​Cum a dat Nicuşor Dan şah-mat binomului Barna-Cioloş. PNL a hotărât să meargă pe mâna lui Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei. Decizia vine în contextul în care Alianţa USR-PLUS a tergiversat anunţarea susţinerii lui Nicuşor Dan, Barna şi Dacian Cioloş fiind reticenţi faţă de candidatura liderului fondator al USR. În toate analizele liberalilor de până acum, candidatul PNL era cu mult sub Nicuşor Dan, iar susţinerea acestuia e receptată pozitiv de votanţi, care optau în număr mai mare pentru punerea ştampilei pe consilierii generali ai PNL, scrie Adevărul.

Subiectele zileiFoto: Hotnews

Românii din Italia îi liniștesc pe cei de acasă: „E doar o gripă!”. Fără să existe niciun caz de coronavirus în țară, românii au golit magazinele. A apărut primul caz și românii din Italia unde sunt deja confirmate 500 de cazuri vor să-i liniștească pe cei de acasă. „Viața merge înainte. E o gripă!”, spun românii din Lodi, localitate la 5 kilometri distanță de primele focare din Peninsulă. Primele trei zile au fost mai înspăimântătoare pentru români. Apoi s-au obișnuit cu ideea. La magazinul „Romanian House” din Lodi rafturile sunt pline. Și nici clienții nu s-au împuținat așa mult. Trebuie să mănânce, relatează Libertatea.

„De ce făină și nu săpun?!” În atenția celor aflați la coada de la supermarket: cea mai importantă armă contra coronavirusului rămâne curățenia. Sigur că este o întrebare provocatoare. Știu sigur că mulți se preocupă să aibă în casă și una, și alta. Dar dacă cea mai eficace armă împotriva COVID 19 este curățenia, cum se face că în coșurile lungilor cozi din magazine dau pe afară făina, zahărul, uleiul, apa de băut și mai deloc spirtul medicinal, clorul sau săpunul antibacterian? Că rafturile cu mâncare sunt goale și că cele cu produse de curățenie nu? Vrem să ne îmbolnăvim sătui sau ce e cu noi?, scrie Republica.

Autoritățile din Gorj analizează varianta închiderii tuturor școlilor din cauza coronavirusului. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se va reuni în scurt timp pentru a analiza posibilitatea închiderii tuturor unităților de învățământ, cel puțin din zonele afectate ca urmare a coronavirusului. Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, se va pune în discuție chiar închiderea tuturor școlilor din județ și nu doar din localitățile afectate. În perioada închiderii vor putea fi executate activități de dezinfecție, informează Gazeta de Sud.

Google a câștigat cel mai important proces: ce se va întâmpla cu conținutul de pe YouTube. Un canal media conservator din SUA a intentat un proces împotriva YouTube și, implicit, a Google din cauza faptului că au șters câteva clipuri de pe platforma de streaming. În funcție de cum privește problema, prin ștergerea acelor clipuri, YouTube cenzurează creatorii de conținut. Din cauza acestui set de circumstanțe, PragerU a acuzat platforma Google de încălcare a Primului Amendament al Constituției Statelor Unite. Este vorba de cel care garantează libertatea de exprimare și libertatea presei. Judecătorul a fost însă de altă părere, potrivit Playtech.

Locuitorii se plâng la primăriță după ce în comună s-au întors clujeni din Italia. S-au impacientat locuitorii din comuna clujeană Chinteni, după ce mai mulți clujeni s-au întors acasă din Italia. Mai mulți locuitori ai comunei s-au plâns primăriței Lucia Suciu, care s-a văzut nevoită să le spună că aceștia s-au întors acasă dintr-o zonă care nu e afectată de coronavirus. Aceasta a scris, într-o notă pe o rețea de socializare: „vă rugăm să vă păstrați calmul!!!”. Sute de clujeni au fost monitorizați la aterizarea pe aeroportul din Cluj-Napoca, în doar câteva zile, după ce au plecat din nordul Italiei, zonă afectată de mai multe cazuri de infectare cu coronavirus, notează Actual de Cluj.

Şeful Clanului Sportivilor, liber după ce a incendiat o casă la Iaşi. Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis ca Eugen Preda, şeful clanului interlop al Sportivilor, să scape de controlul judiciar din dosarul în care este acuzat că ar fi instigat alte persoane să incendieze casa familiei Corduneanu. Decizia a fost luată de Tribunalul Iaşi, care a menţinut astfel o hotărâre a Judecătoriei, în ciuda opoziţiei Parchetului. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Mihai Naca, anunță Ziar de Iași.