Virgil Popescu: Consumatorul vulnerabil de energie va fi subvenţionat / Legea va fi modificată după 15 ianuarie

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 6 ianuarie 2021, 0:00 Revista Presei | Radio TV


Virgil Popescu
Foto: Facebook
Proiectul de lege care defineşte consumatorul vulnerabil din energie va fi aprobat cât mai curând, iar oamenii care au cu adevărat nevoie vor fi subvenţionaţi, a declarat, marţi, la Digi 24, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"Consumatorul vulnerabil trebuia definit mai din timp şi azi am avut o discuţie cu doamna ministru Turcan (ministrul Muncii, Raluca Turcan n.r.), iar mâine o să îmi trimită proiectul de lege. Eu cred că în urma discuţiilor o să fie curând aprobat. (...) Nu l-am văzut încă, s-au ocupat colegii mei secretarii de stat, cu cei de la muncă, cu cei de la ANRE, ei s-au ocupat în Comitetul interguvernamental, nu-l cunosc exact, dar este pe acelaşi principiu: consumatorul vulnerabil va fi subvenţionat, oamenii vor plăti mai puţin, aceia care cu adevărat au nevoie de subvenţie", a precizat Virgil Popescu, la Digi 24.

Întrebat de ce nu a intervenit Ministerul Energiei în disputa cu Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE) privind contractele pe care trebuie să le încheie consumatorii odată cu liberalizarea preţurilor la energie electrică, Popescu a răspuns că "liberalizarea acestui preţ şi regulile de pe piaţă le face ANRE, nu le face ministerul", potrivit Agerpres.

Guvernul va modifica legea energiei electrice şi a gazelor naturale, după data de 15 ianuarie

"Această trecere automată din piaţa reglementată în piaţa serviciului universal nu este o trecere normală. Este un abuz de poziţie dominantă pe care furnizorii îl folosesc. Ei au o bază de 6 milioane de clienţi reglementat pentru care nu au plătit niciodată. Deci asta este evident, când s-a făcut privatizarea, distribuţiile au luat distribuţiile de energie electrică, nu au luat clienţii. Automat au preluat această bază de date, au preluat clienţii, nu au plătit niciodată pe ei, iar acum îi folosesc ca şi monopol. Ori asta nu poate să rămână aşa. Nu pot să am eu monopol de 6 milioane de clienţi pe care îi gestionez cum vreau şi dacă eu mâine spun că trec în regim concurenţial îi duc întâi prin serviciul universal care este mai scump: eu îl stabilesc că este mai scump cu 26%, la anumiţi furnizori cu 15%, cu 20% la alţii şi îi las pe aceşti 6 milioane să opteze într-o lună, două, trei. Oricum este foarte puţin, nu se vor muta. Mă refer la decizia ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei). Nici o lună, nici două, nici trei, nu sunt suficiente. Asta nu este soluţie", a menţionat Virgil Popescu la Digi24, citează Agerpres.

Ministrul Energiei a subliniat că după data de 15 ianuarie, în Guvern se va acţiona modificând legea energiei electrice şi a gazelor naturale pentru a se stabili clar cum se face această liberalizare.

"Am avut astăzi o discuţie cu ANRE, am avut şi cu Consiliul Concurenţei. Eu mai las ANRE să se mai gândească, dar am afirmat că după data de 15 ianuarie, în Guvern vom acţiona şi vom acţiona modificând legea energiei electrice şi a gazelor naturale să stabilim clar cum facem această liberalizare, dacă ANRE care este conform legii şi conform directivelor europene, cel care trebuie să reglementeze această liberalizare, nu poate s-o facă. Eu o să vin cu o propunere foarte clară: le-am spus-o astăzi celor de la ANRE. Am verificat-o cu Consiliul Concurentei, este perfect concurenţială: nu trec oamenii obligatoriu în serviciul universal care este mai scump. Nu. Le ofer oamenilor să intre direct pe preţul concurenţial, cel mai ieftin al furnizorului actual şi, dacă nu le convine, se pot schimba, dar nu îi duc în serviciul universal care este cel mai scump. Deci, furnizorii au o bază de date de clienţi, ştiu profilul clientului, ştiu cât consumă, au ofertele în concurenţial care sunt mult mai ieftine decât oferta în serviciul universal", a explicat Virgil Popescu.

Acesta a adăugat că pe ordinul actual al ANRE această opţiune trebuie să se facă până în 31 ianuarie, însă marţi au discutat că prelungesc până la 31 martie, în aceleaşi condiţii.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2964 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    abuzuri (Miercuri, 6 ianuarie 2021, 0:48)

    ber [utilizator]

    ANRE face abuzuri, asa cum a facut si pana acum.
    Eu am contract cu compania X. Cum poti sa ma treci abuziv la serviciul universal? Ce este aia serviciul universal? Cine l-a inventat, in folosul cui si de ce are pretul cel mai mare? Unde se duce diferenta de pret? Nu cumva intra in buzunarele sefilor de la ANRE? In mod normal ar tebui sa raman la compania X, cu pretul pe care ea il ofera si daca pe viitor vreau sa ma schimb, ma voi schimba. Din 1990 numai cu hotii din astea umbla
    companiile de apa. gaz si electricitate. Ne vom face fantani, vom face focul cu tizic si vom pedala la bicicleta ca sa producem electricitate! Si vom striga: ce bine este in secolul XXI.
    • 0 (0 voturi)    
      Aiurea (Miercuri, 6 ianuarie 2021, 14:41)

      bardiCristi [utilizator] i-a raspuns lui ber

      Nu e abuziv, e doar nereglementat, mai nou. Ca pana acum ai beneficiat de "abuzul" statului ce interfera in pretul de piata. Matale ai uitat ca in moment ce l-ati dat jos pe Ceasca, ati lasat comunismul in urma. Nu poti fii cu un picior in comunism unde statul dicteaza si cu altul in capitalism unde piata libera dicteaza. Dar pt. ca nu va duce mintea, n-ati inteles cum functioneaza "pedepsirea" furnizorului prea lacom prin migrarea in masa la altii pe piata libera. E o normalitate in occident si un mister din comoditate in Romanistan. Ca dupa aceasta migrare, FUIul abuziv se murdareste de maro la dos si ca o gaina fara cap alearga bezmetic sa faca o oferta de a recupera clientii pierduti e alta treaba. Asta e o educatie de economie pe care greu ti-o imprima ANRE sau orice ministru.
  • 0 (0 voturi)    
    un politruc (Miercuri, 6 ianuarie 2021, 8:08)

    spy [utilizator]

    s-a liberalizat piata sa aleaga ce vrea consumatorul dar il bagam obligatoriu unde vrea dom' ministru cu o pseudorevolta populista
    • 0 (0 voturi)    
      mai bine asa... (Miercuri, 6 ianuarie 2021, 10:10)

      marius.. [utilizator] i-a raspuns lui spy

      Mai bine bagam consumatorul unde este cel mai ieftin, decat obligatoriuunde este cel mai scump. Si dupa aceea nu are decat sa mearga fiecare unde doreste...
      Bravo, dle Popescu!
      • 0 (0 voturi)    
        e de ceva vreme (Miercuri, 6 ianuarie 2021, 14:43)

        bardiCristi [utilizator] i-a raspuns lui marius..

        De doi ani putea sa mearga fiecare unde doreste, dar "e" prea comozi. Mama ei de economie capitalista, cand se izbeste de naravul comunistului...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by