Utile: Plasturele care poate înlocui muşchiul inimii: cardiologii britanici l-au testat cu succes; Culoarea feţei, o carte de vizită pentru sănătatea noastră; Te lasă memoria? Încearcă extracte naturale
Culoarea feţei, o carte de vizită pentru sănătatea noastră. Paloarea feţei poate fi un semn de anemie, iar o tentă gălbuie a tenului şi a ochilor este asociată, deseori, cu o afecţiune a ficatului. În schimb, dacă buzele sau unghiile prezintă o culoare albăstruie, această schimbare anticipează o afecţiune cardiacă sau pulmonară. De aceea, trebuie să ţinem seama la timp, când tegumentul feţei se decolorează şi să facem investigaţiile necesare, ne atrage atenţia doctorul Malika Marshall, medic la Spitalul General din Massachusetts, potrivit Click.
Tipuri de anestezie: descriere, beneficii şi riscuri. Există mai multe tipuri de anestezie la care se apelează, în funcţie de factori precum intervenţia care urmează a fi făcută sau durata acesteia. Anestezia generală este indicată în cazul intervenţiilor chirurgicale complexe şi de durată. Pacientul este complet adormit şi nu simte deloc durere, anestezicul fiind administrat intravenos înainte de începerea operaţiei, dar şi pe parcursul acesteia, inhalator, în funcţie de situaţie. Anestezia regională este indicată pentru intervenţiile chirurgicale complexe din partea inferioară a corpului, cum ar fi operaţia cezariană, operaţia de prostată sau protezarea genunchiului ori a şoldului, potrivit CSID.
De ce este bine să mâncăm vinete. Vinetele conțin vitamine și minerale esențiale organismului uman. Spre exemplu, vitaminele B1, B3, B5 și B6 sunt esențiale pentru metabolizarea grăsimilor, proteinelor și carbohidraților. Protejează creierul. De „vină” este nasuninul din compoziția lor, care împiedică „atacul” radicalilor liberi asupra lipidelor din membranele celulelor creierului. Complexul de vitamine B te ajută să faci față stresului și îți conferă o stare psihică bună, la asta contribuind și soroparonul și scopoletina din conținutul vinetelor, scrie Doctorul zilei.
Te lasă memoria? Încearcă extracte naturale. În medicina chinezească, ginsengul este folosit de mii de ani pentru efectele pe care le are asupra minţii, îmbunătăţind puterea de concentrare şi memoria. Mai mult decât atât, ginsengul are abilitatea de a ajuta creierul şi corpul să facă faţă mai bine stresului la care te expui. Extractul de ginkgo biloba are o serie de efecte benefice asupra funcţiilor cognitive. Studiile făcute în domeniu arată că planta ar putea contribui la procesul de regenerare celulară din creier. Acest extract poate îmbunătăţi memoria, capacitatea de concentrare, dar şi atenţia, scrie Click.

Cum se apără ANRE și cum fuge de responsabilitate în scandalul liberalizării pieței energiei: Consumatorii au fost informați, iar obligarea furnizorilor să vândă la preț mic este ilegală
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
VIDEO Gheorghiță: Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta rapelul și vaccinarea celor peste 65 de ani și a bolnavilor cronici
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online