In 1947, la 24 de ani, Monica Lovinescu, fiica scaparatoare a marelui Eugen Lovinescu, e infiata de istorie.
Romania isi revine iute dupa razboi. Cultura se intoarce la firul luminos al modernismului. Domnisoara Lovinescu primeste o bursa in Franta, face un doctorat si scrie o splendida istorie a poeziei romanesti. La intoarcere, in 1950, e distinsa cu Premiul Fundatiilor Regale.
Monica Lovinescu e liderul unei generatii care transporta literele romanesti intr-o experienta ultraeuropeana. In 1954, impreuna cu sotul ei, enigmaticul poet Virgil Ierunca, organizeaza la Bucuresti „Serile clasicismului romanesc“, o suita de concerte, expozitii si dezbateri care ii aduc in tara pe Brancusi si Enescu. Reconstructia postbelica se incheie cu succes. „Serile“ raman, dupa mai bine de 50 de ani, unul dintre marile festivaluri culturale ale Europei.
In 1957, la 30 de ani, Monica, asa cum ii spun studentii care ii sorb cursurile, e cel mai ascultat spirit public roman.
Articolele si emisiunile saptamanale la Radio Bucuresti o fac bine cunoscuta in toata tara. In 1959 provoaca senzatie cu o serie de articole radicale care rastoarna Cazul Ilie Merce, un tanar de 20 de ani, condamnat pentru viol si furt calificat. M. Lovinescu demonstreaza ca Merce e victima conditiilor traumatice ale primei copilarii si condamnatul e eliberat. In 1963, la 40 de ani, Monica Lovinescu devine cel mai tanar academician roman.
In 1973 apare „Istoria latinitatii culturale romane“, o lucrare clasica tradusa in toate limbile de mare circulatie. In 1989 publica „Febra si ratiunea - Jurnalul unei boli curmate“. Cartea descrie existenta uitata a fenomenului comunist al anilor ’40 si imagineaza o Romanie sub dictatura unui Partid Unic local.
Volumul starneste o dezbatere furibunda si prilejuieste debutul in presa al lui I.P. Culianu, marele istoric al religiilor, de la Universitatea Chicago, si, mai tarziu, rectorul onorific al Universitatii Bucuresti. Monica Lovinescu isi petrece ultimii ani de viata conferentiind pe teme romanesti la mari universitati europene si americane. Moare in 2008, la Bucuresti. Dupa o zi de doliu national, e inmormantata la Falticeni, in cavoul familiei.
Bulevardul Primaverii devine Bulevardul Monica Lovinescu. Care e intelesul acestei pagini de istorie contrafactuala, acest exercitiu de cum ar fi fost daca? Ar trebui sa pricepem ce viata i s-a luat Monicai Lovinescu si ce destin ne-a fost interzis noua, celorlalti romani. Ar trebui sa simtim ca destinul Romaniei a fost inlocuit cu o osanda si ca, prin urmare, comunismul e adevarata istorie contrafactuala a Romaniei.
In locul unei vieti de munca si splendoare culturala, Monica Lovinescu a avut parte de exil, batai si de povara de a apara in fiecare zi Romania de barbarie. Monica Lovinescu a trait in afara tarii, dar tot acolo au trait si au mintit diplomatii statului comunist. Monica Lovinescu a ramas toata viata acasa, in interiorul culturii, pe care a salvat-o si a pazit-o asemenea carturarilor ce isi calauzesc natia cazuta in robie.
Fiecare cuvant scris, fiecare carte publicata, fiecare intrebare coltoasa pusa acum la radio si tv ii datoreaza ceva. La sfarsit, erosimul acestui spirit care a salvat tot ce mai avem a fost incununat de o uitare ornata cu respect istovit si ipocrit. Silviu Brucan e legendar, Monica Lovinescu e o scama, noi suntem marunti.
0
0
