Patriciu da oameni afara din cauza crizei. Rompetrol Petrochemicals, di­­vizia de petrochimie a grupului Rom­petrol, condus de Dinu Pa­tri­ciu, isi va reduce productia la ju­ma­tate si va trimite in somaj tehnic un sfert dintre an­gajati, in perioada 10 decembrie-31 ianuarie, ca urmare a efectelor cri­zei economice, se arata intr-un comunicat al companiei. „Este o masura temporara si vine pe fondul constrangerii pietelor de pro­­fil, fiind necesara atat pentru re­echi­librarea productiei in acord cu ce­re­rea de polimeri (cu 55% - n.r.), cat si pentru a evita cresterea stocu­rilor. In acest sens, am decis redu­cerea productiei de polimeri prin opri­rea instalatiilor de LDPE (polietilena de joasa densitate) in perioada 10 de­­cem­brie 2008 - 31 ianuarie 2009 si de HDPE (polietilena de inalta den­sitate) intre 1 decembrie 2008 - 31 ia­­nuarie 2009“, a de­clarat, in co­mu­ni­cat, Dumitru Niculi, director ge­ne­ral al Rompe­trol Petro­che­mi­cals, scrie Cotidianul.

Companiile au disponibilizat de la inceputul lunii octombrie aproape 50.000 de angajati, iar numarul somerilor din sectorul privat a crescut astfel la 150.000. Din cauza crizei financiare, somajul din mediul privat a crescut foarte mult. Presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, spune ca in 30 de judete, in ultimele doua luni, au fost disponibilizati 50.000 de angajati, iar in total sunt 150.000 de someri dati de firme. Motivul: “A aparut o situatie de stagnare, blocari de investitii si o scadere semnificativa a comenzilor la export“, a declarat, pentru Cotidianul, Ovidiu Nicolescu.

Cresterea economiei Romaniei va incetini puternic anul viitor, la sub 4%, mai putin de jumatate fata de ritmul din acest an, estimat la peste 8%, arata datele analistilor consultati de EvZ. Potrivit acestora, primele semne se vor resimti inca din ultimul trimestru al acestui an, cand avansul PIB va cobori spre 6%. „Deoarece climatul s-a schimbat in rau, economia va trebui sa sufere o ajustare dificila care ar putea dura unu-doi ani. Cresterea exporturilor va incetini, din cauza declinului din restul tarilor UE, iar criza globala de lichiditate va restrictiona fluxurile de capital spre Romania. Ne asteptam pentru 2009 la o recesiune a economiei in Romania“, a spus Kenneth Orchard, analist Moody’s.

Tarnita, pe linie moarta. Procedurile de infiintare a companiei energetice integrate au blocat unul dintre cele mai importante proiecte ale sistemului energetic national. A doua mare investitie a Ardealului, dupa Autostrada Brasov-Bors, hidrocentrala Tarnita-Lapustesti, din judetul Cluj, va ramane un deziderat pentru multi ani de acum inainte. Intentia realizarii acestei centrale cu acumulare a fost anuntata la inceputul anilor 2000, iar in ultima perioada reprezentantii Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), in frunte cu Varujan Vosganian, nu au ratat nicio ocazie pentru a sublinia importanta ei. Hidrocentrala este vitala pentru asigurarea reglajului sistemului energetic. Asta, in conditiile in care vor fi realizate reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda si sunt investitori care au intentia de a dezvolta turbine eoliene cu putere de peste 15.000 MW si termocentrale pe carbune si gaz de alte cateva mii de MW, afirma EvZ.

Apartamentele noi au ramas la fel de scumpe. Dezvoltatorii imobiliari par sa tina cu dintii de preturile apartamentelor noi construite in Bucuresti. Asta, chiar daca piata este aproape blocata, bancile acorda greu credite ipotecare, iar multi dintre potentialii clienti sunt hotarati sa astepte vremuri mai bune. Din ipostaza de potentiali cumparatori, reporterii "Romaniei libere" au vizitat zece ansambluri rezidentiale noi din Capitala si au constatat ca actuala criza economica nu si-a pus aproape deloc amprenta asupra preturilor locuintelor. Mai mult decat atat, unii agenti de vanzari au explicat ca exista apartamente al caror pret a crescut cu cateva procente fata de acum cateva luni si ca nu exista nici un motiv ca acestea sa se ieftineasca vreodata. In acest moment, in Capitala nu poti sa cumperi o locuinta noua cu doua camere cu mai putin de 100.000 de euro. Un asemenea apartament situat la periferia orasului, de exemplu in cartierul Prelungirea Ghencea, are o suprafata modesta si finisaje standard.

Romania s-ar putea confrunta cu cea mai mare criza alimentara de dupa 1990, incepand cu luna august 2009, daca nu se vor lua cat mai rapid masuri de natura fiscala pentru sectorul agricol si subventiile nu vor fi acordate la timp, a declarat pentru Romania libera, presedintele Interagro, Ioan Niculae. "In cazul in care nu se vor acorda subventii in acest sector cel tarziu la 15 ianuarie, terenurile agricole vor ramane nefertilizate si necultivate, iar agricultorii nu-si vor putea desfasura activitatea. In conditiile in care bancile nu mai finanteaza agricultura, in luna august ne vom confrunta cu cea mai mare criza alimentara din '90 pana acum", a afirmat reprezentantul Interagro.

Criza ieftineste Luna cadourilor. In Europa si in Statele Unite, comerciantii au inceput batalia preturilor mici. Anul acesta, nevoia de lichiditati a afaceristilor, pe de o parte, si reducerea bugetelor familiilor afectate de recesiune, de cealalta parte, au ca rezultat taieri de preturi impresionante. Spre exemplu, in Marea Britanie, retaileri precum Debenhams sau Marks&Spencer au anuntat, deja, preturi cu 70% mai mici. In Romania, magazinul Debenhams din Bucuresti taie doar 30% din pretul produselor. Desi la o prima vedere, clientul roman aflat in cautarea cadourilor de Craciun pierde, trebuie spus ca, anul trecut, in aceeasi perioada, nu exista niciun fel de reducere. Criza economica nu modifica numai pretul din magazine, ci si obiceiul de consum, scrie Gandul.

Rusia, o destinatie piperata. Un sejur de Revelion la Moscova costa cel putin 1.600 de euro Daca påna acum cåtiva ani romånii erau retinuti in ceea ce priveste Rusia ca destinatie turistica, in prezent, din ce in ce mai multi opteaza pentru petrecerea vacantei de iarna in marile orase din aceasta tara, sustin operatorii din turism. Astfel, agentiile vin in intåmpinarea turistilor cu aproximativ 1.000 de oferte pentru aceasta destinatie, in acest an. Insa cei care vor sa petreaca noaptea dintre ani intr-unul din orasele rusesti trebuie sa aloce un buget consistent pentru aceasta distractie. Un sejur de sapte zile la un hotel de cinci stele costa cel putin 1.000 euro, la care se adauga aproximativ 400-600 euro pentru intrari la muzee, excursii, taxe de aeroport, viza si cina festiva de Anul Nou, afirma Gardianul.

Lansarea Daciei in Suedia a fost una iesita din tiparele consacrate, cu care suntem familiarizati in Romania. La noi, un astfel de eveniment ar fi fost intens promovat pe toate canalele media. Acolo insa, aparitia Daciei pe piata locala a insemnat doar cateva articole in presa automobilistica, cate o stire prin ziarele regionale si cam atat. Nu au fost taiate panglici, nu au fost discursuri la televizor. Pentru lansarea marcii Dacia in Suedia, oficialii „Renault Nordic AB” au folosit termenul „smygpremiär”, care se poate traduce prin premiera pe furis. Jurnalistii suedezi, indeosebi cei din presa de specialitate, experimentati si deosebit de critici, i-au pus masinii de la Mioveni o eticheta nu tocmai laudabila: cea mai ieftina masina noua care poate fi cumparata in Suedia, referindu-se la Sandero, cu precizarea ca denumirea de noua a fost trecuta in ghilimele. Si asta pentru ca jurnalistii scandinavi au inteles imediat ca Sandero nu este o masina noua: „Este, de fapt, un fel de Clio cu piese de Modus, Megane si alte modele ale lui Renault”. Aceasta a fost opinia despre Sandero a jurnalistilor de la cotidianul „Sydsvenskan”, afirma Gardianul.

Jaguar, negocieri secrete pentru un milion de lire, ajutor guvernamental! Jaguar Land Rover (JLR) poarta negocieri "secrete" cu guvernul Marii Britanii, pentru acordarea unui imprumut in valoare de un miliard de lire. Tata Motors a platit 2,3 miliarde de dolari pentru Jaguar Land Rover, suma finantata printr-un imprumut de 3 miliarde de dolari. De atunci insa, vanzarile de masini noi au scazut vertiginos, fapt ce a creat mari probleme in fluxul financiar, necesar onorarii datoriilor companiei. Solicitarea JLR vine intr-un moment in care Tata, una din cele mai de succes companii indiene se confrunta si ea cu probleme financiare, scrie revista Capital.

Primele telefoane cu doua fete din Romania. Compania WND Telecom Distribution va lansa, luni, primele doua modele de telefoane GSM cu doua fete de pe piata romaneasca. Aceste telefoane au doua fete separate, doua tastaturi, doua ecrane si doua sim-uri, fiind practic doua telefoane spate in spate. Pe langa acestea, telefoanele mobile beneficiaza si de facilitatile clasice, cum ar fi camera foto, card de memorie, bluetooth, MP3 si Mpeg4, sunete polifonice, sau baterie externa de rezerva, scrie Capital.

Cum se vede piata imobiliara in 2009, prin ochii celor mai mari proprietari Acestea sunt predictiile celor mai importanti proprietari din Real estate-ul romanesc - Gabriel Popoviciu, George Becali, Iulian Dascalu, Ion Tiriac si grupul ungar TriGranit, in cadrul unei exclusivitati Business Standard. “Anul viitor va fi unul de stagnare pe piata imobiliara. Segmentul de retail va merge cel mai bine in 2009. Pretul terenurilor va mai scadea doar la cele care sunt in locatii proaste. Terenurile echipate cu utilitati si situate in zone bune vor continua sa creasca”, a declarat omul de afaceri Gabriel Popoviciu. Acesta controleaza, impreuna cu asociatii sai, compania Baneasa Investments, care are in dezvoltare cel mai mare ansamblu imobiliar, desfasurat pe un teren de 221 ha, care cuprinde spatii de birouri, comerciale si rezidentiale. George Becali, care detine 484 ha teren, vede scaderi de pana la 40% ale pretului terenurilor, insa estimeaza ca dupa criza, preturile se vor dubla. “Terenurile vor mai scadea pana in lunile martie-aprilie cu pana la 40%. Pot sa scada si cu pana la 50%, pentru ca sunt multi oameni de afaceri care au probleme financiare si isi vand terenurile la preturi mici”, a subliniat Becali, citat de Business Standard.

Companiile din mediul privat isi ajusteaza politicile salariale, dupa ce bugetasera cresteri de peste 10%. Cresterile salariale in mediul privat vor inregistra anul viitor cea mai semnificativa corectie din ultimii ani, consultantii in resurse umane apreciind ca, intr-un scenariu pesimist, nu vom asista la avansuri salariale in 2009. Companiile vor majora salariile doar pentru angajatii cei mai performanti si doar cu procente care sa acopere inflatia, prognozata de BNR la 4,5%, scrie Ziarul Financiar.