Fortareata politico-judiciara care l-a protejat pe Vintu. Prieten cu defunctul sef SRI, Radu Timofte, si cu fostul seful SIE, Gheorghe Fulga, dar si asociat cu Nicolae Vacaroiu, Sorin Ovidiu Vintu a fost "albit" de procurorii Paun si Purcarin. Singurul procuror care l-a pus vreodata, sub acuzare, pe Sorin Ovidiu Vintu, Luminita Sega, si-a pierdut viata prin otravire cu alumina. Ancheta treneaza la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, in asteptarea unor analize toxicologice. Diagnosticul a fost pus la Clinica din Bergamo-Italia, dupa ce magistratul a murit la numai 42 de ani. Luminitei Sega i s-a facut rau, in martie 2005, in biroul de la DNA, acuzand dureri stomacale insuportabile. A fost internata in numeroase spitale din Bucuresti, dar si la Clinica AKH din Viena, specialistii nereusind sa afle de ce maladie misterioasa suferea. A murit intr-un an, diagnosticul fiind pus abia post-mortem, la Bergamo: intoxicatie cu alumina. Un mod de operare ce aminteste de celebrul KGB, scrie EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Sistemul radarelor "in cascada": Ce trebuie sa stie soferii care merg pe Autostrada Soarelui. Peste 110 soferi au fost amendati, in cursul zilei de vineri, pentru depasirea vitezei legale pe Autostrada Soarelui A2, in urma unei actiuni a Sectiei de Politie Autostrazi, informeaza Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR). Politistii au organizat, intre orele 8.00 si 12.00, o actiune pentru reducerea numarului accidentelor rutiere si a consecintelor acestora, comise pe fondul nerespectarii normelor rutiere legate de viteza de deplasare pe drumurile publice si a normelor ce reglementeaza transporturile de marfuri si persoane, potrivit unui comunicat de presa al IGPR. In cadrul actiunii au fost folosite mai multe radare "in cascada", printre care si sistemele de masurare a vitezei de tip TRU-CAM, ce masoara viteza masinilor prin sistemul undelor laser, anunta Gandul.

Romania distruge monopolul Rusiei pe piata furnizorilor de grau ai Egiptului. Autoritatile de la Cairo au decis sa cumpere 60.000 de tone de grau romanesc, Romania reusind astfel sa distruga monopolul detinut de Rusia si sa intre pe piata furnizorilor de grau ai Egiptului, cel mai mare importator mondial. In urma unei licitatii "agresive", Romania a intrerupt, joi, monopol al Rusiei pe piata furnizorilor de grau ai Egiptului, obtinand o a doua victorie-cheie in decurs de o luna, scrie Agrimoney.com, un portal britanic de stiri din domeniu. Romania a castigat luna trecuta si o parte din comanda de 150.000 de tone de grau inaintata de Iordania, explica portalul. Egiptul importa anual 10 milioane de tone de grau. Autoritatea Generala pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a organizat a treia licitatie in zece zile pentru a cumpara 240.000 de tone de grau. Rusia a castigat la aceasta licitatie un nou contract de funizare a 180.000 de tone din aceasta cantitate. De la inceputul lunii iulie, de cand Moscova a ridicat interdictia pentru exporturile de grau, Egiptul a cumparat deja 900.000 de tone de grane numai de la Rusia, informeaza Romania Libera.

In Muntii Banatului, 2.000 de oameni traiesc intr-un muzeu. La Rudaria, 22 de mori de apa formeaza un muzeu in aer liber, insa localnicii au nevoie de ele mai mult decat turistii. Oamenii acestia au lasat noul sa intre in vietilor lor. Acum se pregatesc sa aiba si canalizare, maldare de pamant asteptand pe marginea santului ziua cand vor acoperi o imensa conducta. Apa curge de cativa ani din perete. Insa nu au uitat ca vechiul are rostul si valoarea lui. Asa se face ca lumea morilor de apa de la Rudaria a reusit sa dainuie pret de vreo 250 de ani. Si, ca un pariu cu modernitatea, pare sa mai aiba cateva sute de ani in fata. Dintre pietrele de moara - invartite de forta de nebanuit a apelor - iese malaiul ori faina de grau, care candva sustinea viata pe aici. Acum au aparut brutariile, oamenii merg pe ulite cu bratele pline de paini. Insa, la fiecare 2-3 zile, din bucataria gospodinelor din Eftimie Murgu (vechea comuna Rudaria a primit numele revo lutionarului pasoptist in anii '70) iese aburul ce poarta cu el un miros unic, scrie EVZ.

Autostrada Transilvania. Emil Boc pentru Gandul: "Cele mai importante sunt tronsoanele Gilau-Mihaiesti si Campia Turzii-Targu Mures". Variantele lui Boagiu. Dupa renegocierea contractului cu Bechtel pentru autostrada Transilvania (Brasov-Cluj-Bors), constructorul american s-a angajat sa finalizeze doua tronsoane pana in 2013, iar pe celelalte sase tronsoane lucrarile vor fi executate de alti constructori care vor fi selectati prin licitatii publice. Guvernul are la dispozitie doua variante pentru asigurarea finantarii celor sase tronsoane: fie cu bani de la buget, fie prin varianta parteneriatului public-privat (PPP). Premierul Emil Boc a declarat vineri pentru gandul , pe santierul autostrazii Bucuresti-Ploiesti, ca din cele sase tronsoane, doua sunt prioritare. "Cele mai importante sunt Gilau-Mihaiesti, de 25 de kilometri, si Campia Turzii-Targu Mures, unde a fost oprita proiectarea, dar se poate relua si apoi licita tronsonul. Celelalte tronsoane (vor fi realizate) ori cu bani de la buget, ori prin PPP", ne-a precizat Emil Boc, anunta Gandul.

Un procuror a blocat ancheta in 174 de dosare penale. Procurorul General, Laura Kodruta Kovesi, a cerut ca Parchetul General sa instrumenteze dosarul cauzelor stocate, adica puse la pastrare, neinstrumentate la Parchetului de pe langa Judecatoria Pascani. Nu mai putin de 174 de dosare penale au fost lasate in nelucrare, pana ce raspunderea penala s-a prescris, iar cei reclamati de savarsirea unor infractiuni grave nu au fost trasi la raspundere. Partile vatamate si cele civile nu au mai putut fi despagubite, iar prejudiciile reclamate nu au mai fost recuperate. Infractorii acuzati de ucidere din culpa, furt calificat si de vatamari corparale din culpa si vatamari corporale grave nu mai pot fi trasi la raspundere, pentru ca s-a implinit termenul de prescriptie. Prim-procuror al acestui parchet a fost Emma Danis, care s-a pensionat la cerere, dupa ce Inspectia judiciara, de pe langa plenul CSM, a descoperit un adevarat depozit de dosare si de plangeri ce i-au fost adresate de cetateni, pe care nu le-a solutionat, informeaza Puterea.

Avem nevoie de Catedrala Neamului? Jurnalistii Paul Tutsek si Zsuzsa Hunyadi de la Deutsche Welle au facut un reportaj despre Catedrala Mantuirii Neamului din Bucuresti. Ei au aratat ca cel mai mare lacas de cult va costa 600 de milioane de euro, iar guvernul roman sustine financiar proiectul, in timp ce numeroase scoli si spitale sunt inchise in intreaga tara din lipsa de fonduri. "Lucrarile de constructie la Catedrala Mantuirii Neamului avanseaza rapid. Edificiul va avea 125 de metri inaltime si va eclipsa Casa Poporului construita de Nicolae Ceausescu. (...) Biserica Ortodoxa Romana, cel mai mare grup religios din aceasta tara, se bucura de tot mai multa popularitate. Cresterea saraciei, pusa pe seama politicienilor, i-a indreptat pe multi spre biserica. (...) In ultimii 20 de ani, peste 4.000 de biserici au fost construite in Romania, multe cu sustinere guvernamentala. Statistic, acest lucru inseamna ca, la fiecare doua zile, o noua biserica este terminata. Intre timp, trei scoli sunt inchise in fiecare zi si din ce in ce mai multe spitale, iar acest lucru nemultumeste multi oameni. (...) Constructia Catedralei Mantuirii Neamului ar urma sa fie finalizata in trei ani. ...Se pare ca Palatul Parlamentului va, avea in curand, un frate mai mare", sustin cei de la Deutsche Welle, scrie EVZ.