Cel mai scund om din lume, masurat de doua ori pe zi. Nepalezul Khagendra Thapa Magar e posibil sa intre maine in Cartea Recordurilor drept "cel mai scund om din lume", deoarece pe 14 octombrie va implini 18 ani si va fi major. Reprezentantii prestigioasei publicatii s-au deplasat in Nepal, unde il vor masura pe tanar stand in picioare si culcat. La masuratori va participa si un medic, iar operatiunea va fi efectuata de doua ori: dimineata si seara, deoarece se spune ca la primele ore, oamenii sunt putin mai inalti. In principiu, nepalezul are o inaltime de 65 de centimetri. Rezultatele vor fi trimise la Londra pentru a fi verificate, dupa care, daca totul este in regula, Khagendra isi va primi titlul de "cel mai scund om din lume", scrie Libertatea.

Faze TariFoto: Colaj foto

La trei ani are 63 kg. Un copilas cu greutate de adult. La numai 3 ani, Xiao Hao cantareste deja 63 de kilograme, spre disperarea mamei sale. Il duce la inot si-l obliga sa faca exercitii fizice, fara rezultat. Chinezoaica Xiao Lindin provincia Guangzhou este ingrozita ca fiul ei, Xiao Hao, a ajuns sa cantareasca de circa cinci ori mai mult decat copiii de varsta lui. Baiatul are deja 63 de kilograme, depasind chiar greutatea mamei lui, care este o femeie micuta de statura. La 3 ani, un copil normal are in jur de 14 kilograme (intre 11,8 kilograme si 16,8 kilograme). Doctorii nu reusesc sa inteleaga de ce bietul Xiao Hao a ajuns sa capete dimensiuni gigantice pentru varsta lui. Unii cred ca baiatul ar putea avea tulburari hormonale, altii sunt convinsi ca este o victima a sindromului Micul Imparat, care afecteaza familiile chineze obligate sa aiba numai un singur copil, de foarte multe ori supraalimentat si rasfatat, anunta Click.

A cheltuit 4.000 de lire pe haine cu 6 marimi mai mici si a slabit 60 kg ca sa incapa in ele. O femeie din Anglia si-a cheltuit toate economiile pe haine cu 6 marimi mai mici decat masura ei reala. Chris Gee era disperata sa ajunga din nou la marimile din trecut, mai exact masura 12 asa ca mai multe cumparaturi au ambitionat-o sa slabeasca aproximativ 60 de kg. Femeia a cheltuit 4.000 de lire, in 3 luni. "Nu aveam nicio strategie cand mancam, ma indopam constant cu mici gustari, carbohidrati, saream peste mese si beam litri de cola sau bauturi dulci. In 2008, de Craciun ajunsesem la 120 kg si purtam masura 22, ma uram, scapasem de sub control. Sa cumpar pentru viitor a fost cea mai minunata experienta, ceea ce m-a facut sa slabesc atat" a povestit Chris, informeaza Cancan.

Austriecii au facut un hotel in tevi de canalizare unde platesti cat vrei. In localitatea Ottensheim din regiunea Urfahr-Umgebung (Austria Superioara) s-a deschis primul hotel din lume care are camere individuale in... tevi de canalizare. Temerarii care au avut ideea le ofera turistilor posibilitatea de a innopta intr-o astfel de camera platind atat cat vor. Rezervarile se fac numai online, pe site-ul hotelului, iar in ziua cazarii vei primi un cod cu care poti intra in camera ta. Aici gasesti un pat dublu, cu paturi din lana, lumina si inca putin loc. Restul utilitatilor, ca dus, restaurant etc., le gasesti in preajma hotelului. In camera poti doar sa dormi si sa-ti lasi bagajele, dar, tinand cont ca platesti pentru ea atat cat te lasa inima, nu poti sa ceri mai mult. Hotelul este deschis din mai pana in octombrie si inca unul urmeaza sa fie inaugurat in Germania, in localitatea Ebel, situata intre Essen, Oberhausen si Gelsenkirchen. Persoanele care au trecut pana acum pragul... tevilor din Ottensheim s-au declarat extrem de incantate de idee, scrie Libertatea.

Bucatari turci au gatit cea mai mare omleta din lume. In incercarea de a promova ouale ca un o sursa sanatoasa si ieftina de mancare, si pentru a sarbatori Ziua Mondiala a Oului, mai multi bucatari turci s-au adunat pentru a bate un record. Au reusit sa stabileasca o noua stacheta mondiala la capitolul cea mai mare omleta din lume. 50 de bucatari, alaturi de 10 bucatari-sefi, au spart 110.010 oua intr-o tigaie imensa cu un diametru de 10 metri. Omleta a fost facuta in doua ore si jumatate. S-au consumat 432 de litri de ulei pentru a face aceasta omleta pufoasa. La final, cantarul oficial a aratat cota de 4,4 tone, surclasand vechiul record de 3,625 tone cu mai mult de o tona. Produsul final, cald si delicios, a fost servit sutelor de gura-casca care au fost atrasi la evenimentul, din Ankara (Turcia), de catre miros, anunta Click.

100.000.000 de seminte de floarea soarelui au umplut galeria Tate din Londra. Artistul chinez Ai Weiwei prezinta in aceste zile la Galeria de Arta Moderna din Londra o expozitie cel putin ciudata. 1.000 de metri patrati din "Sala Turbinelor", asa cum este ea denumita pentru functia avuta in trecut, au fost acoperiti cu... seminte de floarea soarelui. Peste 100 de milioane de seminte, cantarind nu mai putin de 150 de tone, au fost intinse pe jos. Ele nu sunt puse in pericol nici de pasari, nici de amatorii de rontait, intrucat sunt realizate din portelan. Este lesne de inteles de ce procesul lor de creatie a durat doi ani de zile, sute de muncitori lucrand cu migala pentru realizarea lor manuala. Creatia, sponsorizata de compania Unilever, i-a amuzat si i-a delectat pe vizitatorii care s-au descaltat si au pasit pe ea, informeaza Libertatea.