Premierul Florin Cîțu a spus, miercuri, referitor la clasarea dosarului violențelor din 10 august 2018, că este ”dezamăgit, ca persoană”, subliniind că a ”fost acolo și știe ce s-a întâmplat”, iar cei care au luat decizia sunt cei care trebuie să răspundă în fața societății.
Vicepreședintele Comitetului național de coordonare a vaccinării anti-Covid-19, Andrei Baciu, a anunțat care sunt schimbările în ceea ce privește programarea la vaccinare începând cu data de 15 martie, când treptat va începe cea de-a treia și ultima etapă de imunizare. Miercuri se va vaccina persoana cu numărul un milion din România, a mai spus oficialul.
După ce au fost lansate în dezbatere planurile cadru pentru învățământul liceal, au venit aproape 1.000 de propuneri de modificare pentru proiectul privind educația sexuală în școli. Ministrul Educației a spus luni, la Digi 24, că e nevoie de o consulare pentru un plan cadru adecvat secolului 21, potrivit Mediafax.
Se lucrează la calea ferată UE – Orientul Mijlociu: își face România gară?● Yuval Noah Harari: Trei lecții pentru politicieni și pentru lumea întreagă● Patrimoniul tinerilor din București, transformat în moșia unui grup de interese● Despăgubiri pentru efectele adverse ale vaccinării? ● Statul, economia privată și cercul vicios al mizelor mici ● Primariile din Romania, pline de ilegalitati: supraestimari ale veniturilor si cresteri de miliarde cu salariile● Măsura 2: Beneficiarii se împotmolesc în birocrație● Explozie de procese pe RCA. Avocați: Euroins și City, 200 de dosare pe zi și aproape 60.000 într-un an ● 6 firme românești, incluse în topul companiilor europene cu cea mai rapidă creștere ● François Bloch, CEO al BRD-SocGen: Anticipăm o creștere economică moderată, care va influența pozitiv creditarea ● Fermă din Brăila, cu conturile blocate de un mare trader. ”N-au vrut să negocieze nimic, ne-au lăsat fără niciun leu!”
Dan Șucu: Doar lucrurile simple funcționează ● Cele mai stupide taxe din istorie ● Afacerile BOR. Cum functioneaza masinaria de facut bani ● Ministrul Educației: Păstrarea tradiției de a oferi un mărțișor nu e un pericol. Mai ales dacă e făcut de „mânuțele” copiilor ● Inteligența artificială față cu democrația - sau despre Iluminismul 2.0 și reinventarea societății occidentale ● De luni se schimbă etichetele energetice ale electrocasnicelor vândute în România. Ce trebuie să știți ● Variante analizate de Guvern la legea salarizării: Reducerea veniturilor mari, prin eliminarea sporurilor, sau înghețarea lor și majorarea celor mai mici ● Oros refuză să publice lista consilierilor personali ● Un celebru grup de modă italian închide toate magazinele din România ● Soluțiile propuse de doi experți din SUA pentru taxe mai corecte și mai ușor de plătit. Americanii au datorii neplătite la stat de 1.400 de miliarde de dolari.