Business report: Legea Bugetului de stat pe masa parlamentarilor: Şefa de la Sănătate a primit 500 de milioane de lei pentru programul vitamina D/ Parlamentarii nu vor să renunţe la subvenţiile de milioane de euro pentru partide
Guvernatorul Mugur Isărescu iese la bătaie deschis, explicit, concentrat nu numai pe Darius Vâlcov, ci și pe întreaga retorică anti-bănci, anti-Robor, anti în general. Atâta doar că acesta este principalul pilon de comunicare pe care PSD și l-a ales pentru acest an electoral, cel puțin, scrie Moise Guran pe blogul său. Preţurile vor creşte şi anul acesta, aşa că inflaţia va fi în medie cu 3% mai mare ca anul trecut. Anunţul a fost făcut de Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. ”Trebuie să fim foarte atenţi, să nu băgăm căruţa în șanț”, a declarat acesta, care a calificat atacurile asupra BNR, din ultima vreme, drept ″jalnice şi iresponsabile″. Guvernatorul BNR a explicat, din nou, luni, cum funcționează indicele ROBOR și a pledat pentru ruperea în totalitate a taxei pe activele bancare de indicele ROBOR, explicând că taxa pe activele bancare afectează politica monetară a băncii centrale. Potrivit Profit.ro Isărescu a arătat că acest lucru nu poate fi discutat și că legarea taxei de piața monetară poate afecta capacitatea BNR de a apăra leul și de a folosi politica monetară. Ca reacție, consilierul prim-ministrului, Darius Vâlcov, a declarat duminică seară că nu se pune problema schimbării ROBOR, însă Guvernul, Banca Naţională şi băncile trebuie să ajungă la un consens în această privinţă. Mai mult, Darius Vâlcov, a declarat duminică, la Antena 3, întrebat dacă ţinteşte postul de guvernator BNR, că în opinia sa nici actualul guvernator al BNR Mugur Isărescu nici el nu pot ţinti acest post.
Bun de citit:
Migranții pe piața muncii - căutați, dar discriminați. Se caută cu disperare migranți? Învățători, polițiști, funcționari fiscali - în serviciul public este cea mai mare nevoie de noi angajați. În ciuda șanselor profesionale mai bune, prejudecățile nu se lasă înlăturate, scrie DW.
Haos pe piața produselor tradiționale românești! Unele sunt aduse din Ungaria, altele sunt făcute în abatoare. De câțiva ani suntem aproape „bombardați” cu produse tradiționale. Fie că sunt în piețe, la târguri ori în standuri special amenajate prin marile magazine, toate promit că „sunt după o rețetă originală”, „au ingrediente românești!”, „n-au aditivi sau consevanți”, scrie Libertatea.

Cum se apără ANRE și cum fuge de responsabilitate în scandalul liberalizării pieței energiei: Consumatorii au fost informați, iar obligarea furnizorilor să vândă la preț mic este ilegală
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
VIDEO Gheorghiță: Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta rapelul și vaccinarea celor peste 65 de ani și a bolnavilor cronici
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online