Poate va suna curios, dupa cate discutii ati vazut la televizor, dar este pur si simplu fals ca salariatii cu studii superioare trebuie platiti cu dublul salariului minim pe economie, de 500 lei, cei cu studii de scurta durata sau medii cu 1,5 din acest salariu s.a.m.d.
Interpretarea aceasta, care vad ca a ajuns generala, se bazeaza pe superficialitate in citirea legii, din graba sau interes. Daca ne uitam pe textul contractului colectiv de munca pe 2007-2010, negociat la inceputul acestui an de partenerii sociali, gasim formularea corecta: treptele respective se aplica „personalului incadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este... etc.”. Deci obligativitatea se refera la natura si cerintele postului ocupat, nu la diploma pe care se intampla sa o aiba (sau nu) angajatul respectiv, ceea ce este o diferenta cruciala.
Ca atare, unui angajat cu studii superioare nu i se aplica prevederea decat daca pentru munca lui exista o cerinta legala de studii. Sunt multe profesii de acest fel: nu poti sa fii medic, jurist, expert contabil sau asistent veterinar fara diploma respectiva. Daca practici aceste meserii fara stampila de la stat, te ia politia. Insa poti foarte bine sa fii manager de proiect, expert programator, ziarist sau chiar director de firma cu sau fara studii de vreun fel anume, pentru ca legea nu prevede astfel de obligatii - si nici nu este normal sa o faca.
Daca eu am un IMM specializat in retele de calculatoare si angajez cativa baieti care se pricep la asta, este treaba mea daca ii iau de la Facultatea de Automatica, de la Constructii, direct din liceu sau de la coada vacii. Nimeni nu impune conditie de studii. La fel, nu este nicio lege care sa oblige ca managerii sau agentii de vanzari sa aiba diplome de vreun fel: daca sunt buni si performeaza, pot sa aiba si opt clase.
Oricine poate sa-si faca un IMM - daca nu ma insel, strategia oficiala a guvernului este chiar sa incurajeze antreprenoriatul si mobilitatea profesionala in randul „grupurilor vulnerabile”, inclusiv somerii tineri cu diploma produsi de sutele de universitati de mana a saptea aparute in Romania dupa Revolutie, scop in care o gramada de bani europeni vor fi folositi in urmatorii ani - si sa devina directorul lui. In niciunul dintre cazurile citate prevederile din contractul colectiv de munca nu se aplica, pentru ca nu exista conditii obligatorii de studii pentru functie, iar salariul minim al acestor oameni, chiar daca au diploma universitara, trebuie sa fie tot 500 lei.
Asta nu este o chichita avocateasca si nici o chestie marginala, care priveste doua-trei sute de persoane, ci una fundamentala, de principiu, care poate afecta sute de mii de slujbe din sectorul privat. Exista semnale ca, desi anul 2008 nici n-a inceput bine, camerele de munca, inspectorii, autoritatile fiscale si multi alti bagatori de seama, care isi masoara succesul prin numarul de intreprinderi private hartuite pe saptamana, au inceput sa solicite patronilor plafoane de salariu marite nu in functie de cerintele postului, cum spune legea, ci de diploma pe care o au angajatii lor. Practica nu e noua, ci se inscrie in traditia birocratica a inspectiilor abuzive, de catre institutii care isi fac singure reguli interne, dupa cum le taie capul.
E curios ca liderii sindicali, multi fiind juristi si altminteri foarte meticulosi cu articolele de lege cand le convine, propaga sistematic in media aceasta formulare gresita a „salariului minim de 1.000 lei pentru angajatii cu studii superioare”. Asta doar asa, ca o nota de culoare. Mai periculos este faptul ca, pas cu pas, ceea ce era un mecanism de protectie sociala - salariul minim asigurand pe angajat impotriva angajatorului rapace si exploatator, de unde ideea interventiei statului in aceasta relatie contractuala - tinde sa devina un mare sistem de management salarial national, in care un consiliu suprem de intelepti decide periodic cine si cu cat este platit.
Pentru ca, daca e de inteles ideea de salariu minim (nimeni sa nu cada sub suma X, care ar fi limita de supravietuire), pe ce motiv aceasta limita este o data si jumatate pentru un tehnician si de doua ori mai mare pentru un absolvent de facultate? Ei traiesc in alta lume, unde viata este de doua ori mai scumpa decat pentru muncitori?
Trec peste micul paradox amuzant ca in 2008 salariul minim pe economie negociat de patroni si sindicate a ajuns mai mare decat cel acordat de guvern angajatilor sai din sectorul public, ceea ce rastoarna complet argumentul ca piata libera e dominata de patroni hapsani, iar statul e mana generoasa care face dreptate.
Dar ideea in sine de salariu precizat prin lege si diferentiat dupa studii - si, la un moment dat, dupa alti factori sociali - este una de baza in viziunile corporatiste, precum cea aplicata in Italia fascista sub Mussolini, in care societatea trebuie organizata dupa o ierarhie stricta, iar fiecare pus la locul sau „dupa merit”, printr-un inteligent sistem de planificare nationala. Iar corporatismul este exact opusul societatii concurentiale si deschise pe care pretindem ca o construim noi azi.
