Invitat la emisiunea "Fanatik"(Telesport), presedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo, Cristi Borcea, a vorbit despre infrangerea suferita in fata Rapidului si a analizat jocul catorva dintre jucatorii adusi in aceasta vara.

"In primele 30 de minute Dinamo a controlat meciul. Noi am avut trei ocazii, ei doar una. Dar am luat si cinci cartonase galbene, sa nu mai vorbim de "galbenul" lui Cristea, unde a fost penalty. Echipa nu a mai jucat la fel. Tudor si-a facut treaba, cu regulamentul in mina, dar numai la Dinamo. Primele trei intrari la noi, aveam deja trei cartonase. Orice echipa din lume dupa atatea cartonase se opreste. Dupa asa ceva o echipa pierde 30% din potential", a declarat oficialul dinamovist.

Borcea a recunoscut ca, in derby-ul de duminica, Rapidul a jucat mai bine si ca "Mircea Rednic a fost nehotarit in privinta lotului. Cind l-am anuntat ca l-am adus pe Tamas, incepea sa aiba framintari pe cine baga, pe el sau pe Goian, care a fost cel mai bun de pina acum. Mijlocul a pierdut meciul, acolo unde Rapidul ne-a dominat. Ai nostri nu alergau deloc, de parca dormeau pe teren".

"Ma deranjeaza ca Tamas, venit de doua zile la Dinamo, a fost cel mai bun jucator din echipa. Marius Niculae a evoluat bine, a alergat enorm si a recuperat peste 80% din mingi", a declarat Cristi Borcea si a mai precizat ca "la ce lot are anul acesta, Mircea Rednic nu are voie sa rateze titlul. Lotul actual este peste cel din 1999 cand la Dinamo evolua si Mutu".

Cristi Borcea a recunoscut ca Dinamo a avut o oferta scrisa de 2 milioane de euro pentru Florin Bratu din partea PSG si o oferta de un milion pentru Danciulescu de la CFR Cluj.

Dinamovistul a mai declarat ca nu doreste ca Steaua sa mearga in Champions League, ca nu doreste ca imnul Ligii sa se auda in Ghencea, dar ca ar vrea ca Steaua sa se califice in Cupa UEFA unde sa aduca puncte impreuna cu Dinamo.