Sebastian Ghita: Clauzele contractuale ne permit sa cerem despagubiri de peste 20 de milioane de euro/ SOV: Ii voi ruga pe copiii mei sa accepte utilizarea unor proprietati pentru a veni cu necesarul de cash in Realitatea
Ghita sustine ca a depus o plangere catre instantele albitate "cu interesul ca tot acest potential litigiu, doar un schimb de declaratii, in acest moment, sa ajunga in instanta si sa se reglementeaze pe cai normale".
El afirma ca Sorin Ovidiu Vintu "nu este prezent, in documente", precizand ca discutiile dintre el si SOV, purtate inainte de semnarea contractului dintre Asesoft si Realitatea Media, au fost posibile "din dorinta" celor din Consiliu de Administratie al Realitatea.
"Contractul dintre cele doua parti a fost negociat, dupa care am avut o intalnire cu Vintu. El a fost semnat si aprobat in Adunarea Generala a Actionarilor (ADA); nu are putere peste ADA, iar Vintu nu are nicio calitate", a precizat Ghita.
Sebastian Ghita a reafirmat ca in acest moment, "nu exista alta solutie, decat prezentarea in instanta", intentia sa fiind ca "litigiul dintre cele doua parti sa se rezolve la tribunal".
"Intentia mea e ca orice litigiu sa se rezolve la tribunal. Un contract se termina si se disputa in instanta. Daca acel contract prevede un lucru cu care parte cealalta nu este de acord, e normal sa se ajunga in instanta", a spus Ghita.
In legatura cu decizia de suspendare a emisiunii moderate de Oana Stancu si Adrian Ursu, Sebastian Ghita a declarat ca a luat parte la acele discutii, insa "hotararea a fost luata in cadrul consiliului editorial din care, de obicei, fac parte jurnalisti".
Ghita afirma ca regreta cele intamplate si se simte stanjenit de atmosfera creata in jurul acestui contract. "Nu am crezut ca va crea atatea pasiuni in randul celor din Consiliul de Administratie. Noi am facut multe, oamenii isi primesc salariile (...)Sunt convins ca in ciuda problemelor iscate de orgolii, vom reusi sa ne facem treaba", a precizat Ghita.
Managerul a mai precizat ca nu a avut "nicio responsabilite privind documentele Wikileaks referitoare la mogulii din Romania" prezentate pe televiziunea de stiri.
"Nu cred ca jurnalistii puteau fi opriti atunci. Promo-ul (care anunta telegramele Wikileaks referitoare la moguli-n.r) a aparut inainte ca cineva sa vorbeasca cu mine. Existau semnale, cu cateva zile inainte, ca cineva din redactie ar putea face rost de idei si nu de documente", a mai spus Ghita.
Sorin Ovidiu Vintu a declarat, intr-o scurta interventie la acelasi post de televizune, ca este "un tip violent verbal". "Tanarul Ghita este usor surescitat", a mai spus Vintu, precizand ca necesitatile economice au fost cele care au condus la semnarea contractului dintre cele doua parti.
"Contractul a functionat o perioada de timp. Am incercat sa administrez o relatie extrem de tensionata dintre mangement si CA; fiecare cu adevarurile lui, fiecare cu greselile lui. Se pare ca nu am reusit sa gestionez cum trebuie aceasta situatie", a afirmat Vintu.
Vintu sustine ca este nevoit sa rezilieze contractul, in urma escaladarii conflictelor dintre management si CA, "urmand toate procedurile legale". "Daca se va putea sau nu, va decide instanta", a precizat Vintu.
El a explicat ca atunci cand a vorbit de "interventii la Realitatea TV" s-a referit la scoaterea din program a emisiunii "Ora de Foc", precizand ca nu are cunostinte ca Sebastian Ghita sa fi intervenit editorial cu teme sau subiecte.
"Interventia mea a avut loc in momentul in care s-a comis un derapaj spre tabloidizare. Atunci am intervenit pentru a pune lucrurile la punct", a precizat Vintu.
Intrebat daca dispune de resurse pentru a gestiona fluxul financiar al Realitatea TV, Vintu a spus ca cel mai probabil, va recurge la copiii sai si ii va ruga sa accepte utilizarea unor proprietati "pentru a veni cu necesarul de cash in Realitatea".
Omul de afaceri Sebastian Ghita, managerul Realitatea Media, a inaintat Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie o plangere in care il acuza pe Sorin Ovidiu Vantu de amenintare si santaj. Biroul de presa al Ministerului Public a confirmat ca luni s-a inregistrat plangerea lui Sebastian Ghita, cel care controleaza grupul de firme Asesoft, impotriva lui Sorin Ovidiu Vantu, care patroneaza Realitatea Media,
Membrii Consiliului de Administratie al Asesoft (care a preluat managementul Realitatea TV) au anuntat duminica, intr-un comunicat, ca vor depune plangeri penale impotriva lui Sorin Ovidiu Vintu si a asociatilor sai, de la care ar fi primit amenintari:
"In cadrul unor discutii extrem de tensionate, legate de managementul si activitatea editoriala a trustului Realitatea Media, domnul Sorin Ovidiu Vantu si asociatii sai au insistat sa schimbam conditiile contractului de management si sa semnam un act aditional care sa le permita exercitarea de ingerinte in activitatea editoriala. A fost realmente surprinzator pentru noi sa constatam ca, in absenta unor rezultate in cadrul discutiilor, domnul Sorin Ovidiu Vantu si asociatii sai au decis sa utilizeze metode profund imorale si total in fara legii, precum: santajul si amenintarea", se arata in comunicat.
Sorin Ovidiu Vintu a avut doua reactii in presa in urma aparitiei comunicatului Asesoft in care i se aduc acuzatii grave. Omul de afaceri a declarat, pentru Pagina de Media: "Din seara aceasta, Sebastian Ghita nu mai este managerul Realitatea Tv. Am luat decizia rezilierii contractului de management cu Sebastian Ghita. Urmeaza sa formalizam din punct de vedere legal aceasta decizie pe care eu am luat-o deja."
Vintu a declarat, si la Mediafax, ca Sebastian Ghita e un partener "mai neserios" si ca "ia in calcul" convocarea Adunarii generale a actionarilor Realitatea Media pentru rezilierea contractului cu Asesoft.
Sorin Ovidiu Vantu, reclamat la Parchet de Sebastian Ghita pentru amenintare si santaj
Raspunsul lui Vintu la comunicatul Asesoft: L-am citit stupefiat. Sebastian Ghita e un partener neserios, o sa cer rezilierea contractului
Acuzatii de amenintare cu moartea la Realitatea TV. Membrii CA al Asesoft depun plangere penala, acuzand presiuni din partea lui S. O. Vintu "care coordoneaza un grup mafiot" / Vintu: Din seara aceasta, Sebastian Ghita nu mai este managerul Realitatea Tv

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
Cum am renunțat la viața de ONG-ist boem care credea că Bucureștiul se salvează prin povești. Interviu cu Edmond Niculușcă, primul om pe care Nicușor Dan l-a angajat când a venit la Primărie
Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
Ar trebui sa ii sune pe investitorii de la FNI, sigur tre sa mai aiba datele lor de contact acolo..
Multi din ei inca mai traiesc si sunt convins ca s-ar simti onorati sa-i dea o mana de ajutor vantului...
Jeguri precum Vantu (oamenii insemnati de Cel de Sus sunt periculosi) nu au cum sa inteleaga ei cred ca esti pus sa scrii.
Falsul il poate constata doar organele abilitate, nu orice terchea- berchea.
Au facut propriile "falsuri" si le-au depus pentru a fi folosite in procesul de evacuare. S-au justificat in instanta ca au "renuntat" la contract si pana la urmatorul termen platesc si datoriile vechi.
Patent inregistrat "Teapa cu santaj" : dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta, hai cu santajul preluarii unui spatiu cu proces verbal. De parca se dau din mana in mana 5 camere, 2 holuri si 3 dependinte.
Adevarati "oameni de afaceri" ,la inchiriere, contractul inceteaza pentru neplata. Ca daca erati evacuati cine va mai prelua camarile cu P.V.
Pana la urma P.V. chiar nu are relevanta.
Restul e cancan!