Politistii batuti in misiune cer batiste in care sa planga. Politistii au nevoie de bureti care sa le protejeze fundul si spatele, la cata bataie au inceput sa incaseze de la cei pe care, in mod normal, ar trebui sa-i aresteze. Ministerul de Interne raporteaza oficial un numar de ultraje in scadere in ultimii doi ani, dar in ultimele saptamani s-au adunat mai multe agresiuni asupra agentilor. Sindicatul politistilor solicita marirea pedepselor pentru ultraj, dar sefii Politiei se arata intransigenti, afirmand ca se plang cei slab pregatiti profesional. Luni, 22 august, un politist din Frata (Cluj) a fost facut una cu pamantul de batausul satului, fiind salvat tot de catre oamenii care il chemasera ca sa-i apere. Miercuri, intr-o comuna din Suceava, scena s-a repetat, agentul de politie fiind cocosat de lovituri si talharit la sfarsit, daca tot s-a ivit ocazia, scrie EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Noi telegrame Wikileaks: Romania a vrut sa doneze armatei din Afganistan niste pusti batranesti, dar n-a putut acoperi costurile de transport. Wikileaks a publicat astazi noi telegrame ale Ambasadei SUA de la Bucuresti. O astfel de telegrama dezvaluie una dintre modalitatile in care Romania s-a achitat de datoria de a sprijini reconstructia postconflict a Afganistanului. Pe 16 martie 2005, Ministerul Apararii a trimis o scrisoare Ambasadei SUA, primita abia pe 1 aprilie, prin care anunta intentia guvernului de la Bucuresti (condus la acea vreme de Calin Popescu Tariceanu) de a dona armament Armatei Nationale a Afganistanului, tara in care Romania era si este implicata, alaturi de SUA, in razboiul impotriva talibanilor. Ambasada reda scrisoarea primita de la Ministerul Apararii si semnata de generalul de brigada Emanoil Ciocotea, seful Departamentului Logistica: Romania dorea sa doneze Afganistanului 7.167 de pusti-mitraliera de calibrul 7,62 (binecunoscutele AKM-uri) cu pat comun categoria I si 783 de astfel de pusti, de categoria II, anunta Gandul.

Oliviu Gherman, senator pe viata in vila de lux. Fostul presedinte al Senatului (1992-1996), Oliviu Gherman (81 de ani) locuieste impreuna cu sotia si fiica sa intr-un apartament de lux dintr-un imobil al RAAPPS, din Bulevardul Kiseleff. In 1994, cand a primit repartitia, Oliviu Gherman, ca presedinte al Senatului, era cazat intr-o vila de protocol a Guvernului. Pentru a putea fi atribuit familiei Gherman, apartamentul din Kiseleff a fost transferat de la Regia Autonoma LOCATO, a Ministerului Afacerilor Externe, la Primaria Capitalei. Nu a contat nici ca locuinta era destinata inchirierii, in valuta, personalului misiunilor diplomatice acreditate la Bucuresti si nici ca Oliviu Gherman mai avea o locuinta la Craiova. Potrivit legislatiei in vigoare la acea vreme, puteau beneficia de locuinte din Fondul locativ de stat doar cei care nu aveau in proprietate alta casa, informeaza Adevarul.

Capitala nu e moarta. Capitala se transforma. Fata Capitalei se va schimba radical, promit arhitectii care au realizat pentru PMB o strategie de dezvoltare a centrului orasului. Planul include poduri peste Dambovita, trasee pietonale si parcari subterane. Nu exista insa un termen de finalizare si, in buna traditie a Capitalei, fiecare proiect ar putea intarzia cativa ani. Capitala se pregateste sa intre in santier in viitorul apropiat. Primaria Bucuresti ar putea da unda verde Planului Integrat de Dezvoltare Urbana, care cuprinde 39 de proiecte si 43 de subproiecte, prin care se doreste schimbarea la fata la orasului. Arhitectii promit o reconfigurare a centrului, pe care vor sa-l "redea bucurestenilor". Ei propun solutii pentru mutarea tranzitului de masini catre marginile orasului, parcari subterane, trasee pietonale si piste pentru biciclisti. In premiera pentru orasul sufocat de traficul rutier, strategia pune pe primul loc pietonul, urmat de biciclist, transportul in comun si, pe ultimul loc, autovehiculul, promit arhitectii, scrie Romania Libera.

Ion Diaconescu a implinit 95 de ani. L-am filmat, am mancat impreuna icre, salata boeuf, peste prajit, branza perpelita. Am facut impreuna un interviu lung despre viata, istorie veche si mai recenta, dar nu ne-am apropiat de prezent. Undeva, prin Piata Uniri, la etajul trei al unui bloc oarecum boieresc, Ion Diaconescu adoarme la televizor, nu mai iese decat insotit si cu baston. Este la o foarte mare distanta de noi, nu pentru ca ar vrea, pur si simplu asa i s-a intamplat. Prietenii lui s-au dus. Are ochii foarte vii si o jena de a fi implinit 95 de ani. Crede ca a iesit din istorie. Noi l-am decusut si am aflat, de exemplu, de ce Regina nu a vrut monarhie in Romania. Si de ce Securitatea nu i-a sucit capul. Alt fel, batranetea poate fi grea. Toti ne visam sa ajungem la asemenea varsta, fara sa-i intelegem singuratatea. Printre rude, prieteni, tovarasi politici si ziaristi, Ion Diaconescu, la 95 de ani, este mai singur decat la "izolare" in temnitele comuniste. Integral in EVZ.

Numarul de telefon al presedintelui Traian Basescu - ce notau diplomatii americani in 2005. Wikileaks a publicat astazi noi telegrame ale ambasadei SUA de la Bucuresti. O astfel de telegrama din 2005 dezvaluie numerele de telefon si datele de contact ale noilor lideri politici de la Bucuresti, imediat dupa alegerile din 2004. Numarul de telefon mobil al presedintelui Traian Basescu era, in 2005, in fosta retea Zapp: 0788.194.823. Acest numar nu mai este valabil in prezent. Numerele de telefon ale fostului premier liberal Calin Popescu Tariceanu si ale fostului Ministru de Externe Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef al Serviciului de Informatii Externe (SIE) sunt inca valabile, de aceea gandul nu le va publica. La fiecare dintre cei trei lideri politici, diplomatii americani au listat si numele asistentilor, precum si telefoanele fixe la care pot fi gasiti pe timp de zi sau pe timp de noapte, informeaza Gandul.

Ceausescu, fondatorul ziarului "Sportul Popular". Numirea lui Ceausescu in fruntea organizatiei de tineret a partidului a avut loc in primele zile dupa 23 august 1944. Interesati sa castige adepti in randul tineretului, comunistii au cautat sa-i atraga prin toate mijloacele. Iar sportul era unul dintre cele mai eficiente metode. Insa organizarea unor competitii sportive trebuia imbinata cu propaganda de stanga. Asadar, a aparut ideea unui ziar sportiv, care sa-i tina la curent pe tineri, si nu numai, cu realitatile la zi din diferite competitii. Sau sa-i anunte despre organizarea diverselor campionate de amatori, in fabrici sau cartiere. In Romania exista deja un cotidian de specialitate, "Gazeta sporturilor", fondat in anul 1924. Insesi documentele Uniunii Tineretului Comunist din primele luni dupa 23 august 1944 - cum ar fi "Noile sarcini ale CC al UTC in noua situatie politica dupa 23 august 1944, precum si transformarea UTC intr-o organizatie de masa a tineretului muncitoresc taranesc" - faceau apel la incurajarea sportului de masa, prin editarea publicatiilor de profil. Astfel a luat fiinta ziarul "Sportul Popular", scrie Adevarul.

Cum s-a refugiat familia regala din calea sovieticilor. Cu toate ca, prin actul de la 23 august, Regele Mihai I a favorizat victoria Natiunilor Unite, membrii Casei Regale au fost nevoiti sa se puna la adapost de hoardele sovietice. Unul dintre cele mai penibile episoade din istoria relatiilor romano-ruse s-a petrecut in ultima parte a celui de-al doilea razboi mondial. La doar cateva ore dupa ce Regele Mihai I l-a arestat pe maresalul Ion Antonescu, care instaurase un regim autoritar pronazist in Romania, iar prin acest act, tara noastra a devenit aliata de facto a Natiunilor Unite, membrii Casei Regale au fost nevoiti sa isi faca bagajele si sa se refugieze in munti, din cauza brutalitatii "aliatilor eliberatori" sovietici. Documentele arata ca hoardele sovietice furau tot ce le iesea in cale. De exemplu, in Bucuresti, orice masina care circula dupa caderea noptii era oprita si "rechizitionata" de soldatii sovietici. Iar violurile si jafurile care au insotit "eliberarea" sovietica au transformat ocupatia sovietica a Romaniei intr-una la fel de distrugatoare ca si marea ofensiva mongola din 1241, anunta Romania Libera.