Mircea Cartarescu: "Refacerea, caine-caineste, a Aliantei D.A. pare a fi, in acest moment, singura solutie viabila pentru o viitoare guvernare democratica".
Alternativa este doar guvernarea PSD-PNL, al carei liant n-ar putea fi decat ceea ce Uniunea Europeana condamna cel mai tare in cazul Romaniei: coruptia. Caci sa nu ne facem iluzii: nimic bun n-a venit in politica noastra din ultimii 18 ani de la noi insine. Dac-ar fi fost dupa noi, la primele alegeri de dupa Revolutie am fi votat reintoarcerea partidului comunist, ba chiar si a lui Ceausescu, dac-ar mai fi trait. Cum n-a mai trait, am votat echivalentul sau second-best, pe Ion Iliescu. Toti pasii inainte pe care i-am facut pe calea civilizatiei, legalitatii si democratiei s-au datorat presiunilor Uniunii Europene, ale Occidentului in general. Asa se-ntampla si azi, cand ultimul raport al Comisiei Europene condamna justitia din Romania, incapacitatea ei de a rezolva cazurile de mare coruptie. E o noua sula-n coastele clasei politice romanesti, care nu asculta decat de bat si de tragerea de urechi. Fiecare pas inainte l-am facut doar dupa un sut umilitor in partile moi, si lucrul pare sa se repete in momentul de fata.
Liberalilor a-nceput brusc sa le cam puta alianta cu PSD-ul, care i-a tinut cu capul la suprafata in ultimii doi ani de guvernare. In tot acest timp, marele papusar Iliescu i-a manevrat cum a vrut, cu binecuvantarea regizorului de teatru de marionete Patriciu. Electoratul liberal, care-i ura pe social-democrati mai mult ca pe oricine, a fost atat de contrariat, incat fie s-a dus la PDL, fie a ingrosat numarul absenteistilor, spre raul democratiei romanesti si-al nostru, al tuturor. Eu insumi sunt din randul acestora. Luni de zile am asistat uluit la marea tradare liberala, pana-ntr-atat incat insusi numele de „liberal“ a-nceput sa-mi faca greata. Am asistat uluit la parasirea, din motive fundamental mercantile si venale, a caii europene a statului de drept de catre liberali si la alianta lor cu partidul marilor corupti. Iar la toamna alianta, neoficiala deocamdata, PSD-PNL ar fi fost fara-ndoiala pecetluita la guvernare, daca...
Din fericire, mereu in momentele importante a intervenit un „daca“ salvator, venit din afara, de la instante straine incalcelii romanesti de interese dubioase. Acum peste 150 de ani, ideea unui principe strain in fruntea noului stat din estul Europei a insemnat inceputul modernizarii Romaniei. Ce-ar fi facut, altfel, casele boieresti neaose, prinse-n dihoniile lor fanariote? Nici azi, se pare, nu ne descurcam prin noi insine. A fost destul ca Europa „sa fie cu ochii asupra noastra“ pentru ca si ochii liberalilor sa-nceapa sa se deschida si sa se vada pe ei insisi, odata partidul cel mai european al tarii, la remorca ministrilor cu dosare penale din PSD. Banuiala mea e ca in toamna Nastase, Mitrea & Co. vor simti pe pielea lor ce-nseamna tradarea liberala, pe care-au incurajat-o atat pana acum.
La randul sau, presedintele Basescu pare sa fi-nteles ca, lovind in liberali din toate puterile atata amar de vreme, n-a facut decat sa-si taie singur craca de sub picioare si sa ajunga la mana PSD-ului. Partidul sau, PDL, nu s-a dovedit o solutie integrala la problema guvernarii viitoare. Presedintele e silit azi sa faca pasul inapoi si sa caute un sprijin pentru proiectele sale tocmai la premierul Tariceanu, in speranta unei noi razgandiri, a unei noi decizii „irevocabile“ a acestuia, de data asta in directia cea buna. Oricat de umilitor ar fi pentru el, Basescu va trebui sa-ntinda mana vechiului sau prieten, devenit vechiul sau dusman, pentru supravietuirea politica a amandurora. Refacerea aliantei D.A. e in acest moment singura alternativa la alunecarea din ce in ce mai accentuata a Romaniei spre stanga. In 2004, Basescu si Tariceanu erau in aceeasi barca si sarbatoreau triumful impreuna. Tariceanu este, nu trebuie uitat, creatia lui Basescu, care l-a impus, nu fara opozitie, pe postul de primministru, imediat dupa castigarea alegerilor. Nici Basescu nu trebuie sa neglijeze faptul ca, in ciuda obedientei slugarnice fata de PSD, guvernarile Tariceanu au facut, in domeniul economic, mai ales, si lucruri bune. Intre timp, ruptura dintre ei a devenit o catastrofa nationala de care-au profitat cei mai josnici politicieni, faimosii 322.
Intrebarea este cea eterna in aceste situatii, fie ca e vorba de cupluri ce se despart si se reunesc, fie de politicieni: ce gust mai au supele reincalzite? Dupa atata balacareala, dupa atatea poale-n cap si tradari, mai e posibila convietuirea amiabila, chiar daca la mijloc sunt interesele copilului - recte, ale natiunii? Speranta mea e ca, la ananghie, cei doi oameni politici vor pune-n paranteza divortul lor prelungit si vor merge din nou impreuna, chiar daca, asa cum spuneam, caine-caineste...
