​Ea este actrița de telenovele care întârzie cel mai mult la filmări. Nu ajunge niciodată la timp. Candela Marquez are 30 de ani și este o actriță din Spania care a reușit să se impună și în lumea telenovelelor din Mexic. Este o femeie super atrăgătoare, cu lipici la public, însă când vine vorba de punctualitate este codașă. Candela Marquez este actrița de la Televisa care întârzie cel mai mult la filmări. „Aici, la Televisa, există un registru pe care îl cunosc doar cei din interior și care se află doar în anumite birouri, nu peste tot, în care sunt trecute întârzierile. Acolo sunt trecute numele persoanelor care ajung târziu la filmări și de câte ori au întârziat”, a dezvăluit Martha Figueroa în cadrul unei emisiuni, potrivit Libertatea.

vedeteFoto: Colaj foto

Irina Rimes, goală într-o poză pe internet. Irina Rimes face furori cu muzica sa, dar şi cu stilul său inedit. Iată că de această dată i-a lăsat mască pe fani. A pozat goală şi a urcat imaginea pe internet. Imaginea a strâns peste 30.000 de like-uri, iar fanii s-au împărţit în două tabere: unii sunt mândri de artista lor preferată, iar alţii sunt dezamăgiţi. „Irina, vreau să spun că arăţi… breton, „De ce eşti goală?, „Irina, m-ai dezamăgit. Eşti frumoasă, dar nu aşa şi „Eşti o femeie tare frumoasă. Multă baftă" sunt doar câteva dintre comentarii. Irina nu a răspuns, a ignorat toate reacţiile şi a revenit peste ceva timp cu altă postare, scrie Viva.

El este iubitul secret al fiului lui Will Smith, Jaden? Aşa se pare. Băiatul de 20 de ani al lui Will Smith este homosexual? Greu de crezut, dar Jaden Smith l-a numit în repetate rânduri pe rapperul Tyler, the Creator, „iubitul meu” (n.r. boyfriend). Dezvoluirea a avut loc duminică seara, în public, pe scena festivalului Camp Flog Gnaw din California. Will Smith a fost invitatul special al serii. Festivalul a fost creat de Tyler, the Creator în 2012. Aceasta nu e prima suspiciune privind orientarea sexuală din familia Smith. În anii trecuţi, actorul Will Smith (50 de ani) fiind trecut pe lista „homosexualilor nedeclaraţi” din showbizul american, scrie Click.

Alina Eremia, într-o rochie transparentă la Elle Style Awards 2018. Merită titlul de “Lebăda neagră” a galei spectaculoase. Cu o croială extravagantă, transparentă în unele zone ale trupului de zeiță și realizată dintr-un tul special negru, rochia Alinei Eremia nu a trecut neobservată de ceilalți invitați la Elle Style Awards 2018. Cântăreața a declarat în cadrul unui interviu că pregătirile pentru acest eveniment au durat mai multe ore și ca a avut în ajutor o mică armată de specialiști. Mulți dintre cei care i-au văzut ținuta s-au gândit că merită titlul de “Lebăda neagră” a galei Elle Style Awards din acest an, scrie Cancan.

Andreea Antonescu, nevoită să se mute în SUA și să se despartă de fiica sa. Andreea Antonescu a avut de înfruntat o situație destul de neplăcută, dar necesară. Artista a trebuit să se mute în America pentru o perioadă de șase luni și astfel să se despartă de fiica sa, Sienna. Andreea Antonescu, în vârstă de 36 de ani, a fost nevoită să se mute pentru șase luni în America, acolo unde este stabilit și soțul său, Traian Spak, din 2013, pentru a-și păstra rezidența. Fosta componentă a trupei Andre a făcut un sacrificiu imens având în vedere că astfel va fi nevoită să se despartă de fiica sa, Sienna, în vârstă de doar 7 ani, însă a decis să facă acest pas tocmai pentru binele micuței, sperând astfel că-i va oferi un viitor mai bun peste Ocean, scrie Unica.