​Antena 3 și România TV au difuzat vineri seară imagini din sala în care erau sacii cu buletinele de voturi de la alegerile de la sectorul 1 susținând că Clotilde Armand s-a aflat înăuntru deși nu era legal. Primarul sectorului 1 acuză „un nou fake-news grosolan”. „Doamna respectivă indicată de avocatul lui Tudorache și de televiziunile de casă ale PSD nu sunt eu. Seamănă dar nu răsare”, a scris Armand pe Facebook.

Captura România TVFoto: captura video

Imaginile sunt surprinse pe 29 septembrie de camere.

În imaginile difuzate de Antena 3 pare că în pragul ușii este Clotilde Armand care nu intră însă în sală. În imaginile de la România TV este indicată o persoană care ar fi Armand, însă se poate observa că aceasta este îmbrăcată altcumva decât primarul care avea o bluză de culoare închisă.

„Câteva precizări pentru televiziunele care difuzează imagini cu “Clotilde cu mâna pe voturi!" și spun că eu aș fi fost în camera respectivă din sediul BES 1: ghinion! Doamna respectivă indicată de avocatul lui Tudorache și de televiziunile de casă ale PSD nu sunt eu. Seamănă dar nu răsare. Un nou fake-news grosolan a apărut simultan la televiziunile abonate la banii primăriei până să ajung eu primar (RTV & A3), sunt încercări disperate ale lui Dan Tudorache și ale avocatului acestuia de a distrage atenția de la dosarele deschise de DNA. De 9 luni se chinuie să zică că am furat voturile și nimeni nu-i crede. Pentru că Justiția nu minte. Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile, în imagini se vede clar că este vorba de o altă persoană. Nivelul știrilor false create de PSD a ajuns prea departe. Îi voi acționa în judecată pe toți cei care sunt părtași la manipularea aceasta grosolană. Văd că s-a grăbit și președintele PSD cu concluziile. Îi dau un sfat prietenesc: Dle. Ciolacu, schimbați-vă ochelarii”, a scris Armand pe Facebook.

Marcel Ciolacu a cerut demisia lui Clotilde Armand și cercetarea sa de către procurori.