Subiectele Zilei: Blocaj in zona de sud a Capitalei. Se sapa tunelul subteran de 127,1 milioane lei; Londra pregateste "pragul de imigrare" pentru romani si bulgari; Cum se preda religia in tarile Europei occidentale

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Marţi, 8 iulie 2014, 2:21 Revista Presei | Subiectele Zilei


SUBIECTELE ZILEI
Foto: Colaj foto
Blocaj in zona de sud a Capitalei. Se sapa tunelul subteran de 127,1 milioane lei. Lucrarile la cel mai mare proiect de infrastructura realizat cu fonduri europene in Bucuresti incep astazi. Un pasaj subteran va fi construit in intersectia de la Piata Sudului. Incepand de astazi se va restrictiona partial circulatia rutiera pe Calea Vacaresti, intre strada Martisor si soseaua Oltenitei. Pentru executia pasajului subteran de la Piata Sudului, pe Calea Vacaresti, in perimetrul mentionat, se va devia traficul rutier, asigurandu- se trei benzi de circulatie pe sensul catre sososeaua Oltenitei si doua benzi de circulatie pe sensul spre Bulevardul Tineretului (fata de trei benzi pe sens, existente in prezent). Totodata, se inchide temporar accesul din Calea Vacaresti la benzinaria Agip, si se instituie restrictia de oprire in zona lucrarilor, scrie EVZ

Londra pregateste "pragul de imigrare" pentru romani si bulgari. Britanicii vor sa santajeze Bruxelles-ul sa accepte regulile care incalca tratatele europene. Dupa mai bine de un an de campanie agresiva impotriva imigrantilor, politicienii britanici vor prezenta un plan prin care sa limiteze numarul muncitorilor straini, principalii vizati fiind romanii si bulgarii. Partidul Conservator condus de premierul britanic David Cameron va prezenta un set de masuri pentru a limita numarul imigrantilor care vin din state in care salariul mediu si ajutoarele sociale sunt mai mici decat cele din Marea Britanie. Planul va fi sprijinit de coalitia de guvernare de la Londra, formata din conservatori si liberal-democrati. Masurile vin dupa ce, anul trecut, partidul extremist UKIP - care a iesit pe primul loc la alegerile europarlamentare din mai - si majoritatea presei britanice au dus o campanie agresiva fata de imigranti, in care romanii si bulgarii au fost transformati in simbolul strainilor saraci, care vin in Marea Britanie doar pentru a frauda sistemul de ajutoare sociale sau pentru a comite infractiuni, anunta Adevarul.

Cum se preda religia in tarile Europei occidentale. Pe batranul continent, problema predarii religiei in scoli a fost transata. In Franta e interzisa, in Luxemburg s-a iesit in strada cand guvernul a vrut sa o interzica. In Italia, religia e curs optional, in Grecia orele incep cu o rugaciune, in Olanda se preda precum o stiinta, iar in Anglia si anumite landuri germane e obligatorie. Predarea religiei in scoli, intr-o tara unde 90% din populatie se declara ortodoxa, precum Romania, a starnit dezbateri puternice. Au existat grupuri de initiativa, intelectuali, dar si parinti care au respins ideea ca religia sa fie obiect de studiu in scoala generala, gimnaziala sau la liceu. Altii, mai radicali, de stanga, extrem de corecti politic sau din simpla convingere, au mers mai departe si s-au declarat impotriva includerii religiei ca un curs optional in programa scolara, asa cum prevede Legea Educatiei in acest moment. Polemica a fost intretinuta de pozitia destul de inflexibila a Bisericii, care a cerut sa isi dea acordul final in privinta persoanelor care urmeaza sa predea religia in scoli. De aici, un nou iures mediatic, informeaza Romania Libera

Ce vor moldovenii, integrare in UE sau in Uniunea Vamala? In mod normal, intrebarea asta nu ar trebui sa apara. La urma urmei, cateva zile in urma a fost semnat Acordul de Asociere cu UE, care intr-un mod subtil a dat de inteles ca Moldova vrea sa prieteneasca cu Bruxelles, dar nu cu Moscova. Astazi, documentul urmeaza sa fie ratificat, daca stelele se aliniaza cum trebuie pe bolta Parlamentului. Insa cu schimbarile la moldoveni niciodata nu e simplu. De asta am iesit pe strazile Chisinaului, ca sa aflu ce dracu' vor: cu Europa sau cu Rusia? Integral pe Vice.com

DW: Personalizarea functiei de presedinte. Traian Basescu si-a invatat meseria de presedinte la locul de munca si a invatat-o bine, sustinut si de abilitatile prin care a ajuns comandant de nava in regimul de trista neamintire. Tributar probabil aceleiasi "deformatii" profesionale, presedintele a apreciat si incurajat cu destula consecventa pentru un politician roman performanta. Nu spun si e greu de cuantificat ca a si rasplatit-o, ca i-a gasit si locul, si nu doar i-a rostit numele. Oricum, nu e putin lucru. Desigur ca "intelectualii lui Basescu", desi ne suna asemeni unei placi de patefon zgiriate, reprezinta ilustrarea cea mai la indemina a deschiderii presedintelui catre valorile reale, catre ceea ce ofera mai bun lumea romaneasca, in cazul de fata in domeniul culturii, anunta Deutsche Welle

Scandalul Laura Georgescu. Sedinta CNA cu sabiile pe masa. Scandalurile in serie nu au tulburat-o catusi de putin pe presedinta CNA, Laura Georgescu. Pentru ca nu o pot demite si nu pot modifica legea de functionare a CNA decat cel mai devreme in toamna, dupa vacanta parlamentara, singura solutie politica ar fi ca premierul Victor Ponta sa dea o ordonanta de urgenta pentru a modifica legea de functionare a Consiliului National al Audiovizualului. Astazi, de la ora 10.00, CNA tine prima sedinta de la aparitia inregistrarilor socante, cu o agenda incarcata si cu Laura Georgescu la conducere. Sedinta se anunta tensionata, avand in vedere ca trei dintre membrii Consiliului (Narcisa Iorga, Valentin Jucan si Florin Gabrea) cer demisia sau izolarea presedintei CNA, informeaza EVZ

Cum s-a topit afacerea cu inghetata a familiei Basescu de la Constanta. Ingredientul-minune al desertului: laptele natural. In cartierul Bratianu, familia prezidentiala a derulat, in anii 2000, o afacere cu cel mai vandut produs de pe Litoral. La firma care producea inghetata, Prod Cros SRL, pe langa Mircea Basescu, 20% din actiuni erau detinute de Maria Basescu, sotia presedintelui. "Inghetata fara nume". Asta era, in anii 2000, una dintre afacerile detinute de Mircea Basescu, in Constanta, alaturi de cumnata sa, Maria, sotia sefului statului. Desi businessul a inceput sa "scartaie" in 2006, cand hala fabricii din cartierul Bratianu a fost golita de utilaje, activitatea firmei a fost suspendata oficial trei ani mai tarziu. Acest lucru s-a intamplat dupa o serie de controale a Directiei de Sanatate Publica, inspectorii stabilind ca fabrica nu indeplinea normele impuse de Uniunea Europeana. Acum, in locul fabricii care i-a apartinut fratelui presedintelui, este un spatiu dezafectat, cu lacat pe usa. Doar la intrare a ramas un afis vechi, pe care e scris "Descarcare marfa", scrie Adevarul.


Citeste mai multe despre   







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5647 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by