Darius Vâlcov susține că va urma o ”dezvoltare extrem de accelerată”: Pensiile se vor dubla, se vor construi 3 autostrăzi, gazele se vor ieftini cu 20%, vom avea canal Dunăre-București și o stațiune de schi în Făgăraș

de Ionut Baias     HotNews.ro
Marţi, 17 iulie 2018, 1:02 Revista Presei | Radio TV


Promisiunile lui Valcov
Foto: captura Antena 3
Vă rugăm să vă legați bine centurile. ”Căpitanul” Darius Vâlcov anunță că va urma o dezvoltare extrem de accelerată a acestei țări: pensiile se vor dubla, se vor construi 3 autostrăzi, gazele se vor ieftini cu 20%, vom avea canal Dunăre-București și o stațiune de schi în Făgăraș cu 160 km de pârtii. Economia României a crescut cu 24%. Am depășit Grecia, anul acesta vom depăși Cehia și Portugalia. În 2020 vom depăși Finlanda și vom ajunge pe locul 12, acum suntem pe locul 16. Nu e o glumă, ci sunt declarațiile făcute de Darius Vâlcov la Antena 3.
  • În România, până la sfârșitul acestui an, se va demara licitația pentru canalul Dunăre-București în parteneriat cu statul român. În România, până la sfârșitul acestui an, va demara parteneriat public-privat pentru trei autostrăzi: Ploiești-Brașov, autostrada Sudului și Târgu-Neamț-Iași-Ungheni.
  • La toate aceste proiecte, s-ar mai adăuga un proiect de amenajare a 160 de kilometri de pârtii în Munții Făgăraș.
  • Conform consilierului, printre părțile interesate de aceste proiecte s-ar număra Germania, Franța, China, Statele Unite, precum și țări din Peninsula Arabă nespecificate.
  • Toți își doresc să primească aceste proiecte, să discute despre ele, pentru că până la sfârșitul anului, vreo 15 proiecte de parteneriat public-privat vor demara în România", a completat Vâlcov.
  • Toate pensiile din România se vor dubla, și aici ne referim la moneda euro, deci în euro. Nu mă refeream chiar la toate, nu mă refer la pensiile speciale. Mă refeream la pensiile care sunt obținute în urma contributivității, nu cei care au 20.000-30.000 de lei pensie. Pot sa vă garantez că în proiectul legii care va intra în dezbatere, punctul de pensie va fi, în 2020, 1,775 și în 2019, 1,265 de lei”.
  • Constatând că din 2013 până azi, preţul la gaz a crescut cu 75%, ca urmare a dorinţei acestor două entităţi de a obţine profit de 300%, adică câteva miliarde de lei pe an, ANRE s-a sesizat şi ne-a trimis această adresă şi ne întreabă ce să facem pentru că există lege (...) şi legea spune în felul următor: când te afli într-o astfel de situaţie, poţi să intervii ca Guvern şi pentru maxim trei ani de zile să reglezi preţul astfel încât acesta să poată fi suportat, să fie real plătit de către oameni către companii. Şi acest lucru la recomandarea pe care şi eu o s-o fac şi o s-o susţin şi sunt sigur că în această direcţie vom merge în următorul an de zile preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%, potrivit Mediafax.
  • Economia României a crescut cu 24%. Am depășit Grecia, anul acesta vom depăși Cehia și Portugalia. În 2020 vom depăși Finlanda și vom ajunge pe locul 12, acum suntem pe locul 16. În 2016, veniturile românilor erau de 50 de miliarde de euro, noi vrem să ajugnem la 75 de miliarde de euro. Acum suntem la 62 de miliarde. De când a venit coaliția PSD-ALDE la guvernare au venit peste 12 miliarde de euro și vor mai veni 13 miliarde.
”Am fost partener în realizarea programului de guvernare, alături de Liviu Dragnea. În construirea lui au fost foarte multe discuții, am încercat să vedem care e viziunea politică. Noi vrem să urmăm modelul irlandez. Iralnda este țara din Uniunea Europeană care are cea mai mică povară fiscală”, a explicat domnul Valcov la Antena 3.


Vâlcov: Amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare. Astea se fac și nu se discută

"Amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare în sensul în care se vorbește, la capitolul «întreprinderi mici și mijlocii», de restartarea ediului de afaceri. De fapt, acest lucru înseamnă. În viziunea programului de guvernare și a ceea ce am discutat atunci cu președintele Dragnea, da (este vorba de ștergerea datoriilor -n.r.), dar aceste lucruri se fac și nu se discută pentru că nu am vrea niciodată să încurajăm pe cineva să nu își plătească datoriile și mai mult decât atât, când o faci, dacă o faci, trebuie să iei decizia să răsplătești sau să îi bonifici și pe cei care și-au plătit corect taxele și impozitele", a decarat, luni seară, Darius Vâlcov, la Antena 3, potrivit Mediafax.

Fostul ministru de Finanțe a precizat că statul român se află în situația în care există datorii ale afaceriștilor și ale persoanelor fizice de 98 de miliarde de lei.

"Ne aflăm în această situație, în această capcană în care 98 de miliarde de lei sunt datorii ale oamenilor de afaceri și ale persoanelor fizice. Recuperăm sub 500 de milioane. 84 la sută sunt nerecuperabili, deci niciodată nu îi mai recuperăm, dar mare parte dintre aceste companii, mai ales cele mari, sunt de stat. (...) Vorbim de câteva zeci de mii de companii și de câteva sute de mii de oameni, cred că depășim un milion. Nu au voie să ia împrumut de la bancă. Nu au voie să facă multe lucruri. Nu primesc nici unele drepturi pentru că nu plătesc o amendă sau o datorie vecehe de 7-8 ani de zile. Este de analizat dacă trebuIe să se facă (amnistia fiscală - n.r.). Trebuie să existe o dezbatere și, când se ia decizia, să se facă, să nu se mai discute așa mult. Dezbaterea ar trebui să se facă cu ușile închise", a completat Vâlcov.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















31293 vizualizari

  • +61 (69 voturi)    
    Hahaha (Marţi, 17 iulie 2018, 1:05)

    gigelBalanel [utilizator]

    Asta chiar m-a facut sa rad cu hohote. Cea mai buna gluma din ultimele zile! VOM, VOM, VOM... Dar de ce NU AVEM DEJA?
    • +24 (30 voturi)    
      Si Videle (Marţi, 17 iulie 2018, 8:12)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui gigelBalanel

      capitala economica a Europei si culturala a lumii!
      Ce tot povesteste, o;teanul asta prost? Ei nu au garduri metalice sau de caramida ci de nuiele si pe Latrina 3 infloresc lotusii iarna!
      • +17 (23 voturi)    
        Valcov Nu e oltean (Marţi, 17 iulie 2018, 10:31)

        Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui , AlwaysToTheRight, NeveRed!

        E bulgar. Ca si Dragnea. Valcov si Dragnev alaturi de alte doua bulgaroaice Dancila( nascuta Nica) si Dan sunt etnici bulgari care stapanesc Romania desi sunt infractori condamanti penal. Cum o fac? Cu marionetele din guvern si din parlament.prin votul romanilor pesedisti si neparticiparea romanilor nepesedisti. Au ajuns romanii la mana unor bulgari.
    • +22 (26 voturi)    
      Cu cine faci toate astea?Hoții nu muncesc. (Marţi, 17 iulie 2018, 9:03)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui gigelBalanel

      Am ajuns să fugim din țară de frica hoților.În loc să fugă hoții fugim noi.Vâlcov lansează fumigene ca să-și acopere hoțiile.
      • +9 (13 voturi)    
        Si lumea de ce nu voteaza oameni cinstiti? (Marţi, 17 iulie 2018, 12:57)

        emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        De ce n-au romanii judecata sa voteze cu oameni cinstiti?

        Nu mai putem spune ca nu sunt oameni cinstiti in politica, exista USR, exista RO+. USR exista si in 2016.
      • +3 (7 voturi)    
        O sa ajungem ca Mexicul (Marţi, 17 iulie 2018, 18:27)

        Clop [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        Fiscul lui Mişa trebuie să ia 2,5 milioane de euro

        În total, Tel Drum şi Hotel Turris, societăţi controlate sau deţinute de Dragnea şi fimilia sa, au de plată la ANAF o sumă de 11,7 milioane de lei. Transformată în euro, este vorba de o datorie de 2,5 milioane la curs de 4,65 lei/euro.

        Sursa: https://www.g4media.ro/exclusiv-firmele-de-casa-ale-lui-dragnea-au-datorii-de-milioane-de-euro-la-stat-de-ce-nu-i-cere-liderul-psd-lui-teodorovici-sa-actioneze-la-fel-ca-in-cazul-iohannis.html
        ____________________________________

        Parnaiasul, Darius Valcov, mare amator de sacose de bani prin cimitire si condamnat la 8 ani de inchsoare in prima instanta, face amnistie fiscala in GUVERNUL ROMANIEI.

        Hello, Romania!
      • -3 (3 voturi)    
        Ce nu-i posibil prin muncă (Marţi, 17 iulie 2018, 21:51)

        Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        este posibil prin hoție, important este să ai alternative să nu-ți rămână mintea blocată pe muncă.
    • +23 (29 voturi)    
      Comment sters de user (Marţi, 17 iulie 2018, 9:42)

      un_deget_de_secaturi [anonim] i-a raspuns lui gigelBalanel

      • -11 (15 voturi)    
        Din cauza lui Base, da (Marţi, 17 iulie 2018, 12:09)

        Stefannel [utilizator] i-a raspuns lui un_deget_de_secaturi

        Nu stiu binomul, dar in perioada 2005-2014 tara chiar a stat pe loc sub conducerea Base - PDL.
        Incepand cu 2012, lucrurile merg si mai rau din cauza conflictului dintre institutii, guvernelor schimbate ca pe sosete, guvernelor nimoritare/ fara sustinere/fara continuitate.
        Doar scandaluri, scandaluri, scandaluri..si nu pentru binele nostru ci pentru banii nostri in buzunarele lor. Oricum, romanului ii place scandalul, circul; cu totii suntem de acord.
        • +7 (11 voturi)    
          Dec 2016 (Marţi, 17 iulie 2018, 13:07)

          if0014 [utilizator] i-a raspuns lui Stefannel

          Din decembrie 2016 PSD are majoritate absoluta. Fac ce vor.
          De ce nu curge lapte si miere?
        • +2 (6 voturi)    
          2005-2014? (Marţi, 17 iulie 2018, 16:28)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Stefannel

          Base-PDL? Poti sa ne spui cat timp a fost PDL la guvernare in intervalul asta? Si cat Tariceanu sustinut de PSD si cat Psd-ul?
          PS de criza din 2008 ai auzit?
    • +13 (15 voturi)    
      greaua mostenire (Marţi, 17 iulie 2018, 10:25)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui gigelBalanel

      in minkea lor cea neteda, si anii lui dottore fac parte tot din greaua mostenire.
      viata incepe cu regimul dracnea, guvernarea cu trei primi ministri.
      deci, valcov ne tenteaza sa votam in cotinuare cu rejimu' dracnea, care in vreo 30i de ani, adica prin 20-50, vor incepe sa taie pamblici :-)
      pamblici pe nas si pe gura :-))
      le urez pensionarilor romani viata lunga, sa apuce si ei pensiile promise...
    • +14 (16 voturi)    
      guvernul VOM(a)... (Marţi, 17 iulie 2018, 10:46)

      clint [utilizator] i-a raspuns lui gigelBalanel

      Asa au zis din 90 incoace, nu vor face nimic, sunt aceiasi oameni.
      O mentiune pt. electorat: primul semn de nebunie e sa faci acelasi lucru si sa te astepti la rezultate diferite.
    • +5 (9 voturi)    
      mda (Marţi, 17 iulie 2018, 11:50)

      alex34 [utilizator] i-a raspuns lui gigelBalanel

      va fi asa de extrem de accelerata ca noi iar o sa ramanem in urma
    • +5 (7 voturi)    
      Mulțumim din inimă Partidului Salvați Deținuții! (Marţi, 17 iulie 2018, 17:09)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui gigelBalanel

      Deci:
      kilometrul de pârtie va costa cât un kilometru de autostradă în zonă montană în Slovacia
      nu se va putea circula pe puzderia de autostrăzi românești datorită stratului gros de mâzgă - lapte amestecat cu miere; salariile vor crește peste nivelul din Luxemburg
      Dacia va da faliment - pensionarii vor cumpăra doar BMW, Mercedes și Bentley
      Toți occidentalii vor vrea să imigreze în România, și atunci vom fi siliți să facem Roxit, pentru a ne apăra de imigranții francezi, scandinavi și elvețieni (grecii, italienii și spaniolii vor fi reținuți de Paza de coastă și returnați Turciei).
      Mulțumim de daruri, Darius și Livius, Pater Patriae! Cu ei în frunte, vom urma modelul scandinav arhaic (viking): jaf și cotropire!
    • +2 (6 voturi)    
      Fara persoane cu probleme penale in institutii. (Marţi, 17 iulie 2018, 18:34)

      Clop [utilizator] i-a raspuns lui gigelBalanel

      Demisia, mafiotilor!

      Amnistia este pentru firmele lui Dragnea. Tel Drum a intrat in insolventa - te umfla rasul! - si Valcov, marea marioneta aflata la subsoara lui daddy via viorica - 8 ani condamnat in prima instanta, zice si drege.

      https://www.g4media.ro/exclusiv-firmele-de-casa-ale-lui-dragnea-au-datorii-de-milioane-de-euro-la-stat-de-ce-nu-i-cere-liderul-psd-lui-teodorovici-sa-actioneze-la-fel-ca-in-cazul-iohannis.html
  • +60 (68 voturi)    
    O statie spatiala (Marţi, 17 iulie 2018, 1:06)

    Ord [utilizator]

    cu WC in curte nu promite ca face?
    • +1 (1 vot)    
      Este vorba despre primul (Vineri, 20 iulie 2018, 15:37)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Ord

      wc din lemn ecologic, care va merge singur pe Saturn. Rotindu-se pe inele, il va vedea toata omenirea, shi toti se vor ploconi in fata Romanicai, bogata si frumoasa si ravnita de toti, de la primii pesti cu platosa la sorosistii cu antene invizibile.
      Pe wc va scrie pavel corut, pe langa numele ilustrilor neguvernanti din 1947 incoace.

      Shi pe tron va shedea limbricul din stanga.
  • +36 (44 voturi)    
    Ati mai spus asta (Marţi, 17 iulie 2018, 1:11)

    vasile-roaita [utilizator]

    Inaintea alegerilor si n-ati facut nimic. Prost este ala care va crede.
    • +11 (15 voturi)    
      aoleuuu, (Marţi, 17 iulie 2018, 8:36)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui vasile-roaita

      ce le-ar mai fi facut ei, saracutii.
      Johannis, statul paralel si Soros, astia nu i-au lasat sa faca pana acum.
      Damful dintre morminte i-o fi facut praf creieul si valcov se crede in campanie electorala.
    • +11 (15 voturi)    
      uite ce va dudui economia in viitor (Marţi, 17 iulie 2018, 9:27)

      t_beriu [utilizator] i-a raspuns lui vasile-roaita

      Va curge lapte si miere, pensiile vor fi dublate de Olguta, autostrazile care asteapta de zeci de ani vor fi construite in timp record!
      Buuun, acum ca am stabilit ce bine va fi in viitor, ce-ar fi sa ma lasati sa-mi dau o amnistie, acum, ca cei 8 ani condamnare in prima instanta incep sa se apropie?
    • +13 (17 voturi)    
      Comment sters de user (Marţi, 17 iulie 2018, 9:43)

      un_deget_de_secaturi [anonim] i-a raspuns lui vasile-roaita

  • +25 (33 voturi)    
    Toate astea se vor întâmpla după 2025 (Marţi, 17 iulie 2018, 1:17)

    Harald [utilizator]

    Mai e mult până departe ...
    • +13 (17 voturi)    
      Din 2025 pana in 2040 (Marţi, 17 iulie 2018, 8:16)

      BomboIsBack [utilizator] i-a raspuns lui Harald

      cf. programului lui Daddy. N-am vazut asa mari trepanatii in viata mea, chiar daca s-a intamplat la televiziunea securistului.
      • 0 (0 voturi)    
        Ne mai intrebam cum pot astia dormi (Vineri, 20 iulie 2018, 15:38)

        ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui BomboIsBack

        manca, trai, respira - sau nu mai are rost ?
    • +5 (9 voturi)    
      probabil ca, (Marţi, 17 iulie 2018, 8:40)

      mazzola [utilizator] i-a raspuns lui Harald

      nici atunci !
    • 0 (0 voturi)    
      Nu stiu sigur anul (Vineri, 20 iulie 2018, 15:38)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Harald

      dar cert este ca vor fi dati disparuti amandoi din poza.
  • +33 (43 voturi)    
    Uauuuu, or sa emigreze nemtii, americanii, (Marţi, 17 iulie 2018, 1:19)

    Dalinar [utilizator]

    si tot restul lumii in Romania. A uitat sa spuna ca zeii Olimpului s-au mutat deja in Bucegi si s-au convertit, l-au hacuit pe Zeus si l-au pus pe Zamolxis shef.

    ps: Zamolxis mai este cunoscut si sub porecla Hamstarul, Necromantul de TeleOlt, Dacul Suprem.
    • 0 (18 voturi)    
      Nu te lua de Zamolxis cand (Marţi, 17 iulie 2018, 4:43)

      Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

      nu stii despre ce vorbesti.
      Zamolxis a fost o persona reala, un dac care se pare ca a circulat in zona Mediteraneana si cand s-a intors a facut multe reforme la dacii din Romania, inclusiv in domeniul religiei. A fost atat de apreciat incat dacii
      l-au zeificat. In obiceiurile populare romanesti au ramas insusiri ce tin si de religia daca si care era foarte evoluata spiritual. Tot complexul de la Sarmisegetusa Regia tine de religia daca.
      • +3 (5 voturi)    
        zau? (Marţi, 17 iulie 2018, 16:55)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

        Sigur nu a fost get? sau get-beget?
        Pacat ca din toata cultura aia evoluata spiritual nu a ramas nimic scris. Probabil erau asa evoluati ca tineau totul minte.
      • +3 (3 voturi)    
        Foarte evoluata, indeed (Marţi, 17 iulie 2018, 21:40)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

        atata de evoluata ca nu a lasat nici o urma, sau mai nimic. Cateva cuvinte, branza si varza si cam atat.
  • +41 (47 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 17 iulie 2018, 1:20)

    MarianPConstantin [anonim]

    • +29 (35 voturi)    
      Toti fumeaza botanice in psd (Marţi, 17 iulie 2018, 3:18)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui MarianPConstantin

      Spune-mi unul ca e pe axul unui om normal. Unii is prosti gramada ca Pavi, altii au Alzheimer ca Daia, unii is megalomania lacomi la Hamstaru, unii is porci ca Porcalan, altii mancurti ca Ciordash, cudvoi la Volgutza, and so on.
    • 0 (0 voturi)    
      Lasa-l sa se bucure (Vineri, 20 iulie 2018, 15:40)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui MarianPConstantin

      o sa aiba cine sa intre-n el pe autostrazi.
      Cat despre partie, cazul Schumacher ne-nvata ca tre' sa ai grije la pomi.
  • +28 (34 voturi)    
    da (Marţi, 17 iulie 2018, 1:21)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Si sa nu uitam de autostrada suspendata :))
  • +33 (39 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 17 iulie 2018, 1:23)

    qwerasdf [anonim]

    • 0 (0 voturi)    
      De la biserica la A3 (Vineri, 20 iulie 2018, 15:41)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      shi invers.
      Cred ca doar asta face onorat publicul.

      Pacat. Biserica inseamna altceva.
  • +27 (33 voturi)    
    ne-am saturat de minciuni (Marţi, 17 iulie 2018, 1:41)

    CIP03 [utilizator]

    Asta peste cateva luni ajunge la puscarie, si apoi o sa vina celalalt infractor si o sa spuna ca statul paralel, ca agenturile straine nu vor sa facem sa fie bine...

    Si uite asa o sa ramanem si cu infractorii si fara autostrazi
  • +19 (27 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 17 iulie 2018, 1:49)

    [anonim]

  • +23 (31 voturi)    
    A uitat un singur lucru (Marţi, 17 iulie 2018, 2:22)

    Coco Whistle [utilizator]

    100 de lei. Bodgaproste conasule...
  • +24 (34 voturi)    
    ahaaa, si inca multe altele, (Marţi, 17 iulie 2018, 3:44)

    Orizont [utilizator]

    pirtie de schi la Mamaia, plaja in Poiana Brasov, parculet de distractii cu elicoptere si avioane adevarate (alea doua A310), autostrada suspendata de la Constanta la Arad (de fapt care leviteaza), trenuri de mare viteza, pleaca din Teleorman la 9:00 dimineata si ajunge la Paris la 9:55 (in aceeasi dimineata). Avioane romanesti care vor depasi de 3 ori viteza oricarui alt avion de linie...
  • +18 (28 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 17 iulie 2018, 5:21)

    [anonim]

    • +11 (13 voturi)    
      Comment sters de user (Marţi, 17 iulie 2018, 9:45)

      un_deget_de_secaturi [anonim] i-a raspuns lui

  • +6 (8 voturi)    
    vorbeste lumea ... (Marţi, 17 iulie 2018, 6:25)

    nu conteaza cine zice [utilizator]

    da' de aeroportu' de langa alexandria nu va mai apucati ..??? macar sa plece toti, ca nu le faceti nimic din ce-ati zis la alegeri ... pensii si beneficii grase la gusati si premianti si-n rest vorbe goale ...
  • +14 (16 voturi)    
    Remember (Marţi, 17 iulie 2018, 7:14)

    Rmar [utilizator]

    E de ras daca nu ar fi de plans.

    Pana una alta imi aminteste de Cassa Loco. Au avut dreptate

    https://youtu.be/hQ4Y_I4Myqs

    Personal as avea alta dedicatie pentru ei
  • +17 (19 voturi)    
    disperare? (Marţi, 17 iulie 2018, 7:38)

    revo [utilizator]

    speriatii astia nu mai promit doar 100 de lei in plus, ci dublarea pensiilor! Si multe, multe zmeie si cai verzi pe pereti!

    Totusi, ceva se intampla dar noi nu stim: asemenea realizari marete nu trebuiau anuntate cu surle si trambite de de insusi Dracnea Sultan I-ul? Sau macar de tampitica sefa, Dancila? Vine la latrine mascariciul curtii si le ia caimacul?
    E suspect - ce se intampla in culise? Dancila e pe plecare, o sa-l puna pe Valcov prim ministru?
    Care este motivul pentru care PSD simte nevoia sa arunce tzunamiul de minciuni? De ce acum? De ce atat de gogonate?!
  • +13 (15 voturi)    
    De rasul curcilor din Teleorman și Olt. (Marţi, 17 iulie 2018, 7:43)

    Rescator [utilizator]

    Iata cine ne pregatește un viitor luminos- un papagal
    care poate intra in Cartea Recordurilor cu cele mai
    sofisticate procedee de furt si de ascundere a averii.
    Sa fi consilierul Docilei avand opt ani cu executare
    intr-o prima instanța asta da tupeu și magarie cosmica.Toți aștia din Mafia Roșie spun minciuni fara sa clipeasca:vom face ,vom drege,va vom da,in
    realitate saracesc și distrug Romania.Cred ca ne cam ajunge!
  • +6 (8 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 17 iulie 2018, 8:24)

    [anonim]

  • +9 (11 voturi)    
    Baba Vanda prezicătoarul...Nostradamus de RO (Marţi, 17 iulie 2018, 8:34)

    unbaiatdestept [utilizator]

    Aici erai? Hai la zdup si mai vedem după câțiva ani ce tâmpenii mai debitezi. Hai băiatu ca bati câmpii si poate te crede cineva. Nu de alta dar vin alegerile si s-ar putea sa ai șanse. E plină lumea de nebuni.
  • -15 (19 voturi)    
    Sa faca numai 20% din cat au promis si (Marţi, 17 iulie 2018, 8:54)

    xrogo [utilizator]

    este destul, fata de guvernele lui Basescu cu taierile si austeritatea este o diferenta de la cer la pamant!
    • +7 (11 voturi)    
      obsesie (Marţi, 17 iulie 2018, 10:09)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Ca de obicei esti pe alaturi si bati campii cand vorbesti de perioada in care nu lipsea mult ca Romania sa intre in incapacitate de plata. Boc a taiat salariile bugetarilor, care se inmultisera ca ciupercile dupa ploaie, dupa ce a dat afara vre-o 200.000 si-ar mai fi contimuat cu inca mai multi dar bugetul n-ar mai fi suportat si plata somajului acestora.
    • +9 (11 voturi)    
      pai bre postacescule (Marţi, 17 iulie 2018, 10:43)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Din 2012 pina azi, cu exceptia lui 2016, PSD a tot fost la guvernare si ne-a promnis tot felul de nazbitii, de la autostrazi suspendate la mii de scoli sau sute de spitale. A facut ceva din toate astea inafara de a creste iresponsabil pensiile, salariile bugetarilor si ajutoarele sociale, pina a ajuns la robor de 3-4%, inflatie de 5.5 si deficit de cont curent de 7-8 mld?!?

      Pe vremea lui Basescu si boc, stapinii tai rideau ca se inaugureaza doar 100 de km de autostrada pe an. In 2017, an in care economia duduie si suntem tigrul europei, s-au inaugurat ZERO km de autostrada. ZERO!!!

      Tu chiar atit de limitat intelectual esti incit sa crezi balivernele astea? Sau gindesti doar ce esti platit sa gindesti?
    • +7 (11 voturi)    
      Aiurezi (Marţi, 17 iulie 2018, 11:01)

      Encounter [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Nu uita că guvernele lui Băse/Boc au avut o majoritate extrem de fragilă în parlament, dacă nu cumva nici nu au avut majoritatea. Așa că oricum, și tăierile și autostrăzile au fost făcute cu permisiunea implicită a p$d-ului. Mă refer de sigur la puținele autostrăzi care măcar au fost demarate sau chiar făcute, pre deosebire de p$#d care nici nu a demarat, nici nu a făcut, mulțumindu-se să taie investițiile si șa tragă de timp cu inaugurarile pentru că nu au de unde plăti...
  • +8 (10 voturi)    
    ahahahahahhahaha (Marţi, 17 iulie 2018, 9:01)

    liviu_ [utilizator]

    ahahahahahahahahaa
    hahahahahahaha
    ahahahahahahaha

    scuze... nu ma pot abtine...
    care 3 autostrazi nenica ?! nu s-a demarat nici macar 1 de cand sunteti voi la guvernare....
    "crstere economica accelerata" cum?! de unde?! inflatia arata rau, deficitul arata rau... de unde kkt crestere accelerata?!
    in 20-20 depasim Finlanda?! la ce?! frate cat poate fabula asta...
    ma uit si la declaratia lui ciordache si e clar... s-a dat liber la minciuni gogonate!
    este imposibil pt romania sa creasca asa de repede chiar daca o cumpara bill gates!
    • +7 (7 voturi)    
      nici alea gata nu le deschid (Marţi, 17 iulie 2018, 11:14)

      vidra [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      nu numai ca nu s-a demarat, ci sta A10 de vreo 8 luni bine mersi, gata de taiat "pamblica"...si sa vezi ce ne rupem masinile pe drumul national in timp ce ne uitam la autostrada...
    • 0 (2 voturi)    
      iti scriu eu doua domenii in care (Marţi, 17 iulie 2018, 17:34)

      Bazil [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      am depasit Finlanda: 1. Populatie; 2. Acum, recent, in perioada inundatiilor raportul suprafata apa/suprafata uscat a fost mai mare in Romania. Hai Valcove ca merge, esti pe valul ce te duce la bulau.
  • -10 (14 voturi)    
    Eminenta cenusie (Marţi, 17 iulie 2018, 9:37)

    Maia1 [utilizator]

    Daca se va intampla sa se adevereasca ceea ce a prezis atunci merita sa i se spuna EMINENTA CENUSIE!
  • +17 (19 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 17 iulie 2018, 9:39)

    un_deget_de_secaturi [anonim]

  • +17 (19 voturi)    
    Mai mononeuron! (Marţi, 17 iulie 2018, 9:39)

    2016 [utilizator]

    Eu traiesc in Finlanda (Helsinki) si Romania nu are cum sa o intreaca nici daca ar stagna Finlanda vreo zece ani!
    La ce a depasit Romania retardatule, Grecia! Vorbesti sa te afli in treaba. Tu poti compara Grecia cu Romania! Daca vrei sa spui ca am depasit Grecia la valoarea PIB-ului, atunci asta este posibil, manipulatorule! Pai Grecia are jumatate din populatia Romaniei, normal mai matematicianule de clasa a II-a primara! Stim si noi ca 2x1 este mai mic fata de 2x2, geniule! La fel si pentru Portugalia si Cehia! Cand vom depasi o tara din UE cu un numar apropiat de locuitori, atunci sa deschizi gura!
    Pe Finlanda ii putem intrece la valoarea PIB-lui, deoarece ei sunt 5.6 milioane! Insa, doar atat si nu foloseste la nimic, decat sa imbarligati voi mintile celor saraci (si cu duhul), cand va aud ce mari "realizari" aveti!
    Las-o ca macane cu manipularea! Degeaba creste PIB-ul Romaniei, daca nivelul de trai al romanului de rand scade! Voi bagati in buzunare milioane de euro comisioane, normal ca pentru voi este lapte si miere totul! Insa, veti sfarsi toti la inchisoare!
  • +16 (18 voturi)    
    Si toate aceste minuni (Marţi, 17 iulie 2018, 9:55)

    Bogdan_100 [utilizator]

    coordonate din puscarie de echipa infractorilor! O adevarata minune!
    • +1 (3 voturi)    
      isi cauta locul... (Marţi, 17 iulie 2018, 16:30)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan_100

      Numai ca intrarea este mai dificila...
  • +12 (14 voturi)    
    Cassa Loco (Marţi, 17 iulie 2018, 9:56)

    CALC [utilizator]

    Eterna Si Fascinanta Romanie
  • +6 (8 voturi)    
    Si marmota (Marţi, 17 iulie 2018, 10:03)

    achvp [utilizator]

    unde era si ce facea?
  • +13 (15 voturi)    
    Dragnea Muad'Dib! (Marţi, 17 iulie 2018, 10:05)

    nehebkau [utilizator]

    Luat de valul promisiunilor am citit ca "În 2020 vom depăși Finlanda la latitudine!"
    Si totusi, nici o statiune balneoclimaterica pe Luna? Nici o cabana pe Marte? Nu exploatam si noi ceva pe Arrakis ?
  • +12 (14 voturi)    
    Din pacate (Marţi, 17 iulie 2018, 10:20)

    vioridix [utilizator]

    Din pacate nu se va realiza nimic din toate marile proiecte, pentru ca vizionarul cu tablouri ascunse in pereti va fi saltat in curand si bagat la zdup pentru 5-6 ani.Statul paralel va invinge din nou. Traiasca STATUL PARALEL!
  • +10 (12 voturi)    
    Testare... (Marţi, 17 iulie 2018, 10:32)

    starchaser [utilizator]

    Da, o testare antidoping, nu?
  • +8 (10 voturi)    
    ... (Marţi, 17 iulie 2018, 10:32)

    a.nonim [utilizator]

    E ca-n bancul ala cu baluba...
  • +9 (11 voturi)    
    Promisiuni electorale. (Marţi, 17 iulie 2018, 10:52)

    Zamolxe2017 [utilizator]

    Aceste afirmatii sunt o bataie de joc la adresa marii majoritati a romanilor pentru ca din pacate exista si o minoritate (doar o minoritate sper eu) care s-ar putea sa il creada pe acest snapan ordinar. PSD este de 1 an si jumatate la guvernare si in acest timp singurul record a fost nr. de guverne schimbat pentr ca pe partea de constructie sunt varza. Eu unul i-as invita pe liderii majoritatii parlamentare (Tariceanu si Dragnea) sa mearga in vizita la Budapesta daca tot se inspira de la Orban si sa vada ce centura a orasului cu minim 4 benzi pe sens (in unele locuri si cu 6 benzi pe sens) si ce infrastrucutra are Ungaria si sa lase vrajeala ieftina care nu mai prosteste ddecat pe cei pe care nu-i intereseaza ce se intampla in Romania adica pe acea parte a electoratului care voteaza constant PSD ca o turma care se lasa condusa de liderul ei chiar daca acesta îi duce intr-o prapastie.
    • +4 (6 voturi)    
      Comment sters de user (Marţi, 17 iulie 2018, 11:57)

      un_deget_de_secaturi [anonim] i-a raspuns lui Zamolxe2017

      • -1 (1 vot)    
        no acuma... (Marţi, 17 iulie 2018, 16:28)

        ..13 [utilizator] i-a raspuns lui un_deget_de_secaturi

        Poate ca si io vreau pe Luna dar cred ca inca nu se poate - poate in alta viata.

        Cineva trebuie sa le spuna si lucruri urate, dar cu convingere.

        Si mai trebe intrebat boul baltii si in alte studiouri TV, in alta ambianta, despre aceste marete zidiri....

        No, nu poci crede ca in medie suntem chiar asa de prosti, dar, este adevarat, viata bate normalitatea/ bunul simt uneori...

        Pana la urma este o chestiune de cum ne educam fiecare si cum ne educam copiii nostri - daca nu folosim rationalul in vietile noastre atunci...
  • +6 (8 voturi)    
    Si pentru noi, contributorii? (Marţi, 17 iulie 2018, 11:46)

    sim18 [utilizator]

    Si pentru noi va fi bunastare, astia care contribuim la pensiile de care amintesti...? Sau doar pentru voi si votantii psd?
  • +3 (5 voturi)    
    Gargară... (Marţi, 17 iulie 2018, 13:42)

    Olyx [utilizator]

    marca inregistrata PSD...Sa vedeti in campania electorala ce o sa mai curga promisiunile...
  • +3 (5 voturi)    
    Vine o noua recesiune (Marţi, 17 iulie 2018, 14:51)

    ACP [utilizator]

    ca au cam trecut 10 ani de la ultima iar ne prinde supraexpusi si ajungem la nivelul din 2009...
  • +3 (5 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 17 iulie 2018, 14:56)

    [anonim]

  • +5 (7 voturi)    
    ...are absoluta dreptate... (Marţi, 17 iulie 2018, 15:26)

    mitocanu [utilizator]

    ...vom depasi aceste tari europene, la un singur capitol: numarul de penali in parlament si guvern....
  • +1 (3 voturi)    
    Mai are multe de scos din pereti,penalul ista ? (Marţi, 17 iulie 2018, 19:17)

    Plagarus [utilizator]

    Toate realizarilii astea le va asterne pe hartie in penitenciar,drept lucrare stintifico-fantastica !!!
  • 0 (2 voturi)    
    pensiile se vor dubla (Marţi, 17 iulie 2018, 19:19)

    Adrian_1234 [utilizator]

    deci fugiti cat mai puteti ca platiti dublu taxe in curand
  • 0 (0 voturi)    
    Dacat doua trofee fara coarne (Vineri, 20 iulie 2018, 15:32)

    ruskimushki [utilizator]

    vad eu in poza.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by