Premierul Viorica Dăncilă a anunțat sâmbătă seara, într-o intervenție telefonică la România TV, că reprezentanții unei companii de logistică și transporturi din Emiratele Arabe vor veni săptămâna viitoare la București, pentru discuții punctuale legate de investirea a peste 100 de milioane de dolari în parcuri logistice şi industriale din România.

Viorica Dancila si Hamdan Bin Zayed Al NahyanFoto: Guvern

"E vorba de o companie în Emiratele Arabe. Am avut o discuție chiar ieri seară și și-au arătat disponibilitatea de a investi în România. Chiar săptămâna viitoare vor veni în România pentru a avea discuții punctuale. Pentru noi e important să dăm dovadă de seriozitate să găsim toate oportunitățile pentru a avea cât mai multe investiții, fie că vorbim de fonduri UE sau de parteneriat public-privat. Trebuie să vedem și care sunt prioritățile pentru România și cetățenii din România", a declarat Viorica Dăncilă la RTV, potrivit Mediafax.

Aceasta a adăugat că, în turneul pe care l-a început luni în Turcia, Emiratele Arabe și Kuwait, a fost impresionată de deschiderea cu care a fost primită în toate țările vizitate.

"M-a impresionat deschiderea cu care am fost primiți. Faptul că ne-au acordat foarte multă atenție și că există interes de a investi în România. Din păcate, nu am concretizat aceste lucruri și cred că a dus la o lipsă de încredere. Am constatat foarte bine de la egal la egal și ca o confirmare a ce am spus e că în scurt timp vor veni premieri, miniștri în România", a spus Dăncilă.

Guvernele României și Emiratelor Arabe Unite au încheiat, în cadrul vizitei de lucru a premierului Viorica Dăncilă în acest stat, un parteneriat strategic economic care oferă oportunități de cooperare, prin dezvoltarea de inițiative comune pentru ambele părți, potrivit unui anunț al Executivul. Totodată, reprezentanții unei companii din Emiratele Arabe Unite vor să investească peste 100 de milioane de dolari în parcuri logistice și industriale la Curtici, Aiud, Craiova, Constanța, București și județul Prahova.

Premierul a mai anunțat, miercuri seară, după întâlnirea cu președintele Turciei, Recep Erdogan, că acesta și-a prezentat interesul pentru construcția unui spital regional la Constanța, cu o mie de paturi, în parteneriat public-privat. Aceasta a adăugat atunci și că a fost stabilită creșterea volumului schimburilor comerciale România-Turcia de la 7 miliarde, cât sunt în prezent, la 10 miliarde de dolari.

Viorica Dăncilă a continuat turneul cu o vizită sâmbătă în Kuwait. Premierul transmis oficialilor din Kuwait, cu ocazia deplasării la Marea Moschee, că este necesară promovarea istoriei, culturii și științei, informează Guvernul. Premierul a adăugat că, în România, comunitatea musulmană a conviețuit în pace cu majoritatea creștină și cu celelalte minorități.

Premierul Viorica Dăncilă se află, începând de luni, într-un turneu în Turcia, Emiratele Arabe Unite și Kuwait.