Criza economica, eufemistic numita pe malurile Dambovitei internationala, pune in evidenta mai mult ca oricand blocajul intelectual care paralizeaza gandirea critica in Romania.
E ca si cand reflectia libera s-ar impiedica intr-un fel de interdictie cvasireligioasa care impiedica orice contestare a capitalismului de prada practicat aici sau aiurea. Sa fie un autentic tabu al societatii de tranzitie, ori doar un totem de care multi nu se pot inca desparti?
Balonul imobiliar cu „produsele toxice“ cu tot a generat o stare de spirit care a influentat intreaga societate. In mass-media convingerea ca realitatea e doar ceea ce exista in presa sau e produs de presa e imaginea in oglinda a situatiei din finante. Ceva exista doar daca este prezentat pe ecranele televizoarelor, pe site-uri sau pe bloguri. Niciodata parca dispretul fata de adevarul-corespondenta n-a fost mai mare. Nu mai e adevarata afirmatia care corespunde realitatii, caci realitatea trebuie sa se plieze imaginii fabricate. Subiectivitatea nu mai are nici o limita.
Ceea ce e virtual devine aproape automat real. Realitatea in sens clasic nu mai exista. Ramane doar iluzia pe care camera de luat vederi o construieste. Iar constructia propusa nu e doar subiectiva - caci subiectivitatea e inevitabila -, dar e si „toxica“. Nu subiectivitatea e cauza, ci ocolirea adevarului si promovarea spectacolului. Iar cand si acest balon se va sparge, caderea va fi traumatizanta. Poate chiar mai dura decat cea din economie.
Cand toate aceste false nevoi fabricate doar pentru a creste profitul - caci si ratingul nu e decat traducerea in mass-media a profitului - isi vor fi epuizat efectul devastator, criza isi va atinge apogeul. Societatea care sacrifica fara nici o opozitie adevarul si cunoasterea stiintifica pe altarul profitului e, de fapt, in criza. Succesul Elodiei otevizate nu e decat unul dintre simptomele acestei crize de sistem.
Dar si un avertisment: iesirea din criza nu se face automat, ci presupune un proiect clar. Iar proiectul nu se poate realiza fara critica: Totemurile sau tabuurile sunt bune pentru societatile inchise, care incearca sa conserve structura sociala existenta. Cum insa critica subiectiva, particularizata si spectaculara practicata cu supramasura de mass-media care traiesc intr-un prezent continuu dominat de logica inexorabila a profitului a distrus orice urma de autoritate, mai poate fi re-construit ceva? Astazi, cand statul si Guvernul sunt chemate sa intervina si sa salveze „piata“, se mai poate face mare lucru?
Efectul pervers al valului devastator care a maturat decenii la rand statul, birocratia, clasa politica si institutiile va conduce, in cel mai fericit caz, spre conservatorismul cel mai retrograd. Reconstruind realitatea, anuland si responsabilitatea critica si critica responsabila, jucand totul pe o singura carte, s-ar putea sa fi inchis usa societatii deschise. Sa speram ca nu definitiv.
