„Necesitatea de a aparea primul magazin masonic s-a datorat faptului ca, in 15 ani de masonerie in Romania, recuzita masonica nu a fost vinduta la niste preturi ca intre frati“. Astfel argumenteaza recenta deschidere a magazinului masonic, de pe strada Gramont, Viorel Danacu, Mare Maestru al Marii Loje Nationale a Romaniei.

Acesta sustine ca multi producatori romani de sorturi si colane masonice au profitat de lipsa unui magazin specializat si, in pofida apartenentei la masonerie, au facut din vinderea lor „un business nefratern“.

In plus, in viziunea Marelui Maestru, comertul „la negru“ cu obiecte de vestimentatie specific masonice avea si un neajuns estetic. „Pentru ca existau diversi producatori de la care fratii isi achizitionau sorturile si colanele, cind ne intilneam la conventurile anuale se crea un ghiveci, caci albastrul de pe broderia de la Bucuresti nu e la fel cu cel de Cluj. Or, in strainatate, la astfel de manifestari vezi o uniformitate“, spune Viorel Danacu.

Ca urmare, Marea Loja Nationala a Romaniei, prin ONG Centrul de Studii Francmasonice Paris-Bucuresti, are inca de acum doi ani un act aditional prin care poate deschide un astfel de magazin, in principiu „de circuit intern“.

„Pentru inceput, intregul profit il vom reinvesti. Speram, de exemplu, sa ne putem muta intr-un sediu mai mare, intr-o zona centrala“, spune Viorel Danacu. „Nu ne intereseaza atit ca afacere, cit mai ales deplina regularitate a tinutelor fratilor“, asigura si „fratele“ responsabil de magazin, Ovidiu Tomescu.

Preturile sint „ca intre frati“, asigura cei care au avut ideea deschiderii magazinului, iar accesul la produsele de pe raft este liber si pentru „fratii“ din alte ramuri ale masoneriei romanesti, considerate rivale, precum Marea Loja Nationala din Romania (cea mai mare ca numar de membri) si Marele Orient al Romaniei. Conditia pentru a cumpara un sort sau un colan este insa recunoasterea calitatii de mason a celui care intra in magazin.

„Vinzarea se face in baza legitimatiei de mason sau a diplomei de maestru mason“, explica Viorel Danacu. Sorturile si colanele scoase la vinzare sint atit „made in Romania“, cit si importate din Franta, prin Marea Loja a Frantei. Un „pachet“ ce contine un sort si un colan pentru membrii Marelui Consiliu al Marii Loje costa 400 de lei, iar unul pentru un maestru mason (n.r. - mason ce a ajuns la gradul 3 de initiere), 290 de lei.

„In urma cu citiva ani, sortul si colanul se vindeau impreuna cu un set de noua carti de specialitate la o suma foarte mare, ce depasea cinci milioane de lei vechi. Si, tinind cont ca la o tinuta (n.r. - sedinta masonica) se puteau initia si 35 de frati, sumele care se cistigau din acest comert erau imense“, acuza Viorel Danacu.

Tot doar „pentru cunoscatori“ se vind si alte obiecte necesare ritualurilor masonice, precum coloanele templului, fie ca sint din marmura, mai scumpe, sau din lemn, low-cost, pentru lojile din tara mai putin instarite. Preturile sint insa tinute sub tacere la aceste produse, care se pot achizitiona doar prin comanda. Ca si la bijuteriile specifice.

Integral in Cotidianul.