„La următoarea ședință de Guvern, săptămâna viitoare, vom avea o Ordonanță de Urgență de modificare a Codului Muncii. În Codul Muncii se vorbește de salariul minim, dar nu de salariul minim diferențiat în funcție de studii. Primul pas este modificarea Codului Muncii. După ce se modifică, vom veni cu hotărâre de Guvern”, a declarat Olguța Vasilescu, potrivit Mediafax.
Potrivit ministrului, salariul minim pe economie ar urma să crească de la 1 ianuarie la 2.080 de lei și respectiv 2.350 de lei pentru cei cu studii superioare.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a explicat de asemenea la Antena 3 cum vor crește salariile în cadrul ministerelor, de la 1 ianuarie 2019, dând exemplul Ministerului Muncii, scrie Mediafax. Potrivit graficelor prezentate de ministru, creșterile vor fi astfel:
Consilier grad superior, creștere de 650 de lei până la peste 6.300 de lei.
La consilieri debutanți creșterile vor fi de 1.652 de lei.
Un referent va avea o creștere de 1.400 de lei, până la peste 3.700 de lei, iar un referent debutant va încasa 3.474 de lei de la 1 ianuarie 2019.
Ministrul nu exclude concedierile în cadrul Ministerului Muncii.
„Sunt posibile concedieri la Ministerului Muncii, am început o reorganizare, dispar jumătate din funcțiile de conducere județene (...) O mare parte din personalul de care nu mai avem nevoie va fi mutat la casa de pensii”, a declarat Olguța Vasilescu la Antena 3.
Olguța Vasilescu explică cum vor crește salariile profesorilor de la 1 ianuarie
Ministrul Muncii a vorbit și despre cum vor crește salariile profesorilor de la 1 ianuarie 2019. Potrivit Mediafax, Olguța Vasilescu a prezentant mai multe grafice, iar cea mai mare creștere o vor avea profesorii universitari, de peste 600 de lei.
„Medicii și asistentele nu vor avea niciun fel de creștere de la 1 ianuarie, pentru că au urcat direct pe grila din 2022. Creșteri vor fi la celelalte categorii din Sănătate”, a spus duminică seară, la Antena 3, Lia Olguța Vasilescu.
Potrivit graficelor prezentate de ministrul Muncii, salariile profesorilor vor crește astfel:
Profesor cu 25 de ani vechime va avea o creștere de 327 de lei și va ajunge la 5.376. Profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o creștere de 343 de lei și vor ajunge la 4.477, iar profesorii debutanți vor avea o creștere de peste 1.400 de lei. Profesorii universitari vor avea un plus de 693 de lei și vor câștiga 9.289 de lei.
În ceea ce privește asistenții universitari, aceștia vor beneficia de o creștere de 141 de lei, până la peste 3.700 de lei.
Potrivit ministrului, „multe dintre aceste salarii vor continua să crească până în 2022”.
Ca oricum nu respecta nimic.
Eterna si fascinanta Romanie.
In final dacă creșterea se efectuează asa disproporționat profesorul debutant îl va întrece pe cel cu peste 25 ani vechime!
Vad ca deja se modifica legea salarizării unitare atâta vreme cât salariile de acolo sunt măsurate în minimul pe economie iar de la 1 Ianuarie 2019 vor exista minime diferențiate în funcție de studii și vechime.
Totul ca sa-i faca sa inchida ochii fata de dictatura Dragnea.
A mai ramas cineva care nu e convins de ce mizerie e PSD?
Vechimea se demonstreaz doar prin Carnet de munca si adeverinta de vechime.
Pentru ei va fi foarte dificil sa isi mai arate vechimea in munca.
E greu si acum cand le ceri la angajare adeverinte de venit pe ultimele 6 luni ca sa le poti calcula baza pentru eventuale medicale...
Plătesc copii și nepoții noștri.
Pun filtru în privința vârstei la CV-urile primite și nici măcar nu te bagă în seamă.
Are balta pește, așa că ...
Problema e că practica ne omoară.
UDMR au compromis orice dezvoltare sănătoasă a
Romaniei.Nici nu pot face altceva dacă gandul lor
este doar la furat și la distrugerea Justiției.
1. Ba e 1 noiembrie, 1 decembrie, 1 ianuarie. Exista niste termene pentru inmanat aditionalele, pentru raportat in Revisal. Actele nu se fac peste noapte chiar daca, in cazul meu, doar 9% dintre angajati sunt 'afectati'.
2. Nu, Revisal nu reprezinta vechime ci instrument de control pentru ITM. Vechimea se demonstreaza doar prin carnet de munca si adeverinta de vechime. Din 2011 incoace foarte putini angajatori au cerut salariatilor sa demonstreze vechimea totala in munca. Va dura mult pana cand toti salariatii vor aduce toate actele necesare.
3. Cresc amenzile de circulatie, cresc contributiile la sanatate pentru cei neasigurati sau pentru cei care au contracte direct cu casa de sanatate, cresc contributiile pentru cei care au contract direct cu casa de pensii, etc.
4. Pentru multe firme creste contributia la fondul de handicap: este un salariu minim pentru fiecare om cu handicap pe care erai obligat sa il angajezi in firma si nu l-ai angajat - valabil pt cei cu pete 50 de salariati.
5. Marirea minimului reprezinta inca un instrument si motiv de control pentru ITM. Vor avea iar campanii in acest sens.
Mai sunt multe de adaugat. Stiu ca guvernantii nostri nu au prestat o zi activitati din domeniul pe care il conduc si habar nu au pe ce planeta traiesc. Ei vor doar bani si atat. Ii doare undeva de oameni.
Chioscul din fata blocului, cauta vanzatoare. M-ar angaja oamenii, dar sunt supra-calificata si ei nu pot plati salariul in functie de salariul minim stabilit pentru cei cu studii superioare. Ce fac? Plec in Austria sa fac curat in birouri, ca aia ma accepta....
Bun plan!!!!
nu se poate, ar fi o catastrofa pentru pedesere daca ar face salriaul minim MAI MARE pentu cei care au scoala, nu mai zic de studii superioare!
Ca doar electoratul pedesereului este compus din cei care NU au prea multe clase!!!
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/ministrul-muncii-anunta-ca-salariul-minim-pe-economie-se-va-majora-din-1-decembrie-si-va-fi-diferentiat-in-functie-de-studii-18648052
Hotarati-va
www.profit.ro zice 1 decembrie
www.hotnews.ro zice 1 ianuarie