Caru' cu vedete: Cum era, de fapt, Salomé (Edith Gonzalez) dincolo de telenovele; Smiley, gest impresionant pentru un copil de 13 ani: ”S-a emoționat foarte tare”
Cum era, de fapt, Edith Gonzalez dincolo de telenovele. „Adora bisericile ortodoxe. Una care i-a plăcut foarte mult, în Bucureşti, a fost biserica Sf. Anton, în care am intrat şi s-a rugat. La iesire, o femeie în vârstă, care nu ştia cine este Edith, ne-a oferit 2 buchete de liliac. I s-a luminat faţa şi a ţinut moţiş să ia cu ea aceste flori în avion”, a declarat Ines Turturică pentru Click. Actrița Edith Gonzalez a murit joi, 13 iunie, la doar 54 de ani, în urma unei boli necruțătoare, cancerul ovarian.
Smiley, gest impresionant pentru un copil de 13 ani: ”S-a emoționat foarte tare”. Smiley a mers în vizita la o scoală din București, în timpul orelor de curs, pentru a-i ura La mulți ani' lui Emanuel, un băiețel care a împlinit 13 ani și care este izolat constant de către colegii de clasa. Emi, așa cum îi spune mama lui, este una dintre victimele bullying-ului și este izolat pentru că e diferit, are ADHD și probleme de vedere, ceea ce face că el să se descurce mai greu la scoală. Copiii cred că e favorizat de profesori pentru că are programa adaptată și îl resping, potrivit Viva.
Oana Zăvoranu se simte norocoasă cu un aşa soţ! "Este unul la un milion. Voi știți doar 10% din câte a păţit cu mine". "Dacă mi-ar fi zis mie cineva, vreodată, că voi rămâne cu acest om pe care îl dădeam afară pe uşă, şi îmi intra pe geam. Nu aş fi crezut că poate avea atâta influenţă asupra mea. Treceam printr-o perioadă mai întunecată. Şi nu mai credeam în dragoste. Poate într-o aventură, dar nu în iubire. Nu credeam că poate fi el stâlpul de care aveam nevoie. A fost foarte perseverent. Voi ştiţi doar 10% din lucrurile pe care i le-am făcut", a spus Oana conform SpyNews.
Andreea Marin și-a cumpărat mobilă de bucătărie la preț de apartament. Cât costă și cum arată. Relația dintre Andreea Marin și diplomatul Adrian Brâncoveanu se consolidează de la o zi la alta. Aceștia au ajuns în punctul în care au început să investească masiv în casa în care locuiesc. Și nu s-au uitat deloc la bani pentru asta. De data aceasta „Zâna” a făcut îmbunătățiri în bucătărie și a schimbat mobilierul cu unul de la o firmă celebră în lume, al cărui cost e de 70.000 de euro, scrie Cancan.

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8