Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Un pasager deschide ieșirea de urgență a avionului, crezând că e ușa de la toaletă

de A.Th.C.     HotNews.ro
Luni, 10 iunie 2019, 22:36 Revista Presei | Faze Tari


Avion PIA
Foto: YouTube
Un pasager pe o cursă de la Manchester spre Pakistan a provocat o întârziere mare a zborului după ce a deschis ușa de urgență încercând să meargă la toaletă, în timp ce avionul se afla încă la sol. 40 de pasageri au fost debarcați după incidentul în timpul căruia „toboganul de urgență s-a umflat automat”, a anunțat într-o declarație Pakistan International Airlines (PIA).

Un purtător de cuvânt al companiei a spus pentru CNN că pasagerul a deschis ușa crezând că este cea de la toaletă, dar toți ceilalți pasageri au fost în siguranță. Manchester Airport a evitat să comenteze incidentul.

În luna mai, un pasager în vârstă a fost arestat și reținut în provincia răsăriteană Shandong din China pentru punerea în pericol a siguranței avionului, după ce a încercat să deschidă ușa de urgență de lângă scaunul lui în timp ce aparatul era la sol. Pasagerul, identificat cu numele de familie Song, se pare că a vrut s-o ia înaintea celorlalți la debarcare, după aterizare.

Iar în februarie 2018 una din ușile de urgență a căzut de pe unul din avioanele Dana Airlines în timpul aterizării la Abuja, capitala Nigeriei. Ola Orekunrin, un doctor din Lagos, a scris pe Twitter că „ușa de ieșire a căzut” din avionul nigerian când atingea solul după cursa de ora 6:48 de la Lagos. (CNN Travel)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


9301 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Detalii evidente
Doi cowboys intr-un bar...
Bancul zilei: Dragoste necondiționată
- Am sunat doar să iti spun că te iubesc ... - Cred că ați greșit numarul, noi suntem...
Bancul zilei: Probleme la drumuri și poduri
O blondă își ia o slujba la domeniul public. Trebuia să vopsească bandă de pe mijlocul unui drum de țară. Șeful ei îi spune că se află în perioada de proba și trebuie să vopsească cel puțin 2 kilometri pe zi, dacă vrea să-și păstreze serviciul. Verificând la sfârșitul zilei, el vede că în prima zi făcuse 4 kilometri, dublu față de medie. A două zi a fost puțin dezamăgit...
Bancul zilei: În Moldova se face în stil mare
Intră o doamnă într-o farmacie din Botoșani:– Buna ziua, aș dori o cutie de aspirină!Intră farmacistul pe ușa din spatele lui și apare cu o cutie cu aspirină mare cât un televizor.Vazând privirile mirate ale doamnei, farmacistul spune...
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version