Cum Goldman Sachs conduce SUA. Amprenta Goldman Sachs in Departamentul Trezoreriei SUA si cam peste tot in raspunsul pe care guvernul federal l-a dat crizei financiare este atat de clara, incat alti bancheri si competitori i-au dat grupului de pe Wall Street o noua porecla: Guvernul Sachs. Puterea si influenta pe care Goldman o exercita la confluenta politicii cu finantele nu este un accident. In interiorul companiei exista o viziune larg impartasita ca indiferent cati bani strangi, nu devii un adevarat Goldman decat atunci cand iti lasi amprenta in sfera politica, scrie Business Magazin.

Alte doua banci americane au fost inchise. Autoritatile de reglementare din SUA au hotarat inchiderea a inca doua banci: Franklin Bank si Security Pacific Bank. Franklin Bank, cu sediul central in Texas, avea in luna septembrie active de 5,1 miliarde de dolari, iar depozitele se ridicau pana la 3,7 miliarde de dolari. Aceasta va fi preluata de catre o alta insitutie financiara din Texas pentru cateva sute de milioane de dolari, scrie Capital.

Cine va fi noul sef al Trezoreriei americane. Fostul secretar al Trezoreriei din timpul administratiei Clinton, Lawrence Summers, si presedintele Fed din New York, Timothy Geithner sunt protagonistii acestei batalii. Primul este un academician ce are arma cuvantului de partea sa, in timp ce cel de-al doilea este un tehnocrat convins. Amandoi sunt insa protectorii interventionismului statal si adeptii unui raspuns mai agresiv la atacurile crizei financiare, scrie Ziarul Financiar.

Deutsche Post AG, societatea-mama a serviciului de curierat DHL isi va restrange afacerile in SUA si va opera importante reduceri de peesonal, scrie FAZ citand surse de presa americana. In 10 noiembrie, Deutsche Post isi va face public bilantul pe al treilea trimestru al anului 2008. Acum doua saptamani, Posta Germana si-a redus prognoza de profit pe 2008 si a retras-o pe cea pentru 2009, datorita scaderii volumului de curierat expres DHL din SUA. Wall Street Journal (WSJ) scrisese pe pagina sa de internet, mentionand surse informate, ca „DHL si marca sa nu vor dispare complet din USA“. ci va ramane prezent in curieratul maritim si international american. In afacerea DHL din interiorul SUA lucreaza cca 13.000 de angajati. Acestora li se alatura inca aproximativ 27.000 de oameni intermediati de firmele de personal. (Dani Rockhoff- Germania)

Finantistii romani isi pregatesc exitul din City. Centrul financiar londonez, asa-numitul “City”, un adevarat El Dorado pentru finantistii de cariera pana in urma cu un an, ingenuncheaza in fata crizei mondiale, cu efect direct si asupra celor peste 100 de romani care activeaza la nivel de middle si top in institutiile financiare de acolo. Cele mai afectate arii sunt investment bankingul, unde estimarile spun ca pana la 10% din angajati vor fi concediati in urmatoarele doua luni, pietele de capital si departamentele de credite ale bancilor, scrie Business Standard.

Nestle retrage de pe piata produse care ar putea contine aluminiu. Nestle SUA, parte a grupului elvetian numarul unu mondial in industria agroalimentara, a anuntat ca va retrage de pe piata cutiile de Nesquik cu aroma de capsuni deoarece ar putea contine mici fragmente de aluminiu. Retragerea de pe piata implica cutiile de Nesquik de capsuni cu un gramaj de 618 grame. Acestea au fost produse in luna august si au fost distribuite in Statele Unite si in Puerto Rico, anunta Capital.

Jocul cu metrul patrat creste pretul casei. Confundarea suprafetei construite cu cea utila poate aduce cum­­­paratorului o surpriza nepla­­cuta: cresterea pretului cu mai mult de 20%. Unii dezvoltatori isi promo­­­veaza proiectele avansand un pret mic pe metru patrat, fara sa specifice insa la ce tip de suprafata se aplica acest pret. Daca nu studiaza cu atentie contractul, cumparatorii vor constata la final fie ca pretul este mai mare, fie ca suprafata locuintei este mai mica, scrie Cotidianul.

De ce Panasonic cumpara Sanyo. O tranzactie care ar propulsa doi producatori de electronice pe locul intai in clasamentul japonez si pe al doilea in topul mondial, dupa General Electric, este o pasare rara, comparabila cu fuziunea dintre Vivendi si Activision sau cu nereusita achizitie a Yahoo! de catre Microsoft. Si totusi, nimic nu e imposibil, scrie Business Magazin.

Fondurile mutuale de actiuni au pierdut 7% din active in octombrie. Piata fondurilor mutuale, aflata deja intr-o stare de subdezvoltare din cauza scandalului FNI din 2000, primeste acum lovituri naucitoare din cauza scaderii puternice a actiunilor de pe Bursa. Investitorii au facut in octombrie retrageri record de 23,3 mil. lei (6,3 mil. euro) din fondurile romanesti de actiuni si diversificate, scrie Ziarul Financiar.

“Regele confectiilor”: As vinde, dar cine cumpara o afacere ca sa piarda? Omul de afaceri de origine sudaneza Joseph Seroussi, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata autohtona de textile, spune ca situatia internationala grava a lovit puternic in firmele locale de profil, in acest moment investitorii pierzandu-si interesul in achizitii. Seroussi, care primea in urma cu doi ani pentru businessul J&R Enterprises, ce include productie si retail de confectii, oferte de cumparare in valoare de “sute de mil. euro”, spune ca nu ar mai putea gasi, in acest moment, un cumparator pentru imperiul construit in mai mult de 40 de ani in Romania, scrie Business Standard.

3.000 de investitori au parasit fondurile de actiuni. Fondurile de actiuni au pierdut in primele zece luni ale anului 2.800 de investitori, in timp ce din fondurile diversificate s-au retras 1.600 de persoane. Cea mai mare parte a investitorilor s-au refugiat in depozite bancare sau fonduri care investesc in instrumente cu venit fix, sunt de parere administratorii, anunta Ziarul Financiar.

Crestere economica de 9% pe hartie, dar ratinguri negative. De unde vine paradoxul? Evolutia buna a leului si exporturilor a fost contrabalansata anul acesta de supraincalzirea economica, ceea ce ii determina pe analisti sa spuna ca, in ciuda cresterii de pe hartie, economia Romaniei n-a avut un parcurs mai bun anul acesta raportat la 2007, ci similar. Contextul extern s-a inrautatit, iar situatia a amplificat vulnerabilitarile tarii in ochii agentiilor de rating, acesta fiind un posibil motiv pentru care Standard&Poor's a scazut ratingul de tara, scrie Dailybusiness.ro

Proiecte imobiliare puse pe butuci de criza. Atrasi de atmosfera de El Dorado creata anii trecuti, dezvoltatorii s-au grabit sa se lanseze pe piata romaneasca. Conditiile actuale ii determina insa pe unii sa faca un pas inapoi. Expertii spun ca esecul in vanzarea multor proiecte este tributul pe care il platesc dezvoltatorii pentru ca nu s-au adaptat pietei. „Locuintele «utopice», cu terase enorme sau spatii comune «extrem de generoase» isi vor gasi cu greu cumparatori“, afirma Cornel Balan, manager al companiei IBC Projects, citat de Evenimentul Zilei.

Volanul de Aur 2008. Publicatia germana Bild am Sonntag a anuntat laureatele din acest an ale prestigiosului premiu Volanul de Aur. Volanul de Aur este acordat din anul 1975 celor mai bune automobile nou aparute in fiecare an, provenite cu precadere din industria auto germana. Anul acesta, Grupul Volkswagen si-a adjudecat cele mai multe trofee. Prin premiul acordat noului Q5, un model premiat inainte de a-si face debutul oficial pe piata, Audi a acumulat nu mai putin de 17 titluri Volanul de Aur si conduce in clasamentul tuturor timpurilor, anunta AutoNews.

Masinile americanilor loviti de criza parcheaza in Romania. Aproape in fiecare judet din tara exista cate o firma care importa masini de peste Ocean. Stramtorati de datoriile catre banci, tot mai multi americani isi vand masinile la licitatie unor firme care le transporta in Romania, scrie Adevarul.

Dupa retragerea GM, Chrysler porneste negocieri cu Hyundai. General Motors se retrage din cursa pentru achizitia Chrysler dupa ce a anuntat pierderi trimestriale de 2,5 miliarde de dolari. Astfel, oficialii GM au declarat ca au pus punct discutiilor cu fondul de investitii Cerberus Capital Management LP, care detine participatia majoritara in cadrul Chrysler, scrie Capital.

Piesele pentru Mercedes - Ungaria ar putea fi fabricate in Romania. Judetele Bihor si Satu Mare au cele mai mari sanse in atragerea unor noi investitii in producerea de componente auto, dar si in alte sectoare. Firmele ar urma sa fabrice piese pentru diversi producatori auto, atat din Romania, cat si din Ungaria, printre care si Mercedes – companie care a renuntat la construirea unei uzine la noi in favoarea tarii de la vest, scrie Gandul.

Renuntati la cabluri! In general, o retea wireless (Wi-Fi – fara fire) construita acasa este mult mai convenabila, deoarece nu este necesar sa instalezi cabluri, si astfel creste utilitatea si mobilitatea conectarii la Internet. Transferul datelor se face pe calea undelor, folosind frecventa radio. Din ce in ce mai multi utilizatori au un desktop si un laptop in casa, iar cel din urma are in general un modul wireless. De asemenea, tot mai multe telefoane mobile si PDA-uri vin cu adaptor Wi-Fi incorporat, scrie Romania libera.