Principalii furnizori ai companiei Holzindustrie Schweighofer, identificati de RISE Project in urma cu patru luni, se regasesc in rapoartele de control ale Ministerului Mediului. Din aceste documente, trimise de minister catre procurori, reiese ca inspectorii de la Mediu ii suspecteaza pe furnizorii romani ai corporatiei austriece ca pun la dispozitia acesteia material lemnos fara provenienta legala, printr-o filiera care implica angajati ai Romsilva si reprezentanti din teritoriu ai Schweighofer.

O alta descoperire a inspectorilor: SRL-urile care taie efectiv padurea livreaza corporatiei mai mult material lemnos decat prevad contractele de baza. Aceste cantitati sunt acoperite cu avize suplimentare si platite generos de Schweighofer: chiar si cu 55% mai mult fata de pretul stabilit initial.

Controalele au vizat activitatea fabricilor Schweighofer din Sebes si Radauti, in perioada 1 ianuarie 2014 - 30 aprilie 2015.

CONCLUZIILE RAPORTULUI, PE SCURT:

*Aproximativ 166.000 de mc de material lemnos, livrati prin 27 societati comerciale, direct sau indirect (prin intermediul altor firme) companiei Holzindustrie Schweighofer, sunt suspecte, potrivit inspectorilor, ca ar avea provenienta ilegala. Cantitatea uriasa rezulta doar din esantionul verificat de Ministerul Mediului in perioada controlului. Au fost analizate cateva sute de contracte dintr-un total de peste zece mii, reinnoite de Schweighofer in fiecare an. Alti aproximativ 28 de mii de metri cubi de material lemnos, pentru care corporatia nu a dovedit provenienta legala sau care nu au fost raportati in bazele de date oficiale au fost identificati in fabrica din Radauti.

*Rapoartele insista asupra faptului ca Holzindustrie Schweighofer arde in instalatiile de cogenerare bustean rotund, de cea mai buna calitate, in loc de lemn de foc, asa cum prevad contractele. Aceasta practica pune presiune suplimentara asupra padurii. Pentru biomasa rezultata, compania primeste certificate verzi, desi resturile exploatarii, cracile si lemnul nefolositor putrezesc in padure.

*RISE Project publica lista completa a celor care au livrat anul trecut busteni catre Schweighofer. Ii incurajam astfel pe jurnalistii locali si pe activistii de mediu sa verifice in teren daca aceste firme taie sau nu ilegal lemnul pe care il vand corporatiei austriece. Descarca documentul AICI.