De la Nastase patru case, la Geoana chirii joase
Principala controvesa a fost reprezentata de casa domnului Geoana, care are 200 m2 si pentru care acesta plateste 689 RON pe luna. Portivit unui specialist, in zona respectiva pretul unui metru patrat poate ajunge si la 7000 euro. Cu toate acestea, Geoana a declarat ca "locuinta e mica, are vreo 100 m2".
Bolojan a mentionat ca in zona Casa Presei sunt spatii cu 2 euro/ m2, care sunt repartizate direct. Insa, Guvernul a hotarat sa vanda aceste case prin negociere directa, desi cea mai buna varianta ar fi fost licitatia publica. De asemenea, el a mentionat ca exista proceduri prin care se evita discutiile, deoarece asigura transparenta tranzactiilor.
Potrivit clauzelor din contractele demnitarilor, in momentul in care demnitarul nu mai detine functia respectiva, acesta trebuie sa paraseasca locuinta. Daca acest lucru nu se intampla, atunci ei vor plati cea mai mare chirie - 50 euro/m2. Dar, legea spune ca actualii chiriasi pot cumpara prin negociere directa. Aceste preturi au la baza un raport de evaluare facut de un expert, iar Regia Autonoma Locato stabileste pretul in functie de acest raport. Insa, aceste preturi pot fi ajustate.
Ilie Bolojan a dezvăluit că înainte de 2004, unele dintre aceste contracte au fost transformate sau au fost atribuite în mod direct ca locuinţă. În decembrie 2004, s-a emis o ordonanţă de urgenţă prin care toate contracte de închiriere au fost prelungite cu 5 ani de zile, până în martie 2009. Mai mult, acesta a mai spus că în contractele foştilor demnitari sunt anumite clauze care nu permit întreruperea lor decât în instanţă.
Bolojan a recunoscut ca daca nu era aceasta lege care permite cumpararea locuintelor prin negociere directa, exista posibilitatea obtinerii unui pret maximal. Turcescu insista asupra faptului ca statul pierde cu aceasta lege. Cu toate acestea, Cartianu a subliniat ca, atunci cand a fost votata aceasta lege "mizerabila", nu a existat nici un vot impotriva.
In cadrul emisiunii, au fost transmise imagini cu casa domnului Geoana, iar pe baza acestora telespectatorii au fost rugati sa liciteze un pret. Preturile propuse de acestia au ajuns pana la 3500 de lire sterline pe luna.
In final, Bolojan a promis ca ii va inmana domnului Turcescu o lista cu toti cei care au cumparat case de la RA-APPS dupa '90.
- 0 (0 voturi)Pacat de Bolojan (Joi, 13 decembrie 2007, 8:57) Aldea [anonim]Lui Bolojan i s-au dat in mina castanele cele mai fierbinti. Pariem ca Geoana ii vrea "capul" pentru ca are curajul sa vrea sa aplice legea?Daca tara ar fi condusa de oameni ca actualul SGG nu ar mai emigra milioane de romani care nu mai suporta jaful generalizat. Ce sanse sa aiba Romania cind seful statului isi cumpara casa de lux pe doi lei, cind seful opozitiei "social-democrate" plateste pe o vila de protocol o chirie mai mica decit plateste un student pe o garsoniera la periferie?raspunde trimite
- 0 (0 voturi)egalitate (Joi, 13 decembrie 2007, 9:39) dorin [anonim]baiatul meu casatorit locuieste intr-o garsoniera inchiriata de 30m si plateste 800 ron avantaj?raspunde trimite
- 0 (0 voturi)chirie (Joi, 13 decembrie 2007, 10:03) Cristi [anonim]In Brasov platesc o chirie de 270 (~1000) roni si nu pot zice ca am conturi in banca pline cu bani. Iar de protocol nu prea am parte. Asa ca Mrrrrrrrrr. Geoana poate sa astepte votul meu pana la adanci batraneti ca tot nu il va primi.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Bolojan, jos palaria! (Joi, 13 decembrie 2007, 16:36) Steli Andrei [anonim]Nu l-am vazut sau auzit niciodata pe acest Bolojan dar am citit in memoriile doamnei ambasador Vulpe - avea o parere foarte buna despre el. Citez din memorie: "am auzit ca este unu' care nu are mama nu are tata la guvern....". Intradevar, din cite am mai citit se pare ca e un om correct. Jos palaria domnule Bolojan! Aldea are dreptate! Daca toti politicienii nostri ar fi ca dumneavoastra tara aia furata de toti si-ar fi gasit demult locul demn pe care ar fi trebuit sa-l ocupe (demult) in Europa si in lume.raspunde trimite

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC