Basescu, la Casa Alba. Scutul devine oficial. Vizita presedintelui Romaniei in SUA este importanta in sine, dincolo de agenda intrevederilor, sustine analistul de politica externa Dan Dungaciu. In afara de semnarea acordului privind scutul antiracheta si intrevederea cu Barack Obama, presedintele Traian Basescu va mai avea si alte intalniri in programul vizitei pe care o face azi la Washington. Agenda intalnirilor din SUA a fost tinuta secreta pana in ultimul moment. Analistul de politica externa, Dan Dungaciu, considera ca vizita lui Traian Basescu la Washington este importanta in sine, dincolo de agenda intalnirilor pe care seful statului roman le are in SUA. "Aceasta vizita este importanta pentru ca in primul rand se petrece", a declarat Dan Dungaciu pentru EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Strigatul dupa ajutor al Atenei: "Mai avem bani doar pana in octombrie". Rabdarea Germaniei fata de Grecia pare insa a se fi sfarsit. Sunt semnale din ce in ce mai clare ca Germania s-ar putea pregati se renunte la sustinerea neconditionata a Greciei, mai ales pe fondul nelinistii investitorilor privind capacitatea statului elen de a-si plati datoria, scrie Bloomberg. Randamentele cerute de banci pentru a imprumuta Grecia la o maturitate de doi ani au ajuns, pentru prima data, la 60% pe an, iar investitorii sunt din ce in ce mai siguri ca falimentul statului elen este doar o problema de timp. Solutiile propuse pentru a rezolva problema elena sunt dintre cele mai diverse. Cea care sta insa pe buzele investitorilor este scoaterea Greciei din eurozona, urmata de asumarea unui faliment "controlat", anunta Gandul.

Barbosul Revolutiei nu mai are functii publice de 21 de ani. Voican sta si azi in palat de la stat. Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu ocupa o vila de lux a RAAPPS, cu toate ca i-a expirat contractul de inchiriere si nici nu a platit chiria adusa la pretul pietei din 2008. Timp de 18 ani, Voican Voiculescu a platit o chirie simbolica pentru o vila de lux cu noua camere. El tine cu dintii de casa de protocol si se judeca cu statul pentru a nu fi evacuat. Nici nu se incheiase bine Revolutia, ca potentatii noului regim s-au si grabit sa-si atribuie privilegiile fostei nomenclaturi. Cu totii s-au inghesuit sa obtina vile luxoase in Primaverii sau Kisseleff. Printre ei, Gelul Voican Voiculescu (70 de ani). In 1990 a fost viceprim-ministru, timp de sase luni, perioada in care concubina sa, viitoare sotie, Carmen Voiculescu (52 de ani), a primit repartitie de la ICRAL: o vila de lux, cu noua camere, pe strada Barbu Iscovescu, cartierul Primaverii, informeaza Adevarul.

De ce nu pot cetatenii romani sa impuna legi. In 12 ani de cand functioneaza legea privind reglementarea dreptului cetatenilor de a propune legi, doar doua proiecte de acte normative au fost initiate de romani, arata o analiza a Aliantei pentru o Romanie Curata. Din cele doua initiative legislative, una a stat cinci ani intr-un sertar, la Senat, si a devenit inutila deoarece au fost adoptate intre timp alte reglementari care se refereau la acelasi lucru. A doua nu a ajuns niciodata in Parlament din cauza unor chichite birocratice, scrie Alianta pentru o Romanie Curata (ARC), intr-o analiza. "Procedura de strangere a numarului minim de semnaturi (100.000 la nivel national, dar cate 5.000 din cel putin 10 judete, inclusiv Bucuresti) este dificila si presupune utilizarea unor resurse care nu sunt la indemana cetatenilor simpli, scrie Romania Libera.

Tatal lui Tariceanu, partener cu un agent CIA. Tatal vitreg al fostului premier Calin Popescu Tariceanu, Dan Amedeo Lazarescu, a facut afaceri, la Paris, in anii '50 cu George Caputineanu Minden, romanul ce devenea, mai tarziu, seful celei mai lungi si mai costisitoare operatiuni ale CIA. Nepotul sau, Constanin Radu Maltezianu, a povestit in exclusivitate pentru "Puterea" ca cei doi doreau sa realizere o masina de dimensiuni reduse si, la un moment dat, deschisesera si o editura. Ambele afaceri au fost sortite esecului, isi aminteste Constanin Radu Maltezianu. George Caputineanu Minden a devenit artizanul Razboiului Rece in plan cultural ca sef al unei retele care, cu finantarea CIA, timp de 37 de ani, trimitea intelectualilor din tarile comuniste carti si reviste din occident. Astfel, din 1956 pana in 1993, peste zece milioane de astfel de materiale au ajuns in mainile celor din tarile aflate sub influenta Uniunii Sovietice. Constantin Radu Maltezianu, nepotul agentului CIA, a povestit cum a ajuns romanul sa conduca faimoasa operatiune, anunta Puterea.

Inventie 100% romaneasca: nea Sonel gateste cu gaz de la vaca. Intr-un sat argesean, Sonel Giurgiuveanu are o instalatie ingenioasa care foloseste balegar si produce biogaz, condus printr-un furtun direct la aragaz. Nea Sonel are 42 de ani si lucreaza ca sofer pe masina scolii din comuna Boteni, Arges, dupa ce a lucrat ani multi la defunctul ARO. Ia copiii dis-de-dimineata si ii duce la scoala, iar, dupa ore, ii conduce inapoi acasa. Primeste vreo sapte milioane pe luna pentru treaba asta, iar venitul familiei e completat doar de salariul sotiei, de vreo cinci milioane pe luna. Asa ca oamenii acestia s-au vazut nevoiti sa se descurce altfel si sa isi produca toate cele trebuincioase in gospodarie. Cartofi produc pe camp, iar camara e plina cu bulion, gemuri, conserve de legume si compoturi. Carne, oua si lactate nu cumpara niciodata, familia lui Sonel creste pasari, vaci si porci. Si, pe langa faptul ca nu cumpara mai nimic de-ale gurii, mai si vinde. Cam o data pe saptamana, o masina trece si cumpara tot casul din sat. Pretul e mizerabil - 10 lei kilogramul de cascaval afumat - dar aceasta e soarta producatorului din Romania, informeaza EVZ.

Casatoria lui Ceausescu. Timp de trei ani, din 1944 pana in 1947, Nicolae si Elena Ceausescu au trait fara acte. La 23 decembrie 1947, Nicu si Lenuta s-au prezentat Starea Civila, in Bucuresti, pentru a-si legaliza relatia. La cununie, mireasa era insarcinata in sapte luni, cu Valentin. Conform actului de casatorie nr. 2592/947, pe 23 decembrie 1947, Nicolae Ceausescu si Elena Petrescu s-au casatorit la Bucuresti. Nu s-au aratat inca nimeni care sa stie circumstantele ceremoniei. Valentin, primul lor copil, s-a nascut insa la doar doua luni dupa casatoria parintilor. Putem astfel deduce ca apropierea nasterii i-a determinat parintii sa se prezinte la Starea Civila. Si presupune ca, gravida in sapte luni, mireasa n-a facut mari pregatiri, nici cu gateala, nici cu ospatul de nunta. De altfel, activistii partidului primeau casa, mobila si tot ce le era de trebuinta de la "economul" Pantelimon Bodnarenko. Sub coordonarea lui, "gospodaria de partid" a aparut imediat dupa iesirea comunistilor din inchisori, scrie Adevarul.

Cine da bani pentru "ambasada secuilor". Consiliile judetene Hargita si Covasna vor infiinta o asociatie intercomunitara pentru a finanta functionarea Reprezentantei Tinutului Secuiesc din Casa Regiunilor Maghiare Autoritatile locale din Tinutul Secuiesc cauta solutii pentru finantarea "reprezentantei diplomatice" a judetelor Harghita si Covasna de la Bruxelles. Cele doua judete si-au deschis un birou de reprezentare pe langa institutiile europene, dar, spre deosebire de birourile deschise de alte judete din Romania, cel al Tinutului Secuiesc functioneaza in cadrul Casei Regiunilor Maghiare, un spatiu inchiriat in sediul Parlamentului European de catre autoritatile de la Budapesta. "Faptul de a deschide un birou la Bruxelles nu este ceva extraordinar in sine. Si Consiliul Judetean Cluj are un astfel de birou. Singura problema este faptul ca biroul Tinutului Secuiesc functioneaza in spatiul Ungariei, nu in cel al Romaniei", spune analistul politic Dan Popa, anunta Romania Libera.