Politic Show: Oltean: Boc are "calitati care nu se vad" si "nu aduc un spor de bine in buzunar", dar e un tip deosebit; Tonto-remanierea lui Boc: Cum sa pui ministri fostii prieteni ai lui Adrian Nastase; Mazare, deghizat in Fidel Castro, le-a promis tinerilor social-democrati ca in ianuarie 2011 ii ia la revolutie
Remanierea "mai multi bani pentru partid". Tehnocratii deconspira presiunile democrat-liberalilor: Dumitru acuza incercari de a i se forta mana pentru a da bani preferential. Vladescu nu neaga acelasi tip de tratament. Oficializata ieri, instalarea noului cabinet Emil Boc face culoar pentru pomparea banilor publici catre proiectele PDL intr-o masura mai mare decat pana acum. Primul semnal: inlocuirea tehnocratului Sebastian Vladescu la Finante cu un om de partid, Gheorghe Ialomitianu, cunoscut inclusiv in interiorul propriului partid mai degraba ca fiind propulsat de filiala PDL a lui George Scripcaru, decat pentru viziune economica. De altfel, ambii ministri tehnocrati inlocuiti ieri - Mihail Dumitru si Sebastian Vladescu - au deconspirat, mai mult sau mai putin voalat, presiunile constante la care erau supusi de oameni din PDL pentru directionarea banilor, anunta EVZ.
Tonto-remanierea lui Boc: Cum sa pui ministri fostii prieteni ai lui Adrian Nastase. Fost pesedist, agramat, Nelu Ioan Botis, este propunerea PDL pentru Ministerul Muncii. Daca uneperistul Marian Sarbu a fost sarit din schema si nu a fost nominalizat pentru functia de ministru, un alt ex-pesedist Ioan Nelu Botis se va instala confortabil in acest fotoliu. Intre 2001-2004, tot in timpul guvernarii Adrian Nastase, Botis a fost nici mai mult nici mai putin decat presedintele organizatiei PSD Bistrita. El a trecut in barca democrat-liberalilor la insistentele baronului Ioan Oltean. In timpul campaniei parlamentare din 2008, noul ministru le promitea oamenilor ca pensia minima va ajunge la un prag de 850 de lei, iar pensia sociala la 305 euro in 2012. Mentalitatea de socialist a lui Botis este demonstrata si de modul in care propune majorarea pensiilor: pe baza sistemului progresiv, informeaza Puterea.
Mazare, deghizat in Fidel Castro, le-a promis tinerilor social-democrati ca in ianuarie 2011 ii ia la revolutie. Prezentare de mode politice, camasi si uniforme fistichii la scoala de vara a TSD, de la Jupiter. Robert Negoita ii critica pe liderii Ponta, Nastase si Dragnea ca poarta camasile afara din pantaloni, "ca sa para mai tineri". Radu Mazare, deghizat in Fidel Castro, le taie macaroana tuturor si programeaza revolutia in ianuarie. "Da', pana atunci sa mai slabiti, ca nu va iau cu burtile astea!", i-a amenintat el pe recruti. Odata ajunsi in luna septembrie, PSD a organizat - pe modelul Revolutiei din octombrie, desfasurata in luna noiembrie, fapt remarcat, vigilent, de liderul Victor Ponta - scoala de vara a tinerilor social democrati. "Sper sa prindem si ziua in care scoala de vara sa se desfasoare vara", a spus Ponta, declarand astfel deschise lucrarile scolii sezonului de toamna-iarna a TSD, scrie Gandul.
In editorialul "PDL se sinucide", Cristian Campeanu scrie: "O remaniere, fie si una consistenta, nu va salva nici Guvernul Boc, nici PDL. Singura solutie este un nou cabinet, cu credibilitatea restaurata si o legitimitate reinnoita. In toata confuzia politica din ultima vreme, un lucru este cel putin limpede: solutia opozitiei - guvern de criza de sase luni, urmat de alegeri anticipate legislative si, eventual, prezidentiale, urmate de un guvern PSD-PNL - nu este o solutie pentru Romania. Singurul motiv pentru care ar avea vreo noima sa avem un guvern de sase luni ar fi o schimbare radicala a politicii guvernamentale. Singura schimbare radicala posibila este denuntarea acordului cu FMI si alimentarea gaurilor din buget si a programelor anticriza pe seama cresterii deficitului bugetar si a unor imprumuturi exorbitante. Solutia asta o fi dezirabila pentru PSD, dar pentru Romania ar fi o catastrofa. Fara denuntarea acordului cu FMI, n-are absolut nici un rost sa ne apucam acum sa organizam alegeri altul decat dorinta opozitiei de a specula prabusirea in sondaje a partidului la putere si a presedintelui". Integral in Romania Libera.

Ministrul energiei cedează în fața ANRE în ceea ce privește liberalizarea, deși este "ușor nemulțumit" / Marii furnizori de energie nu vor fi obligați să ofere reduceri de prețuri
Cum decurge vaccinarea într-o comună din Iași: doar patru persoane imunizate luni, o singură persoană programată pentru marți: „Nu pot să aduc oameni de acasă să-i vaccinez”
Povestea discului de la Nebra - Un fals extrem de bine făcut sau cea mai veche reprezentare a cerului?
“Oglinda fermecată” a autorităților ne spune povestea noastră de anul acesta. De fapt, Comisia de Prognoză o spune pentru buget
O copie din secolul XVI a lui „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, a fost recuperată de poliția italiană / Povestea din spatele operei de artă