„Cu cât e presiunea mai mare, cu atât riscul de a avea o avarie e mai mare, pentru că e o presiune pe o reţea care este ciur. Dacă apare o avarie, o să ai 5-10-15 blocuri care nu o să aibă apă caldă o zi, o zi şi jumătate, două. Şi atunci, într-o zi foarte friguroasă cum este cea de azi, nu îţi permiţi acest risc. Şi atunci, mai bine dai mai puţin, ca să nu ai riscul să produci o avarie. (...) Între 15-20% din blocuri (au furnizare sub parametri, n.r.). (...) Am fi avut două alternative. Unu: să dăm la foarte mulţi 22 de grade, cu riscul să apară o avarie şi unii să aibă 10 grade sau să dăm unei părţi din Bucureşti 19 grade”, a spus Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.
Întrebat cum comentează declaraţiile unei bucureştence din Calea Victoriei care spune că din 12 ianuarie are „doar 19 grade în casă”, Nicuşor Dan a susţinut că în unele ţări europene o astfel de temperatură reprezintă o normalitate. Pe de altă parte, a dat asigurări că bucureştenii vor plăti doar pentru consumul real de energie calorică.
„Să ştiţi că sunt ţări europene în care asta e o normalitate, să ai 19 grade. (...) Lumea s-a obişnuit undeva la 22 (în Bucureşti, n.r.). (...) Fiecare din blocurile de locuinţe care sunt alimentate din sistemul centralizat are contor care măsoară exact căldura pe care o primesc. Dacă primesc căldură mai puţină vor plăti mai puţin. (...) Am primit asigurări de la Termoenergetica potrivit cărora se plăteşte exact cât este consumul de energie calorică”, a precizat Nicuşor Dan.
Primarul general a mai menţionat că starea sistemului de termoficare este „consecinţa unor ani în care nu s-a făcut nimic”. El a reamintit că după ce a preluat mandatul a fost semnat un contract pentru 300 de milioane de euro, fonduri europene, în vederea reabilitării reţelei de termoficare, dar şi că PMB intenţionează să preia ELCEN. Totodată, a spus că primăria intenţionează să lanseze licitaţii, astfel încât în această vară mai mulţi constructori să lucreze la reabilitarea reţelei de termoficare.
„Suntem în momentul cel mai de jos al sistemului de termoficare din Bucureşti. Este consecinţa unor ani în care nu s-a făcut nimic, nu s-au alocat bani şi, mai ales, nu s-au făcut investiţii în schimbarea reţelei. (...) Ce pot eu să promit este că iarna viitoare va fi mai bine, peste încă o iarnă va fi mult mai bine şi o să stabilizăm sistemul acesta. (...) Probabil că aceste zile, cum este ziua de azi şi probabil următoarele două-trei, sunt cele mai friguroase zile din această iarnă”, a declarat Nicuşor Dan.
Ulterior, într-o postare pe Facebook, edilul a dorit să ofere lămuriri în legătură cu afirmaţiile făcute la Digi24.
„Pentru că au început să apară interpretări la o replică pe care am dat-o în seara asta la Digi24, vreau să precizez. Am spus că sunt ţări în care temperatura de 19 grade în casă este normală, dar nu am spus că e normal să ai 19 grade în casă, la Bucureşti. Un sistem de încălzire normal e un sistem în care fiecare are în casă ce temperatură vrea şi plăteşte proporţional. Toate acţiunile mele din aceste două luni şi jumătate de mandat au urmărit ca, pe termen mediu şi lung, să avem un astfel de sistem”, a scris el.
- VIDEO Noi probleme cu apa caldă și căldura în București. Nicușor Dan: În multe blocuri se furnizează agent termic sub parametri pentru că ne e frică să nu crape rețeaua
- Nicușor Dan despre reabilitarea rețelei de termoficare cu fonduri europene: Vom face o mare licitaţie în cursul lunii februarie / Invit constructorii la discuții
- Ministrul Energiei: Susţin în totalitate dreptul de preempţiune al Primăriei Capitalei de a achiziţiona ELCEN
Cred ca problema este ca nu avem un plan de bataie. Se tot merge pe vesnica "o sa" pe care o auzim de 30 de ani. Eu stiu ca e recunoscator ca e facuta praf clima si iarna asta cu greu s-au scos -15 grade fata de cum era pe vremuri de ningea si viscolea zilnic, nu drum uscat cum e in Bucuresti, insa incepand din Martie va avea fix 7 luni sa rezolve ce nu s-a facut in 30 de ani.
Aia e provocarea. Nu sa faca pe inginerul de uzina. Si prin "aia", ma refer sa isi faca echipa specializata care sa se ocupe si sa faca tot cu subiect, predicat si termene. Nu "o sa". Ci "in 2 luni facem X, intr-o saptamana facem Y" si sa se si tina de termene.
Daca face asta, are o bila alba. Altfel, ajunge la fel ca restul de primari care "o sa" ridice capitala la standarde europene dar "nu este lasat de X sau Y".
Cred ca ne-am saturat toti de discursul asta, d-aia i-am si dat o sansa lui ND. Sa ne arate ca se tine. Deci pana atunci eu zic sa nu faci parastas matematicianului. Sau poate din matematician devine Project Manager. Tot o treaba buna ar fi. Dar sa fie. Ca daca e tot pe post de PR la televiziuni si Facebook cum facea tzoapa, pentru noi e egal cu zero. Dar, realist, asta nu inseamna ca se duce el cu ciocanul si surubelnita la centrale.
Pe scurt: cum, necum, sa rezolve, sa lase vorbareala. Dupa ce rezolva poate sa ne explice toate provocarile sau sa scrie o carte cum a facuta Veo Docila. Pana atunci, fapte, nu vorbe! D-aia l-am votat. Si nu e vorba sa faca el, dar sa delege. Treaba lui, I don't give a s**t cine si cum. Dar sa rezolve. Si nu peticeli. Nu sa rezolve iarna de 2021, iar in 2022 sa o luam de la capat. Sa rezolve si punct.
Apoi sa auzim tzoapa cum explica ca asta ar fi facut si ea blah blah ca sa ne distram, ca bonus.
Daca nu face nimic, a doua oara nu il votez. Dar nu poti in 3 luni sa zici ca face sau nu face. La Sarmea ati sarit toti sa laudati becuri si festivaluri de la inceput.
PS” pana la urma tot la centrale de vartal o sa ajungem .
Însă 19 grade la duș, unde apa ar trebui să fie de 30, e penibil.
Iar 19 grade în calorifer, unde apa ar trebui să fie de 50, e bătaie de joc.
ce greseste hp si unde,explica-te,arata la tabla.
aaaanywaaaaay lumea astepta de la nea nicusor
apa calda si caldura.eu astept sa ma debransez.
btw cum mai sunt legile alea cu debransarea?
Prin acea subventie sunt discriminati cei care-si incalzesc locuintele cu centrale propri, fie ele pe gaz, lemne sau electrice, si carora, statul nu le acopera o parte din cheltuieli.
Subventiile ar trebui eliminate total.
Sistemul e in colaps, e normal sa nu mai fie apa la parametrii normali, era asa din vara de au fost nenumarate blocuri fara apa calda.
pai sa nu-l pui pe coji de nuca si sa-l iei cu rigla la palma?
Afiș electoral USR+.
Trebuie divizata incalzirea centrala pe insule mici, compacte, perfect sustenabile tehnic si economic.
Restul lasat in grija centralelor de apartament si/sau scara. Doar asa apare concurenta si se poate vedea sistemul cel mai bun, pentru viitor.
Si insulele astea ce incalzire centrala pot fi bine intretinute.
Daca vreti sa pastrati Molohul comunist cu mii de km de tevi, veti avea mari necazuri si va distrugeti credibilitatea in ochii oamenilor.
Avem frig in case toata iarna in plina pandemie nu pentru ca ar fi vreo avarie ce se repara in 1-2 zile ci pentru ca cineva asa a decis.
Sunt curios daca cineva are curajul sa faca plangere penala.
Sunt curios ce zice Avocatul Poporului.
Gata, cu acest interviu a rezolvat problema cu oamenii
care tremura de frig in apartamente !
Dar vedeti ca nici la anul nu va fi diferit de ceea ce este acum , pentru ca tanti Firea a lasat visteria goala !
Mai mult, are tupeul sa spuna ca nu vor sa incarce mai mult reteaua pentru ca va crapa ! Incredibil ! Realitatea este alta : NU mai are de unde sa dea caldura pentru ca tot CET Sud este la pamant ! Care CET tine de ministerul Energiei unde PNL este de cativa ani in frunte ! Sa va fie rusine domnule profesor cu explicatiile pe care ni le-ati dat ! Nu ne tin de cald absolut deloc !