48 de ore pe HotNews.ro: Cele cinci "principii de implementare" cerute de premierul chinez Wen Jiabao din partea Romaniei pentru demararea investitiilor chineze; Ce marci auto au mers bine anul acesta, care au fost campionii scaderilor; Cele 8 deficiente ale sistemului actual de impozitare a proprietatii
Romania a inregistrat in cel de-al doilea trimestru al anului o crestere economica firava, aceasta fiind insa in linie cu media statelor membre ale Uniunii Europene, conform estimarii preliminare a Eurostat. Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a crescut cu 0,2% comparativ cu trimestrul anterior, o performanta mai slaba fiind inregistrata in Portugalia, Ungaria, Franta, Olanda, Germania si Bulgaria.
De unde apar totusi crizele? Din prostie, la propriu
Pana prin 1500, standardul de viata era cam acelasi peste tot in lume. Cheltuielile erau cam la fel (calculate la PPP) , dar pe la 1800 apar deja discrepante majore. Cei din orasele mai dezvoltate castigau mai bine, in vreme ce „taranii” aveau mai putin. Dovezile arata ca pana chiar pe la 1595, nivelul de trai al muncitorilor din Asia era similar cu cel al muncitorilor din Italia, Germania, sau Franţa. Daca luam crizele de pana la 1600 si cele de dupa, o sa vedem cateva surprize.
VIDEO Cum a prezentat la Putna Liga Studentilor Romani din Strainatate principalele idei pentru dezvoltarea Romaniei pe urmatorii 30 de ani
Liga Studentilor Romani din Strainatate a marcat luni, 15 august, la Manastirea Putna, implinirea a 140 de ani de la primul congres al studentilor romani de pretutindeni. Aproximativ 100 de reprezentanti LSRS, imbracati in costume populare sau purtand drapelul, au prezentat concluziile preliminare ale unui forum desfasurat la Bucuresti, prin care acestia incearca sa lanseze o viziune pentru dezvoltarea Romaniei pe urmatorii 30 de ani.
INTERVIU Teodor Baconschi: Din pacate, in ultimii 15 ani s-a facut foarte mult balet diplomatic Bucuresti - Beijing. Vizita a avut rolul de a recredibiliza Romania ca partener economic important al Chinei
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a vorbit intr-un scurt interviu pentru HotNews.ro despre efectele economice ale vizitei in China, a dat citeva detalii despre numirea noului ambasador al Romaniei la Beijing si a spus ca Romania nu va renunta la controversata lege a Parteneriatului Public - Privat ca instrument de implementare a eventualelor investitii majore chineze.
EXCLUSIV Cele cinci "principii de implementare" cerute de premierul chinez Wen Jiabao din partea Romaniei pentru demararea investitiilor chineze
Premierul chinez Wen Jiabao a discutat cu premierul Emil Boc despre demararea unor investitii chineze in proiecte majore din Romania. Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi, participant la discutiile de luni de la Beijing, a declarat pentru HotNews.ro ca primul-ministru chinez s-a referit la cinci "principii de implementare" in privinta demararii acestor investitii.
Cele 8 deficiente ale sistemului actual de impozitare a proprietatii. Care sunt solutiile posibile?
Veniturile proprii ale administratiilor locale ar creste cu pâna la 45-50% în Bucuresti si Timisoara, si pâna la 25% în Baia Mare. Cu cât municipalitatea este mai înstarita, cu atât cresterea încasarilor ar fi mai mare, pentru ca am observat ca subestimarea mai importanta are loc chiar acolo unde piata este mai dezvoltata, se arata in Raportul de Cercetare al Societatii Academice Romane. Dupa o analiza a bugetelor catorva orase din Romania, concluzia a fost ca e posibila aplicarea unei reforme in 4 pasi, care ar avea efecte benefice la nivelul bugetelor.
Ce marci auto au mers bine anul acesta, care au fost campionii scaderilor
Pe o piata a masinilor noi care a scazut cu 17%, doua marci de volum, Chevrolet si Kia, au avut scaderi de peste 30%, insa marci precum Hyundai sau Volkswagen au avut cresteri, arata datele Politiei pentru primele sapte luni. La second-hand piata s-a prabusit in ultimele luni, iar dupa mult timp Volkswagen nu mai este lider la numarul de masini inmatriculate, locul intai fiind preluat de Opel.
Concediaza-ti administratorul de fond. Esti inclus fara voia ta in turma oilor sacrificate la bursa
Un fond mutual de actiuni reprezinta chintesenta comportamentului de turma desi isi vinde imaginea folosindu-se de pretinsa experienta a administratorilor. Fondul are un varf de subscrieri cand bulele stau sa se sparga si se confrunta cu un val de retrageri cand bursele ating minimele. Gluma proasta e ca trebuie sa platesti lunar pentru privilegiul de a fi expus emotivitatii grosului “colegilor investitori”.
Tribunalul Bucuresti: Nu exista nici un fel de culpa a grefierilor in dosarul inregistrarii Uniunii Social Liberale
Reprezentantii Tribunalului Bucuresti sustin ca “nu exista nici un fel de culpa a grefierilor in dosarul inregistrarii USL”. Liderul PSD Victor Ponta a declarat marti, 16 august, ca dosarul de inregistrare al Uniunii a fost amanat pentru ca “un grefier a uitat sa faca citatie conform legii”. Judecatorul Laura Andrei, purtatorul de cuvant al Tribunalului Bucuresti a explicat pentru HotNews.ro ca dosarul a fost amanat nu pentru ca grefierii ar fi uitat sa “faca o citatie” ci pentru ca instanta a deliberat asupra unei cereri de interventie a unei persoane.
INS: In trimestrul al doilea, Produsul Intern Brut si-a redus cresterea la numai 0,2% fata de primul trimestru
Conform primelor estimari, Produsul intern brut in trimestrul II 2011 a fost, in termeni reali, mai mare cu 0,2% comparativ cu trimestrul I 2011 (date ajustate sezonier). Fata de acelasi trimestru din anul 2010, Produsul intern brut a inregistrat o crestere cu 1,4% pe seria bruta si cu 0,3% pe seria ajustata sezonier.
Americanii, noua criza si fiscalitatea din Romania
Am revazut in week-end pe youtube cateva fragmente din filmul-capodopera "Balanta" facut de Lucian Pintilie in 1992. Si m-a frapat o secventa cu un dialog intre primar (Victor Rebengiuc) si preot (Dorel Visan).
Cum se bat in declaratii acide ministrul Dezvoltarii si liderul PSD. Udrea despre Ponta: regele sexgate-ului, ipocrit, farseur, grataragiu politic. Ponta despre Udrea: Traian Basescu in fusta, vestitoarea lui Zeus, udrisme
In ultima saptamana, ministrul dezvoltarii - Elena Udrea si presedintele PSD - Victor Ponta au schimbat replici dure prin intermediul presei. Elena Udrea a declarat ca Victor Ponta aspira la titlul de grataragiu politic si ca poarta pulovere de 600 de euro. Victor Ponta a declarat ca Udrea “este substantiv comun pentru spaga” si ca ar interzice “udrismele” prin lege. De la inceputul anului, cei doi politicieni duc un adevarat razboi al declaratiilor.

Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare, dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii VIDEO
Ultimele ore la Casa Albă: Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă- UPDATE
Ursula von der Leyen: După patru ani lungi, Europa are un prieten la Casa Albă
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
Imaginea de moment a luptei pentru putere în PNL: Liberalii caută un succesor pentru Orban, dar nu vor un blitzkrieg / Un nume, totuși, este vehiculat