Daniel Morar: „Cât timp am fost la conducerea DNA, nu am respectat protocolul cu SRI”. Într-un interviu acordat jurnalistei Sorina Matei, fostul șef al DNA susține că nu a respectat protocolul cu SRI, mai mult, nici nu l-a aplicat. Daniel Morar, fost Procuror Şef DNA: „După semnarea protocolului în 2009, am avut o discuţie telefonică cu doamna procuror general, Laura Codruţa Kovesi, ocazie cu care i-am spus că nu agreez un asemenea protocol în condiţiile în care prin acesta se adaugă la Codul de Procedură penală iar unele dintre dispoziţii sunt chiar contrare legii.”, potrivitromanialibera.ro.

subiecteFoto: Colaj foto

Pentru puşcăriaşi mumă, pentru orfani ciumă. Reintegrarea socială - comparaţie între deţinuţi şi orfanii ajunşi la majorat. Statul nu oferă nici un ajutor pentru orfanii ajunşi la majorat, mii de tineri instituţionalizaţi ajungând pe drumuri, însă pregăteşte ajutoare de reintegrare socială pentru deţinuţii eliberaţi din închisori. După ce Parlamentul a pus la cale „mica graţiere“, prin care mii de deţinuţi au fost puşi în libertate mai devreme, pentru că au fost închişi în condiţii „improprii“ în penitenciare, câţiva senatori şi deputaţi merg şi mai departe: vor să legifereze o serie de facilităţi pentru deţinuţii „defavorizaţi“ care părăsesc închisorile, pentru integrarea acestora în societate. Nu aceeaşi grijă o manifestă aleşii pentru copiii abandonaţi care, odată ajunşi la vârsta majoratului, sunt daţi afară din centrele de plasament şi obligaţi să se descurce singuri. Doar 10% reuşesc să se integreze în societate, relateazăadevarul.ro.

Comentariu DW: Retragerea SUA din Siria ar fi o eroare. Donald Trump a anunțat retragerea militarilor americani din Siria. Aceasta ar fi însă o greșeală fatală, crede Kersten Knipp. Regiunea ar ajunge astfel la cheremul unor actori care ar destabiliza-o și mai mult. Se poate presupune, pe bună dreptate, că aceasta a fost mai degrabă o idee spontană, care nu trebuie obligatoriu să fie urmată de o retragere. Căci, dacă se va întâmpla așa, aceasta ar fi recunoașterea faptului că implicarea americană în Siria nu a prea dat rezultate - pentru a ne exprima în termeni diplomatici.O consecință a unei retrageri americane ar fi un Iran triumfător, care ar putea împinge regiunea în pragul unui nou război, precizeazădeutschewelle.com.

Povestea din spatele imaginii care a emoționat mii de români. Aparent, e o fotografie oarecum banală - un bărbat şi o femeie mângâie un nou-născut. E, însă, mai mult decât un gest firesc. Cei doi sunt soţi, iar bebeluşul nu e al lor. Răzvan şi Nicoleta Damian sunt voluntari în programul "Niciun copil singur în spital", al Asociaţiei Inima Copiilor. Şi îşi oferă afecţiunea în fiecare sfârşit de săptămână, ore în şir, la secţia de Terapie Intensivă Nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, unor pacienţi care altfel n-ar avea parte de aşa ceva, potrivitdigi24.ro.

INTERVIU. Jurnalist rus, despre expulzarea diplomaților: Rusia nu s-a așteptat la așa ceva. Anchetatorii britanici susţin, în continuare, că în spatele tentativei de asasinare cu neurotoxină a fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei lui nu poate fi decât statul rus. ”Presa de stat continuă să spună, zi de zi, că Rusia e, practic, sub asediu. Probabil că lumea a obosit. Kremlinul a reuşit să-şi transmită mesajul şi multă lume a ajuns să creadă că America e duşmanul şi că şi Europa e duşman, practic. Dar toate acestea au fost eclipsate, oarecum, de nemulţumiri în plan intern.” spune Maxim Trudolyubov într-un interviu pentrudigi24.ro.

Granița de Est, spartă la Sculeni. Vama ”colcăie” de contrabandiști, tigările trec ca-n brânză. Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni a rămas singura poartă de intrare în Europa unde nu au avut loc descinderi ale procurorilor, iar unii poliţişti şi vameşi îşi fac de cap. Un microbuz cu 30.000 de pachete cu ţigări intră în România, apoi se întoarce în Republica Moldova, după ce, un poliţist „zelos“ a descoperit, dintr-o întâmplare, că microbuzul era plin cu ţigări.

Vama Sculeni „colcăie“ de contrabandişti, după cum spun chiar unii vameşi şi poliţiştii. Unele microbuze cu ţigări de contrabandă ar fi „alimentate“ între frontiere (în zona duty free), sunt băgate în faţă pentru a li se face controlul vamal, şi apoi trec ca prin „brânză“. Unele surse vorbesc de „echipe“ care lucrează pe o anumită tură, când intră „marfa“ în România, relateazăziaruldeiasi.ro.

Euronews: Un clujean, personalitatea europeană a anului.Un clujean a fost votat personalitatea europeană a anului într-o competiție organizată de televiziunea Euronews – cu o treime din voturi. Clujeanul Florin Bădiță a fondat grupul de Facebook „Corupția ucide” și a fost nominalizat la categoria Personality Award alături de, spre exemplu,cunoscuta actriță Emma Watson. A fost ales de 38,6% dintre votanți. ”Campania tânărului de 29 de ani a ajutat și la renunțarea la scoaterea din sfera penală a cazurilor de corupție cu prejudicii mai mici de 45.000 de euro și a scos la iveală mai multe cazuri de fraudă”, arată Euronews, potrivitactualdecluj.ro.