Cazul Rares Niculescu

Ziarul Cotidianul citeaza un martor care a asistat la incidentul in care a fost implicat euro-parlamentarul Rares Niculescu Astfel, potrivit acestuia, singura persoana cu care Niculescu ar fi avut o altercatie ar fi fost o fata, Elena, careia Niculescu i-ar fi tras un pumn in plina figura. „Ei au venit la ziua unui lautar, Cosmin din Zalau. In bar au intrat prima data cei doi prieteni ai domnului Niculescu. Eu dansam si, la un moment dat, am observat cum unul dintre cei doi nou-veniti a inceput sa-l palmuiasca pe Paul Cecan, ii tragea palme asa, peste capul celorlalti, ca era foarte inalt”, relateaza martorul la incident. „S-au luat de un copil, Paul are 19 ani”, mai povesteste martorul. Potrivit acestuia, in momentul incaierarii, Niculescu nici nu intrase in bar. „Se vedea ca erau bauti, pentru ca unul dintre ei a venit clatinandu-se unde dansam noi”, a povestit sursa. Niculescu ar fi intrat in bar abia dupa incaierare. „Apoi a aparut domnul Niculescu, era imbracat frumos, avea un palton lung, ce sa zic, avea o alura. Era cu telefonul in mana, tot zicea ca el suna, el rezolva, ca nu stim cine este el. Prietena mea s-a luat de el, ca pe cine tot suna, ca sa lase telefonul, si atunci a luat un pumn direct in fata”, mai povesteste martorul. Fata lovita l-ar fi palmuit inapoi pe Niculescu, dupa care Paul Cecan, primul lovit, ar fi oprit muzica si i-ar fi invitat pe prietenii lui Niculescu afara. (Integral in Cotidianul)

In schimb intr-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei, Niculescu neaga ca ar fi lovit-o pe fata. Acesta a adugat ca va renunta la functia de purtator de cuvant al guvernului daca i se va cere acest lucru.

Evz: Ati lovit pe cineva?

Rares Niculescu: N-am facut decat sa ma apar. Insa niciun astfel de conflict nu e frumos. Intr-o situatie in care incerci sa te aperi, nu esti foarte atent sa nu incalci norme deontologice, profesionale sau de conduita.

Se spune ca ati lovit o femeie...

Eu nu stiu sa se fi intamplat asa ceva.

Ce ati discutat cu premierul Emil Boc despre incident?

Am dorit sa-i prezint punctul meu de vedere in legatura cu cele intamplate.

Veti fi purtator de cuvant al guvernului?

In acest moment, pot sa va spun urmatoarele: eu cred ca decizia pe care o voi lua va avea in vedere cel mai bun interes al guvernului si al domnului Boc. Nu voi lua o decizie egoista, ci decizia cea mai buna pentru guvern. Si va asigur ca nu ma agat de nicio functie.

(Integral in EvZ)

Gardianula intrat in posesia inregistrariilor efectuate de camerele de supraveghere ale clubului Romantic unde s-a produs altercatia. Din inregistrari rezulta versiunea initiala a lui Niculescu, care sustinea ca a fost luat la bataie exact in momentul in care a vrut sa intre in club.

Lideri ai PNL si ai UDMR au iesit ieri in conferinte de presa si au atacat dur proiectia bugetului de stat. Fostul ministru al Apararii, liberalul Teodor Melescanu, a aratat ca, “desi anul trecut atat PDL, cat si Traian Basescu sustineau ca apararea trebuie sa primeasca 2,38% din PIB, pentru 2009 s-au alocat doar 1,3%. Melescanu a aratat ca exista pericolul ca la jumatatea anului sa se vorbeasca de subfinantare in domeniu si a mentionat ca “prin bugetul propus de Cabinetul Boc se va renunta la orice achizitii noi de tehnica militara, contractele multianuale aflate deja in derulare vor fi cu greu onorate, iar angajamentele internationale fata de NATO si UE sunt puse sub semnul indoielii”, afirma Cotidianul.

Angajatii Directiei Generale pentru Informatii si Protectie Interna (DGIPI) vor fi implicati in combaterea evaziunii fiscale, lupta impotriva speculantilor din piete, precum si a falsificatorilor de alcool si de tigari. Acestea sunt obiectivele pe 2009 ale noului ministru al administratiei si internelor, Dan Nica. El a anuntat ieri aceste intentii surprinzatoare in cadrul audierilor din Comisiile de aparare si administratie din parlament. Dupa audieri, Nica a primit avizul comisiilor pentru a fi ministru al administratiei si internelor, gratie voturilor PDL si PSD. Liberalii s-au impotrivit, iar UDMR s-a abtinut, scrie EvZ.

De la preluarea mandatului de primar general, "independentul" Sorin Oprescu a fost parasit de doi dintre cei sapte consilieri ai sai, iar criticile la adresa sa au inceput sa se inteteasca. Rosemarie Olanescu, unul dintre fostii consilieri ai edilului Capitalei, a aratat ieri ca Oprescu nu are proiecte concrete pentru Bucuresti si ca s-a "izolat intr-un turn de fildes". "Eu cand am venit in primarie in echipa de consilieri a primarului am crezut in obiectivele pe care ni le-am propus. A trecut timpul si nimic nu s-a intamplat. (...) In afara de fantana din Herastrau, niciun proiect nu a fost prezentat de primar. Nu putem trai numai din recorduri de tipul cel mai lung carnat", a declarat Olanescu. Fosta sfatuitoare a primarului general, demisionara pe 21 ianuarie din functie, mai spune ca Oprescu isi va continua jocul de imagine si va poza in victima a consilierilor, afirma Romania Libera.

Fostul negociator-sef al Romaniei si actual sef al Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului, Vasile Puscas, ar trebui demis de premierul Emil Boc pentru ca, din cauza lui, Romania ar putea sa „se faca de ras” in Europa. Solicitarea i-a fost adresata sefului Executivului de liberalii Renate Weber si Cristian Busoi, intr-o scrisoare, in care il fac vinovat pe Vasile Puscas pentru posibila irosire a unei sanse unice pentru Romania: stabilirea la Bucuresti a sediului Agentiei Europene a Autoritatilor de Reglementare in domeniul energetic. Cei doi europarlamentari sustin ca, in octombrie 2008, Romania si-a anuntat la Bruxelles intentia de a candida pentru ca la Bucuresti sa fie sediul unei Agentii europene care, in urmatorii ani, ar urma sa se transforme intr-un reglementator european al sectorului energetic. Vasile Puscas a raspuns printr-un comunicat sec: „Departamentul de Afaceri Europene va avea un rol important si in sustinerea acestei candidaturi in fata instantelor comune si a Statelor Membre, alaturi de celelalte institutii ale statului roman, incepand cu momentul depunerii efective a acestui dosar”, scrie Gandul.

Tensiunile dintre PSD si PD-L si nerealizarile guvernamentale de pana acum l-au determinat pe liderul Blocului National Sindical, Dumitru Costin, sa declare ca s-ar putea forma o noua majoritate politica daca Tariceanu va pierde sefia PNL la Congresul ce se va organiza la sfarsitul lui martie. In acest context, vicepresedintele PNL Crin Antonescu a declarat ieri pentru “Gardianul” ca miza Congresului PNL excede partidul condus acum de Tariceanu si ca in aceasta perioada se duce inca o lupta pentru repozitionare politica intre partidele politice parlamentare, scrie Gardianul.

Fostul presedinte al Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a anuntat intr-o postare plina de ironie pe blogul sau ca nu va candida la o functie de conducere cu ocazia Congresului Extraordinar al PNL din martie. „Domnul Morega (baronul de Gorj - n.r.) a anuntat ca demisioneaza daca voi candida. Si asa ceva nu se poate“, a comentat ironic finul lui Tariceanu. Olteanu are si alte ratiuni pentru a nu candida, mai ales ca nici la precedentul Congres nu a fost ales vicepresedinte, iar un nou esec i-ar ruina cariera politica, afirma Curentul.