Fake news-ul zilei, la Antena 3: Klaus Iohannis are dosar la DNA Antena 3 si Lumea Justitiei au dat marti stirea falsa a zilei: presedintele Klaus Iohannis si sotia Carmen Iohannis au dosar penal deschis la DNA. Au prezentat si o comunicare oficiala, prin care luju.ro era anuntata ca "prin ordonanta nr. 250/P/2018 din data de 25.05.2018 a Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie s-a dispus declinarea competentei de solutionare cu privire la denuntul formulat impotriva lui Radu Gabriel Bucsa, Carmen Georgeta Iohannis si Klaus Werner Iohannis in favoarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba-Iulia.". Pornind de la aceasta pretinsa stire bomba, Antena 3 si Luju se intreaba daca nu cumva DNA i-a deschis dosar presedintelui Iohannis pentru a nu o revoca pe Kovesi din functie, relateaza G4 Media.

Politic showFoto: Colaj foto

Trecutul lui Dragnea Figurile celor care ne conduc ne-au devenit atat de familiare incat uitam sa ne mai intrebam cine sunt, de fapt, acesti oameni, de unde vin si ce au facut inainte de a intra in politica si a decide in numele nostru. Continuam sa urmarim drumul strabatut de tanarul Liviu Dragnea de pe ulitele prafuite ale Teleormanului, pana pe soselele carpite ale Tel Drum-ului, pentru a ajunge, in final, la asfaltul perfect din Kiseleff. La inceputul lui 1996, Liviu Dragnea avea 33 de ani, doi copii minori si cateva afaceri mici si mijlocii. Dupa ce fusese caraus de zarzavaturi pe la pietele din Alexandria si carciumar in cateva sate de langa albia Dunarii, Dragnea reusise, in anii '94-'95, sa puna mana pe cele mai importante puncte comerciale din orasul Turnu Magurele: un hotel, un han si un restaurant. Facea bani, caci tranzitia a fost un galop de sanatate pentru cei intrati pe turnanta privatizarilor, scrie Recorder.

PSD si #rezist ies in strada in aceeasi zi pentru apararea statului de drept Mitingul anuntat de PSD va avea loc pe 9 iunie de la ora 20:00, in Piata Victoriei, si va avea ca tema apararea democratiei si a statului de drept, a afirmat ieri, dupa sedinta Comitetului Executiv National, liderul partidului, Liviu Dragnea. "Vrem sa aratam ca suntem decisi sa mergem pana la capat. Ii asteptam pe toti cei care doresc sa traiasca intr-o tara libera, unde institutiile nu mai sunt sub teroare. O tara care, din cauza unei propagande, se pune problema ca o structura neligitima, obscura, subterana sa paraziteze institutiile statului, sa influenteze in mod ocult decizii importante, sa permita abuzuri, intruziuni ilegale, sa permita ca cetateni romani, firme romanesti sa fie inchisi, zeci, sute, mii de destine sa fie distruse, avand in vedere niste interese care nu tot timpul sunt doar din interior", a declarat Liviu Dragnea. Intrebat ce institutii se afla sub teroare si ce institutii fac abuzuri, el a raspuns ca le va nominaliza la miting. "Ne intereseaza sa protejam justitia si pe cei care o infaptuiesc", a precizat Dragnea. Liderul PSD a estimat ca la miting vor fi prezenti "cateva sute de mii" de participanti, precizeaza Romania Libera.

Tariceanu: Incitarile la nerespectarea deciziilor CCR inseamna contestarea democratiei "Atacurile la adresa Curtii Constitutionale sunt lucruri grave, nu confuzia care se incearca a fi creata, si anume ca legile justitiei sau decizia CCR ar afecta independenta procurorilor. Pentru ca atunci cand vorbim despre independenta procurorilor, unii fac o confuzie pentru a induce impresia, in opinia publica, ca autoritatea ministrului prevazuta in mod explicit in Constitutie si respectarea acesteia ar afecta activitatea procurilor. In realitate, ministrul le respecta independneta prin interdictia pe care o are in a intra in dosarele pe care le instrumenteaza si aici nu s-a schimbat nimic, dar cand exista declaratii care pun sub semnul indoielii deciziile CCR, cand sunt apeluri si incitari la nerespectarea deciziilor Curtii, indiferent de unde vin, din partea unor autoritati sau a Opozitiei, aceste lucruri capata o forma care tine de contestarea democratiei si a regulilor statului de drept. Asa cum nu se intampla in nicio tara europeana si democratica", a declarat Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului, potrivit Gandul.

Marian Vanghelie: "Ponta facea lista cu arestarile" A fost primar al sectorului 5 timp de patru mandate, iar cea mai inalta functie politica a fost cea de vicepresedinte al PSD. Este vorba de Marian Vanghelie, cel care, o vreme, a controlat intreaga organizatie locala a social-democratilor din Bucuresti. Conflictul cu Victor Ponta, pe atunci presedinte al PSD, s-a acutizat, iar Vanghelie a fost, incet-incet, indepartat. Retinut in 2015, a pierdut Primaria Sectorului 5. Dar a deschis direct un razboi impotriva lui Victor Ponta, pe care l-a suspectat ca ar fi in spatele problemelor sale juridice. Acum, Vanghelie declara deschis ca fostul premier a lucrat mana in mana cu vechea conducere a SRI. Si ca prin intermediul dosarelor penale Ponta a cautat sa puna mana pe diverse afaceri. Din dorinta lui Victor Ponta de a prelua Astra Asigurari s-au ordonat retinerea si condamnarea omului de afaceri Dan Adamescu. Tot de la Ponta i s-a tras si lui Nelu Iordache, deposedat, intre timp, de compania Blue Air. In interviul acordat "Romaniei libere" Marian Vanghelie nu se sfieste sa spuna lucrurilor pe nume, informeaza Romania Libera.

Iordache: Modul in care CCR a solicitat sprijin international e fara precedent "Atacurile din partea actorilor politici, ma refer aici la partide, presedinte de a desimina increderea in institutia fundamentala care se numeste Curtea Constitutionala sunt nelegitime. In acelasi timp, Comisia de la Venetia a spus foarte clar ca atacurile la adresa unei Curti Constitutionale, de asemenea, sunt anormale pentru ca slabesc independenta justitiei dintr-o tara. Ei faceau referire la Moldova in acel comunicat. Si noi saptamana viitoare cand ne vom vedea cu cei de la Comisia de la Venetia, vom reitera faptul ca atunci cand Curtea Constitutionala a dat decizii care nu au convenit unuia sau altuia, nu s-a mers mai departe, pentru ca in Constitutie spune clar ca sunt general obligatorii si trebuie respectate de toata lumea. Modul in care CCR, cred eu, s-a pozitionat si a solicitat sprijin international cred ca este fara precedent, dar este determinat de atacurile si de virulenta celor deranjati de o decizie. Decizie care nu face decat sa respecte Constitutia. Toate deciziile CCR sunt in concordanta cu Constitutia', a afirmat, marti seara, deputatul PSD Florin Iordache, potrivit Gandul.