Întrebare de doi lei la referendumul de 163 de milioane de lei. Ce au înțeles românii: „Eu am amante, nu mă duc la niciun referendum”. Reporterii Libertatea au stat de vorbă cu oamenii, pe stradă, atât în Capitală, cât și în țară, pentru a afla ce înţeleg aceştia din întrebare şi care ar fi opinia lor. Întrebarea îi bulversează pe români, indiferent de vârstă, instruire ori condiție socială. Fie că sunt orășeni sau țărani, întrebarea de la referendum li de pare „în coadă de pește”și îi cam „bagă în ceață”, pentru că nu toată lumea știe ce a adoptat Parlamentul. În unele cazuri, oamenii și-au schimbat radical opinia în momentul în care reporterii le-au explicat ce prevede legea adoptată de Parlament, scrieLibertatea.

subiecteFoto: Colaj foto

Unul din cinci români apți de muncă nu a lucrat niciodată. În timp ce unii ar face orice pentru un loc de muncă, în România există persoane care nu au lucrat niciodată și nici nu au dorit vreodată să își caute un loc de muncă. Astfel de persoane nu figurează nici în evidențele de la Șomaj (AJOFM), iar prin statisticile oficiale trebuie să știi unde să le cauți pentru a le găsi. Una din cinci persoane apte de muncă nu lucrează sau nu a lucrat niciodată în viață, relevă un studiu al Institutului Național de Statistică (INS), realizat în 2017 și dat publicității recent. Fie din cauză că nu își găsesc de lucru, fie pentru că nu vor să muncească și preferă să stea pe ajutoare sociale, pe ansamblul țării, 18,3% din populația aptă de muncă nu are serviciu sau nu a avut vreodată, potrivitGazeta de Sud.

Un profesor de țară protestează de opt zile pentru elevii săi. A fost ignorat de autorități.Aurel Dascălu (37 ani) predă Limba română şi Matematică în două şcoli din mediul rural din judeţul Olt, scrie adevarul.ro. La una dintre acestea, din satul Alunişu, comuna Spineni, se învaţă de ani buni în sistem simultan, din cauza scăderii numărului de elevi. În schimb, la Poboru, o şcoală tot din nordul judeţului, cea mai mare (are 160 de elevi) din zonă, din acest an s-a pus problema comasării primelor două clase, a V-a şi a VI-a, scrieClick.

Angela Merkel și Bavaria: Ce însemnătate au alegerile regionale pentru cancelara Germaniei. Cu mai puțin de patru săptămâni până la alegerile regionale din 14 octombrie, partidul conservator care guvernează Bavaria, Uniunea Creștin-Socială (CSU), freamătă. Din iulie, CSU, partid obișnuit cu câștigarea de majorități absolute, se află sub pragul de 40% în sondajele de opinie. Așa cum s-a întâmplat și în alte regiuni germane, ascensiunea partidului radical populist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a erodat sprijinul pentru conservatorii tradiționali în cel mai mare land german ca suprafață. Ați putea crede că așteptatul eșec electoral al conservatorilor din Bavaria ar fi o veste rea pentru cancelara Angela Merkel și pentru sora mai mare a CSU, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), potrivitDeutsche Welle.

Exodul materiei cenuşii. IntegralEdu: 40.000 de tineri români studiază peste hotare. Care sunt destinaţiile preferate. “La ediţia cu numărul 23 din acest weekend venim cu un model nou de organizare a târgurilor. Fiecare vizitator al târgului va fi întâmpinat de către un consultant şi va fi dus la mesele cu oportunităţile care îl interesează. (...) Vom oferi gratuit tuturor vizitatorilor un ghid pus la zi cu toate informaţiile din sectorul educaţional, vorbim de Europa şi SUA. Consultanţii educaţionali au întocmit acest ghid ţinând cont de universităţile cu care colaborăm. Acesta informează despre toate oportunităţile oferite de şcoli: burse sau subvenţii. (...) Avem şi o tombolă pentru tinerii care vor veni la târg, iar premiul este participarea la o tabără din Marea Britanie”, a declarat Ana Maria Papp, organizator al târgului World Education Fair, potrivitGandul.

Ţigările electronice, pe cale să fie interzise în spaţiile publice închise. Un pericol din ce în ce mai mare pentru adolescenţi, ţigările şi dispozitivele electronice ar putea fi interzise în spaţiile publice închise, la fel ca şi ţigările clasice. Cu toate că are un caracter preventiv, iniţiativa legislativă, care apariţine senatorului USR Cristian Ghica, a primit un aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului pe 17 septembrie. Chiar şi aşa, parlamentarul spune că aşteaptă cu interes votul de la Comisia de sănătate din Senat şi că speră ca acesta să nu fie unul negativ. „E important să asimilăm ţigările cu tutun încălzit şi ţigările electronice celor obişnuite şi să nu mai fie permis ca ele să fie folosite în spaţii publice închise”, a explicat Ghinea. Specialiştii din domeniu susţin această iniţiativă, mai ales că dispozitivele cu tutun încălzit dar şi ţigările electronice au început să fie din ce în ce mai utilizate de elevi, chiar şi în incinta şcolii, potrivitAdevarul.

De la badante în Italia, româncele ajung la psihiatrie. Specialiștii străini au venit în țară pentru a studia sindromul. Imaginați-vă că vă vedeți familia o dată la 4 ani. Că vă strângeți în brațe copiii după aproape o jumătate de deceniu. În tot acest timp, ei „cresc” în fotografii. Astfel apare stresul româncelor care îngrijesc bătrâni peste hotare. Așa se instalează un sindrom crunt, pentru care mai mulți psihiatri italieni s-au deplasat în România, ca să afle cum poate fi rezolvată problema. Le recunoşti uşor, ies la aer exact în cele două ore de pauză, după prânz, şi butonează intens telefoanele. Intră pe internet, pe reţelele de socializare şi vorbesc cu cei din familie, acasă. Pe una dintre băncute, e şi un grup de românce. Nu sunt în pauză, ci le sunt plătite şi aceste ore suplimentar, pentru că au ieşit la plimbare cu bătrânele de care au grijă, scrieStirile ProTv.