Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că o "taxă pe carbon" va fi introdusă, la nivel european, începând cu anul 2027, pentru cei care folosesc, în transporturi şi pentru spaţiile locative, combustibili care produc emisii de carbon. Tanczos Barna subliniază că România va fi ţară "net beneficiară", urmând a plăti un miliard de euro taxe şi a primi şase miliarde din fondul care va constituit prin plata acestor taxe, relatează News.ro.

Tanczos BarnaFoto: Agerpres

Ministrul Mediului a arătat că o "propunere extrem de controversată, mult discutată" a fost adoptată la nivelul Uniunii Europene, fiind vorba despre o taxă care va fi utilizată pentru alimentarea unui Fond social de climă.

"Taxă nouă. Europa, în momentul de faţă, a impus tuturor statelor membre o taxă nouă de carbon. (...) Sunt două elemente: benzina-motorina, plus centrala de acasă pentru gaz sunt cele două elemente care vor fi taxate pentru a colecta pentru Fondul social de climă sumele care se reintroduc în economie, sub formă de subvenţie sau sub formă de sprijin pentru tranziţie, pentru cumpărarea altor centrale, altor soluţii, pompe de căldură, fotovoltaice ş.a.m.d.”, a afirmat Tanczos Barna, miercuri seară, la Euronews România.

Ministrul a adăugat că a existat o "dispută" în ceea ce priveşte suma care va constitui acest fond social de climă, arătând că s-a stabilit, la nivel european, suma de 59 de miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi cu precădere în zonele în care "această tranziţie în zona locativă şi transport are un impact semnificativ asupra cetăţenilor care suferă de sărăcie energetică”.

El a adăugat că "probabil taxele vor fi, pe litru, undeva între 50 de bani şi un leu”.

"România va beneficia de aproape şase miliarde de euro din acest Fond social de climă, o să fim o ţară net beneficiară, adică vom contribui cu un miliard, vom primi şase – groso modo, o să fie 5,8 – 5,9, probabil în plaja aceea – vom putea folosi 35% din acest fond pentru a compensa la nivelul cetăţenilor plata taxei, adică în familiile unde veniturile se situează la un anumit nivel, nu s-a stabilit încă nivelul acesta, se va putea veni cu un sprijin direct la cetăţean, la familie, la gospodărie pentru a acoperi acest plus de cheltuială. În plus, din diferenţa de 65% se pot finanţa diverse tehnologii de reducere a emisiilor de carbon”, a explicat Tanczos Barna.

Ministrul a precizat că acest program va începe în anul 2027 şi va dura opt ani.

În acest context, ministrul a subliniat nevoia unor "soluţii mai eficiente” pentru încălzirea apartamentelor, el arătând că a stabilit, împreună cu ministrul Dezvoltării, că pentru blocurile de locuinţe noi cu mai mult de şase apartamente "se va impune o centrală comună”. Decizia se va referi "strict la proiectele viitoare” şi nu şi la cele care au primit deja aprobări.