. Cel mai mult se vor majora taxele la facultatile scumpe, precum medicina, arhitectura si artele plastice. „La noi costurile de scolarizare sunt foarte mari. In prezent, taxa este de 3.700 lei, insa aceasta suma nu acopera cheltuielile pe care universitatea le face cu un student. E posibil ca, in anul universitar viitor taxa sa ajunga undeva pe la 5.000 de lei pe an, suma care s-ar apropia de cheltuieli“, considera prof. univ. dr. Florian Popa, rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila“ din Bucuresti. Rectorul Politehnicii din Timisoara, prof. dr. ing. Nicolae Robu, declara ca taxele pentru student, chiar daca vor fi marite, vor fi suportabile pentru studenti. „Pentru anul scolar 2009-2010 este posibila o majorare a taxei de studiu. La Politehnica din Timisoara taxa este undeva la 2.700-3.000 lei, in functie de domeniu, asa a fost in ultimii trei ani. Din aceasta suma reusim sa acoperim in mare cheltuielile per student“, a explicat rectorul timisorean, citat de Adevarul.

Parchetul s-a autosesizat in cazul accidentului de la Pasajul Baneasa. Parchetul Judecatoriei Sector 1 s-a autosesizat in cazul accidentului de munca de la Pasajul Baneasa din Capitala, in care trei muncitori si-au pierdut viata, vineri seara. Procurorii cerceteaza infractiunile privind securitatea in munca si uciderea din culpa si spun ca nicio alta institutie sau persoana nu a depus plangere impotriva firmei Marconstruct Impex SRL, subcontractorul pentru lucrarile de deviere a retelelor de apa si de canalizare. Si Inspectoratul de Stat in Constructii Bucuresti Ilfov s-a autosesizat vineri seara, iar ieri dimineata a depus o plangere penala impotriva persoanelor cu atributii privind executia si controlul executiei lucrarilor, respectiv seful punctului de lucru, responsabilul tehnic cu executia, cel cu controlul calitatii lucrarilor si dirigintele de santier din partea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, scrie EvZ.


Citeste mai multe despre   























27261 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Junk food = mancarea gunoi (Marţi, 26 mai 2009, 19:10)

    s.mosu [anonim]

    Ati uitat sa adaugati pe langa cele enumerate si shaworma. Dar incepe el, sezonul estival la mare si sa vedeti cum le cresc incasarile, aprope ca la McDonalds :))
    Bine ca de la gunoiul de mancare nu scade apetitul sexual al romanului, altfel am "cadea de pe primul loc la sifilis.
    Trist dar adevarat!
  • 0 (0 voturi)    
    Dosare penale PNL (Joi, 18 iunie 2009, 14:35)

    Dan Popa [anonim]

    Noul senator PNL Nicolae Robu aduce PNL-ului un nou dosar penal: - al sau. Felicitari!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version